România – Noul Ierusalim
împărăția. Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este așternut picioarelor Mele.( Vezi selecția tematică: „ Cerul- scaunul de domnie, pământul- aşternut picioarelor- omul îndumnezeit”,- și pe files. fm; Jumpshare; joomag; archive; pubhtml5; Google Drive; Scribd, n. r.) Inima credincioșilor Mei este cerul Meu, iar trupul cel curat și neîntinat al acestora este așternutul lui Dumnezeu, și iată, sunt purtat de cei ce sunt ai Mei, și sunt cu cuvântul prin ei, căci așa este Dumnezeu, este prin prooroci, este prin purtătorii de Dumnezeu. Cuvântul Meu lucrează în acest loc, și toate se lucrează prin cuvântul lui Dumnezeu în zilele acestea, căci vin zilele gloriei cerești, vin zilele despre care au scris proorocii cei din toate vremurile. România este țara strălucirilor, care se va arăta de la Dumnezeu peste popoare, căci aceasta este alegerea ei, și ea va purta nume de nou Ierusalim și de Eden binecuvântat între noroade. Eu, Domnul, am vestit această taină prin prooroci, și nimic nu împlinesc fără să vin să vestesc mai întâi.
Aici este locul mărturiei lucrului cuvântului Meu, și iată, martorul Meu cel credincios așează acum, prin binecuvântare cerească, piatră de temelie a începutului cel nou, iar de la acest început se va lucra din loc în loc și va răsări Ierusalim nou, biserică nouă și curată, biserică cerească pe pământ. Aici începe Sfânta Treime cu prima piatră acum, și se va lucra cu grabă această lucrătură a poruncii dumnezeiești, și Domnul va rosti din vârful acestei pietre numele celui uns, numele unsului Meu Mihail, rege al României.
Bucurați-vă, iubiții Mei, servii Mei, martorii Mei! Bucurați-vă, că vin cu împărăția Mea, și vin spre România Mea, căci ea este împărăția Mea. Vin să leg rana ei și să așez pace peste ea și să pun diademă de slavă cerească pe fruntea ei.
Iată, sunt prin cuvânt în România, și am vestit că M-am ridicat să gătesc cărare unsului Meu Mihail, căci prin biserica Mea cea vie îl voi aduce, și Eu voi fi și voi cuvânta, și cuvântul Meu se va întrupa, și va fi slavă peste cea binecuvântată. Eu sunt, și biruiesc cu cei curați, cu cei neîntinați, cu cei credincioși. Eu sunt Cuvântul, Eu sunt Domnul puterilor, și de aici încolo Eu sunt, și sunt cu toată oastea cerească în lucru, și grăiesc în România.
Iată, Duhul Preasfintei Treimi coboară acum și binecuvintează acest început.
Binecuvântată să fie, și piatră de temelie a bisericii neprihăniților și a neadormiților să fie această piatră care se așează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele și va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci este martorul lucrului Meu din vremea aceasta.
Binecuvântată să fie coroana română și casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, și iată, vine vremea României lui Dumnezeu, și ea va purta veșmânt curat, veșmânt neprihănit, veșmânt alb și lucrare de Duh Sfânt peste pământ. România este cea chemată și aleasă și cea credincioasă a acestei vremi, căci va fi credincioasă lui Dumnezeu.
Binecuvântare și mir veșnic și ungere cerească peste acest loc de mărturie peste toate veacurile, căci în vremea aceasta Dumnezeu a lucrat cu cuvântul în România, și se va desăvârși cuvântul care curge de la Dumnezeu în mijlocul acestui neam ales. Binecuvântați să fiți voi, martorii Mei cei credincioși, care ați stat în sfat cu cuvântul Meu în ziua aceasta de mărturie, și iată, vom termina cu grabă această piatră, și apoi voi fi cu voi până la toate marginile lumii, și voi fi prin
30