România – Noul Ierusalim
pe om, și din cuvânt îl zidesc, și îl numesc ca și pe Mine acum două mii de ani: omul cel nou, iarăși facerea omului.
Această duminică aduce neamului creștinesc de pe pământ deșteptarea cea mare pentru facerea omului prin pocăință de faptele moarte și de păcatele vieții omului, și se așează creștinii la veghe pentru faptele vieții veșnice prin postul cu trupul, prin oprirea de la multa îmbuibare, și apoi rugăciunea prin care creștinul se întâlnește cu Dumnezeu și își descoperă sufletul ca să-l curețe Domnul cu mila Sa de tot ceea ce îl depărtează de viața cea pentru cer, și iată, vine vremea cea sfântă, lucrarea cea pentru suflet, împăcarea omului cu Dumnezeu, ca apoi să se ridice la cer de către neamul creștinesc praznicul învierii Domnului, amintirea cea sfântă a mântuirii cea prin Hristos a celor ce cred în El lucrând poruncile vieții cu viața lor pe pământ.
Așadar, Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi desfac brațele și cuvântul de Păstor și grăiesc în ziua aceasta neamului român creștin, îndemnându-l și întărindu-i veghea și lucrarea creștinească înaintea Domnului, căci țara aceasta este țara Mea de două mii de ani și are ea de atunci pe vatra ei taina vieții de creștin, taină lăsată pe pământ de Mine prin ucenicii Mei și prin sfinții de după ei apoi, și are ea istorie scrisă de două mii de ani de creștinism, o, și nu mai este pe pământ încă una ca și țara venirii Mele acum la ea, acum, la întoarcerea Mea de la Tatăl ca să nasc din nou lumea, o, și lucrez prin cuvânt.
Și să auzi tu aceasta ce spun Eu despre tine, țara Mea de azi, că iată, de șaptezeci de ani grăiesc și scriu cuvântul Meu pe vatra neamului român și ies acum deasupra și Mă dau de veste peste pământ cu lucrul Meu cel de la Tatăl dat să-l lucrez, că am de împlinit Scripturile de cer nou și de pământ nou, o, și Mi-am pregătit o cetate și un popor mititel ca să am unde trage, și de unde cuvânta peste pământ, și ca să păstoresc neamul creștin, ba și pe cel păgân de peste tot pământul, și apoi să-i hărăzesc pe creștini cu biruința asupra omului antichrist, care scurmă mai mult ca oricând când își vede tot mai limpede capătul cel rău al lucrărilor lui împotriva lui Dumnezeu și a fiilor lui Dumnezeu de pe pământ, neam hărăzit cu numele Meu după datina cea de două mii de ani lucrătoare a împărăției Mele în om, a statului Meu la masă cu neamul creștinesc pe pământ, o, și ce frumos este pe pământ acolo unde Eu, Domnul, petrec cu tainele împărăției cerurilor între cei ce Mă mărturisesc de Dumnezeu al lor, de Păstor și Mântuitor al lor, prin credință și prin faptele credinței. Dar ce urât este peste tot pământul pe unde Eu, Domnul, n-am fost dorit și primit ca Păstor, și acolo lucrează antichrist și servii lui împotriva Mea și a împărăției Mele pe pământ cu oamenii! Dar iată, a venit vremea Mea, a Domnului Iisus Hristos pe pământ cuvânt, iar suflarea gurii Mele îl topește pe antichrist, precum este scris, ca apoi să se așeze cerul pe pământ cu toate podoabele împărăției lui Dumnezeu cu oamenii, Domnul și neamul creștinesc, care Mă mărturisește de două mii de ani prin sfinții creștini prin care Mi-am scris istoria și Mi-am zidit biserica, statul Meu cu omul, și iată, am moștenire pe pământ și vin s-o întăresc, s-o îngrijesc, s-o slujesc și să Mă slăvesc în ea, precum este scris în Scripturi despre cei fericiți și plini de rod sfânt, dar și despre cei necredincioși, care ca praful spulberat de vânt vor fi, căci aceștia nu sunt pe potriva drepților Mei, nu sunt cu Dumnezeu și de partea Sa, și sunt potrivnici, așa este scris.
O, popor român, o, fiu creștin, deschide-Mi ca să-ți grăiesc! Ai grijă, căci tu ești neam creștin și ai în cer strămoși sfinți, care te aduc înaintea Mea prin rugăciunile lor. O, ai grijă, că iată, ai datoria să asculți de legea cea strămoșească și să nu te iei după cea păgânească, și care dă să acopere peste tot pe pământ. Deosebește-te și așează-te înaintea Mea cu vreme de post de bucate și de păcate, căci șapte săptămâni sunt scrise în calendar să nu mai mănânci carne și
288