Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Página 270

România – Noul Ierusalim
O, nu te mai da binefăcător, și trage-te în vizuinele tale și nu te mai minți că vei conduce lumea, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Dumnezeu, Eu sunt Cel ce am de la Tatăl să cârmuiesc peste pământ, Eu, nu tu, iar tu n-ai rușine, că ai numai îngâmfare în aluatul tău.
Cu toată ceata ta de argați împrăștiați peste tot pământul grăiesc acum și spun, și te vestesc că iau biciul ca să nu te mai lupți cu Mine și cu ai Mei de pe pământ, că pe pământ trebuie să fie ca în cer, nu ca în iadul tău ascuns de fața oamenilor. Iar țara română, ia aminte ca să știi bine că ea e țara Mea cea de azi, și rostesc pentru ea și spun: Să piară toată lucrarea ta din țara Mea de azi, că de tine Mi-e milă că ești om și ai nume de om, dar ai număr ascuns și armată ascunsă sub numărul tău, 666, dar Eu, Domnul, am armată tare, am tot cerul de sfinți și de îngeri, că tu de o mie de ani, ba chiar de două mii de ani îndemni pe oameni să lepede crucea ca să poți tu birui, dar crucea este arma care te va birui și te va nimici, că Eu, Domnul, iată, Îmi trezesc turma și pun armele la lucru împotriva ta și vei fi biruit.
O, ești de plâns. Te arăți că ești bun, dar tu prigonești pe Dumnezeu și dai să pui legea desfrâului peste popoare și să le prigonești așa, spre iadul tău cel negru de păcate, căci tu urăști omul. O, nici un prigonitor n-a făcut vreun bine, nici un antichrist nu știe decât răul să-l facă și să-l împrăștie peste pământ și peste oameni. Te voi orbi ca pe Faraon și ca pe neamul lui când am scos din Egipt pe Israel, și te voi face să orbecăi în întunericul tău, căci pun mâna pe bici ca să Mă cunoști, ca să vezi ce mare este Dumnezeu și ce slăvit, și că biserica Mea este mireasa Mea și n-ai dreptul să calci peste moștenirea Mea. Du-te! Du-te și te ascunde în cotloanele tale și ia-ți de pe pământ lucrarea ta ascunsă, căci Scripturile te dau de gol chiar dacă te-ai încumetat să schimbi în ele scrisul lor cel de la început! O, nu, căci sunt Scripturi neschimbate pe pământ, iar ție îți ajunge vremea cât ai stricat, și acum du-te, căci scris este că Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, te va nimici pe tine cu suflarea gurii Sale, cu cuvântul Său! Amin.
Iar vouă, celor ce cârmuiți de pe scaunele de sus țara română, luați aminte, grăiește Dumnezeu cu voi. Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, nu-i tulburați sufletul, că lucrarea lui antichrist asta vrea, să bage teama în oameni vrea, și să-i supună lui apoi. O, nu! Aveți grijă mare și părintească, dacă stați la cârma țării Mele de azi, căci de zeci de ani sunt cuvânt peste acest neam, peste țara română. Vedeți să nu vă învinuiască poporul și să spună că era mai bine și era mai apărat pe vremea cea de dinainte.( Vremea dictaturii fiarei roșii comuniste și a urmașilor ei, n. r.) Aveți răspundere pentru popor înaintea lui Dumnezeu, și nu înaintea oamenilor care dau să supună lui antichrist țara Mea română și să așeze semnul lui peste turma Mea. O, nu, nu. Vegheați ceea ce vă spun să vegheați, și nu vă luați după adunătura de oameni și de țări, în care și România a intrat,( O. N. U. și Comunitatea Europeană, n. r.) săraca, dar dacă a intrat, să vegheze și să asculte de Dumnezeu. Iar voi nu ascultați de cei străini împotriva poporului, ci ascultați pe Dumnezeu pentru popor, că neamul român e binecuvântat aparte între popoare și țin mâna Mea peste el de două mii de ani, de șapte mii de ani, că așa a ales Tatăl țară pentru Mine pentru la sfârșit de timp. Iar dacă nu credeți, cred Eu, și țin Eu mâna peste ea, Eu, și mama Mea Fecioara, Eu, și toate cetele de sfinți și de îngeri care stau deasupra și ocrotesc de sus, și ocrotesc și de jos și din părți, iar voi să știți aceasta de la Dumnezeu.
… Pace vouă, fii români, pace, fiilor! Și pace vouă, popoarelor! Priviți spre Dumnezeu și căutați-L cu inima smerită!
270