Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Seite 255

România – Noul Ierusalim
și odihnă pentru pașii Mei purtați mereu pe cale pentru lucrările Mele peste pământ atunci . Iată , intru la tine cuvântând peste tine și dau să Mă mângâi cu tine de durerea Mea , și să te doară și pe tine cu Mine durerea Mea , și nu să te distrezi lumește așa cum duhul lumii te ține să-i slujești numai lui cu voința și cu dorința mereu , mereu . O , tu ești neam ales dacă Tatăl Mi-a pregătit în tine venirea Mea cea de azi și colina pe care poposesc cu sfinții când vin pe vatra ta cuvânt și praznic de cuvânt , și când se strâng pe lângă glasul Meu la sărbători sfinții din cer , care vin cu Mine la tine , și se strâng toți cei din români care M-au aflat aici și iubesc ei să vină și să stea cu Domnul la masă ca să am cu cine sta la masa Mea de cuvânt pe vatra ta , și aceștia sunt pravoslavnicii Mei , iar când ei vin la izvorul Meu de cuvânt și la poporul Meu de lângă izvor , Eu îi povățuiesc pe ei , Eu le dau lor putere pentru Mine și-i învăț amănunțit să facă voia Mea ca niște pravoslavnici adevărați , că iată , biserica ortodoxă , pravoslavnică după nume , și-a uitat menirea și nu mai are asemănare cu sfinții și cu părinții , cu pravoslavnicii Mei , și i-a rămas ei numele și atât , și strig la ea și plâng cu cei din cer , și cu Tatăl plâng de răceala ei de Dumnezeu și plâng în cuvânt , așteptând să rodească în mijlocul ei cuvântul Meu și fapta lui , că a venit vremea să Se preamărească Domnul din mijlocul acestui neam , acum , la sfârșit de timp , și iată , Se preamărește în cuvânt peste popoare , și n-am decât o mânuță de popor ascultător Mie în tot poporul român , și vreau să înmulțesc binecuvântarea Mea peste tot neamul român și strig la el , strig mult la el , ca să Mă audă acest neam și să asculte de Domnul Dumnezeul lui , ca să rămână înaintea Mea acest neam .
O , neamul Meu cel de azi , neam român , de mult grăiesc în mijlocul tău cuvântul Meu , de mult grăiesc cu tine și pentru tine și voiesc să crești de la Mine și să fii muntele Meu cel înalt și sfânt și să dau popoarelor lumina Mea cea de azi din mijlocul tău , că este scris în Scripturi că vor căuta popoarele spre muntele Meu cel înalt și vor lua lumina și cuvântul lui Dumnezeu , și vor căuta cu legea și cu calea Mea pentru ei mulți , mulți .
Ți-aș da poruncă sfântă și tare să iubești pe Dumnezeu cu toate ale tale în fapta ta , dar porunca Mea dacă nu se împlinește la cuvânt , ea poate să se împlinească prin usturime , căci lacrima Mea este multă după tine , și unde ea cade ustură , și știi că ustură . Dar Eu te iubesc , ca și Tatăl te iubesc , și vreau să nu te usture pe tine , ci să te binecuvintez vreau , și trebuie să vrei și tu pe cele bune peste tine , neam român , neamul Meu cel de azi , la care Domnul vine cu zilele venirii Lui acum . O , vino spre mărire , neam român , că asta-ți este menirea ta cea de la Dumnezeu ! O , vino spre iubire de Dumnezeu , că Eu vin la tine ca să Mă preamăresc în curând în mijlocul tău , și am o mânuță de ucenici , care-Mi fac întâmpinarea și intrarea Mea la tine .
Ca în Ierusalim intru la tine , neam român , și am purtători de Dumnezeu , am ca asin pe poporul Meu cel mic de la izvorul Meu de cuvânt . O , nu căuta numai spre treburile tale , căci Eu sunt pe vatra ta și te aștept să ieși întru întâmpinarea Mea ori de câte ori poposesc cu cuvântul Meu cel pentru tine pe vatra ta , o , țara Mea cea de azi .
Iubiți-vă țara , o , fii români , căci țara în care voi stați are nume mare în cer , și se cheamă după Scripturi Țara strălucirii , și nu dau cei înțelepți din tine , o , țara Mea de azi , nu dau să se uite bine și să vadă bine în cuvântul Meu cel de azi și să înțeleagă cu Mine venirea Mea cea de acum cuvânt pe vatra neamului român .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea a Postului Mare ‚ a Floriilor ‚ Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim , din 13-04-2014 ***
255