Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Page 231

România – Noul Ierusalim
Să ne dăm unii altora pacea cea de sus, măi fiilor. În dureri și în lupte cu dureri, pacea este mângâierea durerii. Nu se pot ocoli durerile când vin, dar pacea aduce peste ele mângâieri și-L aduce pe Domnul lângă ele și îl țin ele treaz pe cel durut. Așa să stăm noi pentru veghea cea de peste neamul român, atât de înșelat acum de cei cu fața vopsită, și care n-au ce să-i dea lui, decât pagubă peste tot, căci cei ce caută pentru ei înșiși sunt orbiți de dorul puterii peste oameni și se zbat orbește, că n-au ei Dumnezeu de Care să se teamă pe pământ, și numai de ei țin seama, până ce se vor încăiera ei între ei 9, spre paguba și spre rușinea lor.
O, neam român, îți hărăzesc pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care să te înțelepțească de sus. Îți doresc cu tot cerul sfânt slava Mea cu tine, care lucrează în mijlocul tău pentru viața ta. Ți-aș da trezire mare, dar Mi-e milă. Voiesc să-ți dau mângâiere. Cum să fac să-ți dau? Voiesc să-ți dau vedere. Cum să fac? Vrăjmașii tăi și ai Mei stau gata să te culce sub picioarele lor. Mi-e tare milă de tine. Cum să fac să-ți dau salvare, cum să fac? Mă întreb cu cei din cer și Mă întreb cu tine, dar cum să fac cu tine ca să Mă auzi?
O, auzi glasul Domnului, neam român! Te strigă Domnul. Răspunde-I Lui! Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a patra după Paști ‚ a slăbănogului și sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe ‚ purtătorul de biruință, din 06-05-2012 ***
În zilele acestea s-au ridicat iarăși cei răzvrătiți în neamul român și au semănat iarăși mulți dintre ei ocară și apoi alungarea iarăși de la cârma acestui neam a celui binecuvântat de Dumnezeu 10 ca să dea față curată patriei române înaintea popoarelor și să șteargă de pe fața ei ocara cea lucrată de fiii cei răzvrătiți 11, care n-au avut și n-au în ei iubirea adevărului, căci sunt trufași sub vina faptelor lor, faptele fărădelegii, dar iată, efa a ieșit deasupra, și în ea se află fărădelegile lor, iar cu ea un sul de hârtie lung și lat, în care s-a scris răsplata fărădelegilor lor, căci orice fur va fi nimicit, și oricine a jurat și jură strâmb va fi zdrobit, precum este scris, și va intra acest sul de hârtie în casa furului și a celui ce jură strâmb în numele adevărului și va sta acolo în casă până va nimici pe rând zidirea ei, așa cum este scris în Scripturi despre efa fărădelegii și despre lucrarea ei.
S-au ivit iarăși faptele celor trufași care au voit să răstoarne la pământ pe cei curați cu mâinile și cu inima, așezați la cârma neamului român, pe fiii care s-au dăruit 12 cu viața lor slujirii adevărului, iubirii frățești, ca niște apostoli care slujesc pe frații lor cu dreptate și cu adevăr, căci Eu, Domnul, i-am ridicat și i-am așezat la cârmă ca să lucreze drept și sfânt, și să se pedepsească cei fărădelege prin legea dreptății a toate, și să fie binecuvântare pentru adevărul a toate.
Eu, Domnul, am în mâna Mea soarta neamului român, căci stau de mai bine de cincizeci de ani cu cuvântul gurii Mele coborând și grăind pe vatra acestui neam, și am avut și am vase alese, care-Mi scriu cuvântul în cartea Mea cea de azi, cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, căci
9
Între cele două partide ce compun USL-ul, PSD şi PNL, n. r.
10
A preşedintelui ţării, Traian Băsescu, n. r.
11
Ponta şi Antonescu, preşedinţii PSD, respectiv PNL, care au format USL în care ei sunt co-preşedinţi, n. r.
12
Referire la guvernele Boc şi Ungureanu, care au fost răsturnate de la conducerea ţării de cei doi şi majoritatea parlamentară ce a trecut la susţinerea lor din diverse interese mai puţin naţionale, n. r.
231