România – Noul Ierusalim
Mea, ești țara întoarcerii Mele după două mii de ani de la Tatăl la om și te țin sub mantia Mea și te voi înălța, dar te voi curăți de duhul cel de pe pământ, țara Mea de azi, și apoi tu vei putea pentru slava Mea din tine, iar Eu nu voi mai suspina, că Eu plâng cu sfinții, plâng de deasupra ta și te aștept a Mea. Amin. Tu nu Mă aștepți, dar te aștept Eu, și sunt Domnul Atotputernicul și sunt Cel ce sunt, și voi lucra de la Tatăl, și lucrarea Mea din tine va străluci peste pământ, și toate neamurile se vor adăpa din izvorul Meu de cuvânt din mijlocul tău și vor cunoaște de la Dumnezeu și vor slăvi slava Mea și a ta, dar vino spre trezire sfântă, țara Mea. Vino, o, vino, căci Eu sunt în tine cuvânt de Duh Sfânt și sunt Domnul Dumnezeul tău și sunt Cel ce sunt, o, țara Mea de azi. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Paști, a slăbănogului, din 18-05-2008
***
Eu sunt Cel ce sunt, și sunt Calea, Adevărul și Viața pentru fiecare om care iubește viața și nu moartea, și sunt duhul înțelepciunii pentru cei binecredincioși cuvântului Meu cel de ieri și cel de azi, căci fără înțelepciunea Mea în el, omul este gol și este țărână și nu este duh ca și Mine și nu știe să-și închine Mie în duh și adevăr vremea lui cea de pe pământ ca să aibă apoi omul casă în cer, nefăcută de mână, ci făcută de Dumnezeu.
Eu sunt Hristosul Tatălui și vin cuvânt la poporul cuvântului Meu cel din români răsărit, cel din credința în Mine născut, și îl învăț pe el înhristosirea și dau această înțelepciune a Mea la tot omul care Mă găsește în mijlocul poporului Meu și Mă ia de călăuză a sa, de împlinire a sa întru Dumnezeu. Amin.
Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, Eu sunt Cel bun, iar Păstorul Cel bun, Cel adevărat, nu sare pe aiurea cu hrana Sa la popor, ci intră pe porți și dăruiește, iar ceea ce este în dar, este cu milă dat și este hrană vie, fiindcă Păstorul Cel cu crucea este Păstorul Cel adevărat și dă viața Sa oilor. Amin.
Intru pe porți la tine, neam român. Dis-de-dimineață Mă zoresc cu glasul Meu peste pământul tău, ca să te dăruiesc în ziua aceasta cu darul Duhului Sfânt, Care să te călăuzească de la Mine, tată, căci tu ești azi întrebat de soarta ta de azi și de mâine și nu știi, tată, ce să faci, căci duhul întunericului a cuprins în el mintea și lucrarea celor ce dau să te robească pe mai departe sub minciuna lor, sub setea lor de stăpânire, dar ei nu pot fi cu nici un chip stăpâni, ci sunt robi minciunii și trufiei, și tu ești sub cruce grea, o, patria Mea de azi. Cobor acum la tine cu oștiri îngerești și te dăruiesc cu înțelepciunea luminii cea de sus, iar îngerii Mei să te călăuzească în taină, tată, în ziua aceasta, căci tu n-ai de unde să iei înțelepciunea care îți trebuie acum pentru soarta ta și pentru soarta Mea cu tine, căci și păstorii care s-au așezat peste tine pentru sufletul tău nu sunt păstori, ci sunt furi și vânzători de oi, tată, și aceștia se vor prăbuși curând, curând cu tot cu ceata lor, bolnavă ca și ei, căci fiecare ceată își atrage eiși ceea ce merită, și altfel nu este lucrarea dreptății, ci numai așa.
… Te dăruiesc cu știința lui Dumnezeu, patria Mea de azi. Nici un popor nu a avut alegerea ta, căci nu Eu, ci Tatăl te-a ales a Mea la nașterea Mea și a ta, și te-a sortit atunci să fii pământul întoarcerii Mele iarăși de la Tatăl la om, fiindcă pământul tău poartă pe el taina facerii cerului și a pământului și a omului, și vor auzi și vor înțelege popoarele taina ta, o, patria Mea cea cu comoară în ea. O, scoală-te dis-de-dimineață și spală-ți și șterge-ți ochii și
199