Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | 页面 166

România – Noul Ierusalim
Tine în om, iar păstorii care stau peste ea în numele Tău n-au milă de ea. Dar ai Tu, și nu uita de mila Ta de ea dacă ai venit în ea ca s-o păstorești pe pășunea Ta. Dă-i ei darul Duhului Sfânt prin botezul Tău cu Duhul Sfânt și cu foc. Dă-i ei duhul treziei și al credinței sfinte, și apoi al iubirii și al cunoașterii lui Dumnezeu. Oprește-Ți mânia cea venită peste ea pentru deșteptarea ei. Certarea Ta de peste ea să-i fie ei înviere, și apoi viață cu Tine, și scap-o pe ea de duhul lumii, de duhul pierzător al acestui veac, căci lumea și pofta ei piere, dar să rămână România și fiii ei, Doamne, iar Tu să faci din ei casa Ta și neamul Tău de sfinți, că dulce este omul sfânt, și binecuvântare pe pământ este viața cea sfântă în om.
În poporul Tău vor fi numai sfinți; știm că așa ai vestit prin prooroci, dar întindem mâinile spre Tine ca să pui Tu în ele, iar noi să dăm neamului român înțelepciunea Ta, înțelepciune de facere a omului nou după chipul și asemănarea Ta pe pământul român, și să se întindă această minune peste tot pământul apoi, ca să înnoiești așa lumea și nu cu certare, Doamne al puterilor.
Și acum, însuflețește-Te în noi ca să știm să-Ți cerem, prin Duhul Tău să știm, ca Tu să poți împlini.
Poruncește ploii și măsurii ei cea multă să meargă înapoi la locul ei, și să vină ea pe pământ numai pentru hrana oamenilor, hrană care crește cu ploaie și cu soare și cu lumină și cu harul Duhului Sfânt, Care dă viață peste toate și mângâiere peste toate.
Poruncește vântului cel iute să nu nimicească făptura Ta de pe pământul român, ci să se tragă înapoi în cămările lui, iar când iese, să vină dulce și mângâios, ca să răcorească și să vorbească despre viață, și să cânte cu glasul lui cântecul iubirii Tale pentru cei ce Te iubesc, pentru venirea Ta cuvânt pe pământ, Doamne al puterilor.
Poruncește cu iubire stihiilor toate să nu lovească pământul român, ci să-l ocrotească pentru șoapta Duhului Tău Cel Sfânt, Care Se face cuvânt pe pământ. La toate să le poruncești să lucreze cu măsura binecuvântării și a mângâierii, și să aduci pace sfântă și lumină din lumina Ta peste pământul român.
Te cerem pentru români și peste români, ca să știe neamul român să nu aibă alt dumnezeu afară de Tine, și tot mai mult să asculte, și să vină să învețe voia Ta s-o facă, și să fie neamul român neam sfânt, și apoi neam slăvit înaintea Ta, de la care vor învăța viața cea veșnică și binecuvântarea toate neamurile pământului, care se vor plânge văzând venirea Ta cu slavă și slăvindu-Te cu sărbătoarea ei în mijlocul pământului român, ales de Tine la început și acum, ca să lucrezi de pe el taina veșniciei a toate câte au fost și sunt în Tine și nu în lumea aceasta, Doamne al puterilor.
Și vino, Doamne, în noi cu Duhul Cel Sfânt al rugăciunii, și prin El fierbinte să-Ți cerem toate câte sunt rostite de Tine pentru făgăduința mântuirii. Acoperă cu ocrotirea Ta, cu mila Ta, și apoi cu slava Ta țara română, iar sfinții și îngerii Tăi să-i dea de la Tine, și mereu învață-ne să Te rugăm pentru ea, iar Tu să împlinești așa. Amin, amin, amin.
… O, poporul Meu, stau în mijlocul tău cu gura plină de învățătură ca să ia din gura Mea fiii oamenilor și să învețe ei să scape de pieire, să scape de neascultare. Cel ce se păstrează cu toate ale sale în lumină, acela este om cu inima curată de el însuși, și este fiu al păcii, că nu altceva face
166