Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Page 162

România – Noul Ierusalim
am ridicat din nou pe pământ biserica Mea, și prin cuvânt am așezat-o pe temelia ei, și Eu sunt temelia ei și așa grăiesc din mijlocul bisericii Mele cea de nou Ierusalim către cei ce cu minciună își zic biserică a Mea:
… O, popor român, scutură-te de fariseii care îți ologesc mersul spre scăparea ta de sub omul fărădelegii. Vino să te păstoresc Eu, Domnul, că nu mai găsești pentru tine păstori pe pământ. Vino la calea Domnului Dumnezeului tău, că nu e nimeni să te salveze în afară de Mine. Vino spre Dumnezeu și fii credincios și învață taina ființei tale cea de la Dumnezeu, taina Mea din tine, căci prin cuvântul Meu cel din mijlocul tău fac iarăși lumea, fac cerul cel nou și pământul cel nou, căci am această Scriptură de împlinit pe pământ, dar vreau să te ocrotesc de pieire în mijlocul neamurilor pământului, că ești pământul Meu, ales de Tatăl de la facerea lumii pentru Mine, după cele șapte veacuri de oameni. Amin.
Iar tu, popor al cuvântului Meu, întărește-te în taina începutului Meu cel nou, și umilința de duh să-ți fie ție cărare tare spre tot ce trebuie să fiu Eu în mijlocul tău, spre tot ce trebuie să fii tu în mijlocul neamului român, că vreau să trâmbițez peste tot pământul evanghelia Mea de peste tine, cartea noii împărății, căci împărăția Mea este fără de sfârșit, precum Eu sunt. Amin. Nimic nu poți să fii tu fără de învățătura Mea și fără de învățător cu ea peste tine, căci pe tine nu pentru trup, ci pentru Duhul Meu te-am deosebit dintre fiii oamenilor care merg fără de cale între pământ și cer, poporul Meu.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei fiului risipitor, din 27- 02-2005
***
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, așa Îmi este calea din cer pe pământ, și cu mare dor doresc să înțeleagă omul ce este cerul și unde este locul lui și ce înseamnă calea Mea de la cer la pământ, de la sfinți la oameni ca să-i fac și pe oameni sfinți, și să fie cerul pe pământ, și să nu fie omul străin de taina și de locul cerului Meu și al Tatălui Meu, și să se facă omul sălaș al vederilor cerești, iar Dumnezeu să Se odihnească de dor. Amin.
Să-Mi deschideți, copii străjeri în calea Mea, când vin la poporul Meu, care Mă dorește cu dor, care are durere de la mila de Dumnezeu, iar poporul cel lucrător Mie să Mă dea omului de peste tot, căci fi-va în curând să nu mai fie mângâiere peste om decât de la pacea și viața acestui cuvânt mângâietor și de viață dătător, cu care Eu cobor de cincizeci de ani pe pământul român, cel întâi născut din ape la facerea cerului și a pământului și pe care Mi-am așezat Eu acum, la sfârșit de veacuri, tronul dreptății Mele ca să-l rușinez pe tot omul pentru dreptatea lui.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 17-04-2005
***
Hristos a înviat! Așa am spus Eu, Domnul, în ziua de Paști a anului 1955, și iată, cincizeci de ani de cuvânt al Cuvântului Iisus Hristos.
Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Așa a înviat pe pământul român cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, râul Meu de cuvânt care a așteptat să învieze iarăși pe pământ,
162