Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusa | Página 147

România – Noul Ierusalim
Eu sunt omul cel zidit de mâna Ta din pământ , și suflând peste mine mi-ai dat suflet viu și mi-ai spus să stăpânesc peste cele ce Tu le-ai scos din pământ , ființe vii , după tot soiul lor , și să mă bucur în mijlocul facerii Tale . Mi-ai făcut casă apoi , ca să am numai bucurii , și ai numit-o grădina Edenului și m-ai așezat în ea și mi-ai spus să mănânc bunătățile care creșteau în pomii raiului , Doamne . Dar eu m-am crezut stăpân peste toate , și în aceasta am greșit Ție , Stăpânului meu . Mi-ai adus toate ființele vii , ca să le pun nume la toate , și le-am pus , prin înțelepciunea cu care Tu erai în ființa mea , dar n-am găsit un ajutor pe potriva mea în toate ființele vii . Atunci Tu ai luat din mine și ai făcut femeia și ai adus-o la mine , iar eu m-am recunoscut în ea , și pe ea în mine , și am zis : « Ea este os din oasele mele și carne din carnea mea , și se va numi femeie », și apoi am zis : « De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un singur trup ». Atunci eu Te-am supărat amar , fiindcă Dumnezeu era Tatăl meu și mama mea , iar duhul răului a prins în mine ființă , și cel viclean m-a auzit și i-a zis femeii : „ Oare , Dumnezeu a zis să nu mâncați din toți pomii raiului ?“. Ea i-a răspuns că putem să mâncăm , dar nu și din pomul cel din mijlocul raiului , ca să nu murim apoi . Atunci i s-a răspuns : „ Nu veți muri , dar în ziua când veți mânca din el , veți cunoaște ca Dumnezeu “. De atunci femeia a prins dor de mâncat din pom , ca să ia cunoaștere , și a mâncat și a cunoscut , și eu am luat din mâna ei și am mâncat și eu , și a mâncat omul din pomul cunoașterii , Doamne , și s-a văzut gol și s-a rușinat unul de altul bărbatul și femeia și s-au acoperit cu frunze de smochin , și s-au temut apoi de Dumnezeu pentru neascultarea lor cu care au iscodit firea dumnezeiască , și au dat să se ascundă cei doi unul de altul și de Dumnezeu .
O , fii ai lui Dumnezeu , m-a adus Domnul față-n față cu voi , iar voi sunteți așa de miloși de nu vă poate Domnul pomeni greșalele voastre din viața voastră de pe pământ . Îmi dă Domnul prin voi iertarea păcatului meu care a apăsat peste tot neamul omenesc , de n-a scăpat nimeni de el , în afară de Omul Cel născut din Fecioară , Domnul Iisus Hristos , Fiul Tatălui Savaot , Cel Care S-a întrupat pe pământ în Fecioară , și apoi S-a născut și a crescut până la vârsta trupului meu cel făcut de El , și apoi , la plinirea vârstei aceea , El a murit pentru păcatul meu în ceasul cel din ziua în care eu am mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului și am cunoscut apoi ca Dumnezeu după ce am călcat porunca Lui care mi-a spus să nu mănânc din roadele pomului stăpânit de Dumnezeu . Sunteți miloși ca Domnul . E Duhul Lui în voi din zi în zi mai mult pentru învierea făpturii . Ieșiți de sub poveri și suflați peste morți și peste vii , că tot și toate își așteaptă răscumpărarea . O , cât sunteți de firavi , și ce greu e pe voi ! O , cât sunteți de miloși !
Ai grijă de ei , Ziditorul meu , căci Tu Te-ai îndurat de ei și i-ai făcut lumină a lumii și i-ai făcut sarea pământului , că ei Te au cuvânt peste ei cum Te aveam eu în rai , Ziditorul meu . Am stat un veac pe pământ și nu m-am băgat sub greul Tău , Ziditorul meu , iar pe ei ai pus șapte veacuri de oameni , și trupul lor e șubred , și sarcina de pe ei e grea de tot , iar ei sunt cei miloși , cei mai mici ai Tăi , prin care Tu scrii cu mâna lor în carnea omului cuvântul Duhului Sfânt , chemarea la înviere pentru toată făptura , Doamne .
O , fii micuți , v-aș tot privi și v-aș tot mărturisi neamurilor de pe pământ , că sunteți atâta de miloși pentru Dumnezeu și pentru om ! O , cine v-ar mai judeca pe voi că aveți greșale când voi aveți o așa de grea povară de purtat ? Povara Domnului , venirea Lui cu sfinții Lui în zeci de mii de mii . Amin .
Sărut acest pământ în care stați și din care eu am fost făcut de Dumnezeu . Îi miros mireasma , îi ascult inima cum bate , și nimeni din jurul lui nu-i știe taina lui și taina mea din el , iar
147