România – Noul Ierusalim
Am venit pe pământ ca să mor ca omul, iar înainte de patima Mea cea care a șters păcatul lui Adam, Eu am postit patruzeci de zile rugându-Mă Tatălui pentru ca să se șteargă păcatul omului cel întâi zidit, care n-a voit să postească de neascultare, care n-a voit să nu mănânce neascultare. De ce i-am spus Eu lui Adam să nu mănânce fruct din pomul cunoașterii? Pentru că era a lui Dumnezeu cunoașterea, nu a omului, pentru că nu voia Domnul să moară omul prin cunoaștere. Eu așa i-am spus omului: « Dacă vei întinde mâna să iei din pomul cunoașterii binelui și răului, vei muri negreșit ».
Carnea poftește, și se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi zidit, și carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoașterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, și dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului și nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu și s-a semețit și și-a făcut înțelepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, și omul i-a dat trup prin șarpe. Șarpele s-a încolăcit pe pom, și aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoașterii. Femeia s-a atins și a mâncat și a luat cunoaștere, și i s-au deschis ochii pentru bine și pentru rău, și a dat și bărbatului, și atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, și prin om toate ființele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.
Fiilor, fiilor, ce este carnea și cine a făcut-o și cine o crește ca să fie? De ce mănâncă oamenii carne? De ce mănâncă animalele carne? De ce se mănâncă, fiilor, carne? De ce carnea mănâncă carne? De ce nu se mănâncă ce am lăsat Eu spre mâncare? Cine poate să-Mi răspundă? Eu sunt Cel ce aud pe cel ce-Mi răspunde.
O, unde ești, făptura Mea? Omule cel întâi zidit, răspunde-Mi! Răspunde-Mi, ca să audă tot neamul omenesc că Eu sunt Dumnezeul celor vii și al celor adormiți. Răspunde-Mi, tu, cel zidit de mâna Mea din pământ! Amin, amin, amin.
– Iată-mă, Doamne. Cine poate sta împotriva cuvântului Tău? Este, oare, cel ce poate să- Ți răspundă în afară de mine? Eu sunt omul cel întâi zidit; zidit de mâna Ta și de iubirea Ta. M- ai zidit din cuvânt și din iubire și din pământ, și m-ai numit om. Nu m-ai numit carne, și m-ai numit om. Eu sunt cel ce am păcătuit împotriva Ta și a mea, iar Tu erai Cel Preaînalt. Tu ești Ziditorul meu și a toate cele văzute și nevăzute care înseamnă Dumnezeu, dar eu m-am făcut fur prin nesupunere. Mi-ai dat tot ce ai creat Tu pentru mine, dar eu am râvnit la ale Tale, Doamne. Tu erai Cel Drept și n-ai ascuns de mine pe cele ale Tale, și le-ai pus în mijlocul raiului, ca să fie ale Tale, nu ale mele; ca să fie semnul Tău în calea mea, ca să fii Tu cu semn înaintea mea mereu, iar eu să am voie liberă și cu ea să Te iubesc și să fiu iubirea Ta, și Tu să fii iubirea mea în toate ale mele, și ca să fiu al Tău, și nu al meu. Dar eu m-am înălțat. O, cum de m-am înălțat? Nu mai era nimeni pe pământ peste care să mă înalț. M-am înălțat împotriva Ta, Doamne. Am voit să fiu ca Tine și mai mult ca Tine. M-ai așezat în raiul cel din Eden și mi-ai dat mie tot ce ai făcut pentru om, și eu m-am semețit cu gândul că sunt mare peste toate și mi-am zis: „ Sunt Dumnezeu și stau pe scaunul lui Dumnezeu“. Din pricina frumuseții mele inima mea s-a îngâmfat și prin trufia mea mi-am pierdut ascultarea și înțelepciunea, după cum este scris în Scripturi despre fapta mea, despre trufia inimii mele în raiul cel din Eden. Tu când ai văzut că mi-am făcut înțelepciunea mea din trufia mea, ai avut grijă de viața mea și mi-ai spus cu poruncă: « Din toți pomii raiului poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negreșit ».
102