Cuvântul lui Dumnezeu despre proorocul mincinos şi Cuvântul lui Dumnezeu despre proorocul mincinos şi | Page 94

Proorocul mincinos şi ecumenismul
ci din voia celui ce vrea să se aşeze cap al bisericii , iar Eu voi vindeca sufletul lui în cer şi îl voi mângâia , căci în vremea lui de patriarh al neamului român Mi-a dat Mie ascultare când i-am cerut , şi Mi-a aşezat pentru Mine şi pentru biserica Mea cea vie arhiereu ( Ioan-Irineu Bistriţeanul n . r .) după voia Mea , şi Eu Mi-am împlinit planul Meu cel pentru dăinuirea înaintea Mea a bisericii Mele , biserica lui Hristos pe pământ . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic şi tămăduitor Pantelimon , din 09-08-2007
***
… Iată , taină îţi spun , poporul Meu , căci stau cu tine mult ca să te învăţ dacă te-am luat la sân în ziua aceasta de slavă a îngerilor Mei . O , fiule , când satana a stat faţă în faţă cu Mine şi întreit M-a ispitit , după ce am ieşit la Iordan din apa botezului şi când cerurile s-au deschis ca să grăiască peste toţi Tatăl că sunt Fiul Lui iubit întru Care El a binevoit pe pământ , M-am întors apoi de la Iordan plin de Tatăl şi de Duhul Sfânt şi M-a dus Duhul în pustie , şi acolo n-am mâncat patruzeci de zile , şi apoi am flămânzit . Satana când a văzut că am flămânzit , dădea să Mă aibă la mână şi Mi-a zis : « Dacă zici că eşti Fiul lui Dumnezeu , rosteşte peste această piatră să se facă pâine », dar Eu l-am întâmpinat zicându-i lui : « Nu numai cu pâine va trăi omul , ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu ». Satana M-a dus apoi pe un munte înalt , ca să văd o clipă împărăţia lui şi Mi-a zis : « Mie mi-a fost dată stăpânirea aceasta , şi o dau cui voiesc ; închină-Te mie , şi toată va fi a Ta ». Eu însă , i-am zis lui : « Mergi înapoia Mea , satană , căci scris este : „ lui Dumnezeu să te închini şi să-L slujeşti pe El “». Şi , iarăşi , a treia oară M-a ispitit sus , pe aripa templului , şi Mi-a zis satana : « Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu , aruncă-Te jos , că scris este : „ Domnul va porunci îngerilor pentru Tine ca să Te sprijinească , şi ei Te vor purta pe mâini ca să nu Te loveşti “», dar şi Eu a treia oară i-am răspuns lui satana şi i-am zis că s-a scris : « Să nu ispiteşti pe Dumnezeu ». Şi dacă i-am zis aşa , s-a îndepărtat satana , iar Eu M-am dus în Galileea şi în Nazaret şi peste tot şi Mă vesteam cu puterea cuvântului împărăţiei Mele , de se mirau toţi , şi Tatăl era întru Mine . O , iată , poporul Meu ce înseamnă Dumnezeu în om ! Învaţă , fiule , lucrarea Mea peste tine , căci duhul proorocesc îl cunoaşte pe satana că e satana , dar duhul cel omenesc nu-l cunoaşte pe el , şi îl cade satana pe om în ispită , măi tată . O , nu te lua , poporul Meu , după cel ce defaimă omul , că nu are omul dreptul acesta . Eu , Sfântul sfinţilor spun aceasta , fiule . Tu ia-te după omul care te mustră spre înţelepţire , tată , dar nu te lua după mâncare ca să te apleci lui satana pentru pâine , şi nu te lua după bunurile lumii ca să le doreşti şi să te închini lor şi stăpânului lor , şi nu te înclina nici să-L încerci pe Dumnezeu , căci este scris : « Să nu ispiteşti pe Dumnezeu ». Primeşte , poporul Meu , povaţa Mea , primeşte-o , tată , şi caută să rămâi , şi caută să nu păcătuieşti prin neîmplinirea cuvântului Meu . Am numai şi numai învăţătură pentru tine , că iată , lucrarea Mea de venire are acum duşmani din mijlocul tău , poporul Meu , şi-Mi este defăimată , tată , calea Mea spre pământ , şi Eu Mă voi scula acum pentru Mine şi voi da să-i curăţ de întuneric pe cei care lucrează cu voie şi fără de voie pată pe lucrarea Mea ca să-ţi încerce credinţa ta şi a multora care se mângâie de la râul Meu de cuvânt , poporul Meu .
… O , poporul Meu , omul nu trebuie să-L ispitească pe Dumnezeu , dar trebuie să-L primească pe El . Nu trebuie să se ia omul după închipuirile lui , că aceasta îl face să se bizuie pe sine şi să Mă părăsească pe Mine când vin spre el . Primeşte-L , tată , pe Dumnezeu peste paşii tăi , că am venit pe pământ cu venirea Mea ca să-ţi veghez viaţa şi mântuirea şi credinţa ta şi ca să nu cazi de la sânul Meu de Păstor , tată , căci dacă tu te iei după tine cum că ştii tu , cazi în ispita diavolului , fiule . Cel ce se ia după sine îşi pierde credinţa în Mine , iar cel ce-şi pierde numai un pic credinţa
94