Proorocul mincinos şi ecumenismul
***
O , mincinos este cel ce urăşte pe fratele său şi zice că Îl iubeşte pe Dumnezeu , pe Care nu- L vede ! Dacă el nu-l iubeşte pe fratele său , pe care-l vede , cum poate să-L iubească pe Dumnezeu , Care stă nevăzut ? Iar El ne-a dat poruncă şi a zis : « Cine iubeşte pe Dumnezeu , să iubească şi pe fratele său ». Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului Ioan evanghelistul , din 09-10-
2002 ***
O , cum să facem după ce omul s-a învăţat aşa de mult cu cele pe care le face el şi nu Eu ? Cum să fim de frumoşi pe pământ ca să vadă omul această fericire a Mea în om şi să râvnească apoi la ea ? Cum să facem , fiilor , să ştie omul dorul Meu după el şi ziua Mea care se apropie de om ca să-i dea din ea , şi el să ia ? Eu ţi-am spus , poporul Meu , că te voi numi mai presus de ziua naşterii , mai presus de ziua învierii te voi numi . Ţi-am spus prin fiii prin care te păstoresc că tu trebuie să fii poporul cel nou care Mă are altfel decât a avut omul pe Domnul până acum . Omului creştin sau păgân îi place să Mă aibă şi să Mă vadă pe cruce şi să se închine Mie aşa cum Mă aşează el înaintea lui ca să Mă vadă , răstignit . O , dacă aşa vrea să Mă vadă şi dacă aşa Mă pune spre vedere pe la toate răspântiile , de ce , oare , nu-Mi urmează omul pilda vieţii Mele ? De ce nu plânge omul că Mă vede pe cruce ? De ce nu se opreşte , şi trece făcându-şi semnul crucii şi zicându- Mi : „ Doamne , ajută-mă !“ sau „ iartă-mă !“? Eu sunt pe cruce văzut de ochii lui , şi el vrea de pe cruce să-l ajut , dar Eu sunt Cel viu , şi nu ştiu cum să-i spun omului cât sunt Eu de viu , înainte de învierea Mea dintre morţi , şi după înviere apoi . Nu ştiu cum să-l fac pe om să vadă sau să creadă că Eu sunt cu trupul viu , şi abia mai pot să stau nevăzut după ce atât de mult s-a apropiat vremea ca să Mă vadă tot trupul , căci scris este : « Tot ochiul Îl va vedea pe El , chiar şi cei care L-au împuns ». Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil , din 21- 11-2002
***
Eu iarăşi spun în duh de sărbătoare a pietrei Sfintei Sfintelor Mele din zilele acestea : nimic şi nimeni să nu se încumete să mai umble la această lucrătură lucrată din cer pe pământ , căci ceea ce voiesc Eu , cine poate strica ? Iar cel ce va mai întinde mâna sau sabia lui ca să ameninţe peste lucrul venirii Mele după două mii de ani de la Tatăl , acela se va zdrobi în sabia lui , căci cine scoate sabia , în sabia lui va pieri . Amin .
Mă uit la arhiereul care s-a aşezat pe scaunul în care s-a strivit cel de dinaintea lui arhiereu , şi care a lovit în arhiereul Meu cel ales şi în lucrul ieslei cuvântului Meu . Mă uit la el , îndelung Mă uit cum dă să umble să pună piedici biruinţei Mele şi bisericii Mele de nou Ierusalim în lucrarea Mea cu ea peste pământ . Dau să Mă apropii de el cu acest cuvânt şi să-i spun că împotriva Mea şi a cuvântului Meu din zilele acestea şi a biruinţei Mele peste pământ acum când Eu vin şi tot vin cuvânt de la Tatăl , el nu va putea nimic , căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om . Îi spun că cine dă să se lovească de această piatră , acela se zdrobeşte în ea . Dacă nu poate s-o vestească şi s-o primească şi s-o aibă de slavă şi nu de necinste peste biserica cea fără de legea Mea împlinită peste ea , dacă nu poate să vadă şi să-Mi dea slavă pentru darul cel mare pe care Eu l-am aşezat pe pământ pentru biruinţa celor ce vor crede venirii Mele cuvânt pe pământ , dacă el nu vrea să aibă pacea Mea şi nu pacea lui , slava Mea şi nu slava lui , măcar să nu-Mi umble la lucrătura Mea , să nu dea să oprească
81