Proorocul mincinos şi ecumenismul
toate zilele , îi luai cuvântul Meu cu care-l hrăneam pe cel din urmă copil al Meu , pe cel din urmă popor al Domnului , poporul cel dintâi între neamurile pământului , căci « cel din urmă este cel dintâi », iar cel mic este mare întru Mine , precum este scris în Scripturi . Ai luat cuvântul Meu , că eşti fur , şi ţi-ai adăugat pedeapsă , că ai scos şi ai adăugat la cuvântul Meu cel furat , şi ai pus apoi pe el numele tău şi al supuşilor tăi , care şi ei se ascund unul de altul , fiecare de frica celuilalt , fiindcă este cu tine împărăţia fricii , şi de aceea tu eşti neliniştit mereu , tu şi toţi supuşii tăi . Mai mare frică decât tine nu are nimeni , şi te temi de pieire , de pieirea cea de la Mine , că tu ştii puterea Mea şi te lupţi cu ea ca să nu pieri prin ea . Ai luat cuvântul Meu şi vrei să-l împlineşti ca un credincios . Dar nu , că Eu te vădesc că eşti fur de cele sfinte , şi îţi dau de veste judecata cea pentru fur , că tu ai luat pacea de pe pământ , şi Eu nu mai am biserică sfântă , nu mai am unde să rostesc cuvântul „ Pace !“, că unde grăieşti tu , Eu nu stau , fiindcă nu se poate Dumnezeu şi mamona laolaltă .
Patruzeci şi cinci de ani te-ai luptat cu îngerul Meu , cu cuvântul Meu ca să-l furi şi ca să faci din el avutul tău . În zadar eşti viclean , că râu de foc este cuvântul Meu , şi în el vei arde , că teai jucat cu focul , cu cuvântul Meu cel slujit de îngerii luminii , nu de tine şi de îngerii tăi , îngerii întunericului . Iată de ce eşti tu vinovat , tu şi nu altul în locul tău . Iată de ce eşti tu proorocul cel mincinos , care a furat cuvântul Meu , tu şi nu altul în locul tău . Ce am Eu să-l judec pe cel din afară ? Tu şi nu altul este vinovat , că tu Mi-ai luat statul Meu din biserică , şi pe Mine M-ai numit minciună când am venit să te chem la pocăinţă , fiindcă în mijlocul poporului Meu pe care tu Mi-l duşmăneşti cu cuvânt de ocară , stă cuvântul Meu judecător peste tine , că eşti fur şi Mi-ai răpit via .
Te voi pustii cum am pustiit acum două mii de ani Ierusalimul , căci Ierusalimul nu mai este , iar ce este acolo nu este Ierusalim , ci este mamona . Ce a făcut mamona ? S-a apucat prin supuşii lui şi a zidit din nou ca să se strângă lume de pe lume acolo unde M-a răstignit pe Mine omul trufaş . O , dacă M-au răstignit , de ce se mai aude acolo slavă pentru numele Meu , acolo unde Eu am fost răstignit de omul cel potrivnic Mie ? Aceia Mă slăvesc pe Mine pentru bani , aşa precum şi tu ai făcut , proorocule mincinos , care ţi-ai înfipt cortul tău în ţara strălucirii , precum este scris despre tine : « El va înfige corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit , şi apoi va veni sfârşitul lui ». Amin . Aşa ai făcut . La trei mile de locul grădinii cuvântului Meu tu ai împlinit această Scriptură , ca să foloseşti numele Meu pentru banii tăi . Vai ţie de cele ce ai făcut în zilele cele de apoi ! Te voi pustii cum am pustiit acum două mii de ani Ierusalimul ; Ierusalimul , pe care omul lacom l-a zidit din nou , ca să aibă prilej de câştigat bani , că nu de dragul lui Dumnezeu l-a zidit iar . Acolo se duce omul din toate părţile şi îşi vede judecata şi nu ştie cu ce se întoarce întru ale sale . Se întoarce cu judecata sa , căci omul a fost răstignitorul lui Dumnezeu . Nu s-a întors sfânt nimeni de acolo , nu s-a lăsat nimeni de păcat dacă a fost acolo , dar s-a fălit că a fost , şi nu i-a folosit fostul lui acolo .
Este scris în Scripturi de taina Noului Ierusalim . Tu când ai văzut că Eu am venit din cer pe pământ ca s-o împlinesc , te-ai îngâmfat şi te-ai trufit împotriva celor drepţi , în care Eu Mă slăvesc peste pământ , şi te-ai sculat să faci tu ceea ce fac Eu . Ai dat să uiţi că Noul Ierusalim este nume sfânt , este taina Mea cea din zilele de apoi , şi este pentru sfinţi , nu pentru desfrânaţi . Noul Ierusalim nu este loc de întâlnire a păcătoşilor şi a desfrânaţilor , nu este loc de mâncat şi de băut şi de jucat , aşa cum ţi-ai făcut tu turnuri din piatră şi te-ai aşezat mare pe ele şi ai scris pe ele „ Ierusalim nou “ şi ai scris , zici tu , „ Centrul lumii credincioase “, „ Centrul ecumenic “ ai scris . Mi-ai vândut pe bani murdari locuri scumpe Mie , locuri din ţara Mea de întoarcere , şi ai pus pe
60