Proorocul mincinos şi ecumenismul
Mă vestesc biruitor peste potrivnicul Meu , omul ; omul care s-a aşezat împotriva Mea de la început şi până la venirea Mea , din fiu în fiu , şi nu se mai numeşte om , şi se numeşte proorocul cel mincinos , care stă împotriva lui Dumnezeu , ca un fur . Toate cetăţile tale vor fi nimicite , căci sunt lucrate de tine , nu de Mine , iar lucrul tău nu este curat , şi piere prin el .
Şi acum , vin , vin în ţara cuvântului Meu , ţara strălucirii , aşa cum a văzut-o demult proorocul Daniel ca s-o anunţe că va fi . Vin cu sfinţii , vin cu cerul , vin cu ucenicii . Vin , şi am venit . Amin , amin , amin . Şi sunt cuvânt în grădina cuvântului Meu , în ţara venirii Mele , ţara strălucirilor , care străluceşte prin venirea Mea . Iată sărbătoare de cuvânt , sărbătoare de sfinţi în grădina Mea de pe pământ , sărbătoare de biruinţă a Mielului şi a celor răscumpăraţi prin Sângele Mielului . Am venit să lucrez cartea cea de judecată peste proorocul cel mincinos , care înşeală cu blana oii oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul . Binecuvântată să fie cartea Mea de azi în care scriu trei zile la rând , şi binecuvântată să fie cartea care va ieşi din mijlocul celor ce zic că- Mi slujesc Mie , căci ca o sabie smulsă din mâna celui ucis va fi ea , ca să tai cu ea ocara de pe fiii cerului , care lucrează poruncile Mele pe pământ , şi Eu smulgându-i sabia îl voi tăia pe el , căci el din sabia lui a trăit pe pământ , după cum este peste el cuvântul Meu întru început , că aşa i-am spus : « Cu sabia ta îţi vei agonisi traiul ».
Eu l-am pus pe om împărat peste pământ , dar nu şi peste cer . Cerul este scaunul Meu de domnie , nu al omului , iar biserica Mea de pe pământ , dacă e a Mea , trebuie să fie cer pe pământ , iar slujitorii ei să nu fie împăraţi , ci să fie slujitori dacă vor să fie . Şi iată , Eu vin , ca stăpânul care se întoarce să-şi cerceteze via , şi vai celor ce s-au pus stăpâni peste via Mea ! Cine este cel ce s-a pus stăpân peste via Mea ? Să vină să dea socoteală pentru cele lucrate ! Să vină să se socotească cu Stăpânul viei ! Amin .
Sunt venit cu martori din cer , ca să întocmesc cartea judecăţii proorocului cel mincinos , şi el va cădea în sabia lui , şi voi ridica ocara de pe fiii vieţii , căci ca şi acum două mii de ani când apostolii Mei şi toţi cei ce Mă urmau erau numiţi sectă , tot aşa şi azi , cei ce-Mi urmează Mie sunt numiţi sectă de cei ce se vor împăraţi peste pământ şi peste cer . Dar Eu smulgându-le sabia îi voi birui prin ea , şi voi ridica ocara de pe fiii vieţii , fiii Noului Ierusalim , fiii lui Dumnezeu , fiii cerului pe pământ între oameni . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei , din 13-12-1998 ***
Ridicaţi-vă , voi , porţi , ca să intre Împăratul slavei ! Împărăţia Lui este împărăţie veşnică , şi toate stăpânirile Îl vor asculta pe El şi Îi vor sluji Lui . Amin .
Râu de foc iese din gura Mea , căci « Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise , şi altă carte a fost deschisă , care este Cartea Vieţii ; şi morţii au fost judecaţi , fiecare după faptele sale , şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc , iar cine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii , a fost aruncat în iezerul cu foc », după cum este scris .
Cartea cea cu şapte peceţi stă în mâna Mielului , deschisă . Cerul s-a dat în lături ca o carte , iar împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile , bogaţii şi puternicii , robii şi slobozii s-au ascuns în peşteri şi în stânci , se ascund de faţa Celui ce şade pe tron . Cartea Vieţii este de la întemeierea lumii şi este deschisă în mâna Mielului . Amin , amin , amin .
58