Cuvântul lui Dumnezeu despre proorocul mincinos şi Cuvântul lui Dumnezeu despre proorocul mincinos şi | Page 54

Proorocul mincinos şi ecumenismul
Iar voi , cei din porţi , aşezaţi cuvântul Meu trei zile la rând , ca să întocmesc cartea împotriva lui antichrist , iar după trei zile o voi sfârşi , că Eu aşa am început în ziua aceasta , zicând : « Pace celor ce slujesc poruncilor Mele , iar celor ce le calcă pe ele , război le zic !». Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la şapte ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim , din 12-12-1998
*** Glasul Meu strigă din nou la porţi ca să se deschidă şi să intru cuvânt în grădină . Amin .
Îmi cobor din nou cuvântul pentru judecata proorocului cel mincinos , care-Mi zădărniceşte planurile Mele , care fură cuvântul unul de la altul şi îl povesteşte norodului fără de trimiterea Mea , fără de porunca Mea . Mă fac carte de judecată şi scriu în ea trei zile la rând , iar mâine o isprăvesc , ca să biruiesc cu furtună şi cu iuţime şi cu asprime capetele mincinoase ale proorocului cel mincinos . Amin .
Voi , cei din grădină , voi , cei aşezaţi de Mine în calea cuvântului Meu care coboară din cer pe pământ ! Deschideţi cartea proorocului cel mincinos , cartea Mea către el , ca să scriu în ea . Amin . Este scris că vin cu sfinţii , şi aşa vin . Vin în ţara cuvântului Meu . Andrei , apostolul Meu cel de acum două mii de ani , vine cu Mine în grădină , că e sărbătoare peste biserica Mea , sărbătoare de sfântul Andrei , cel ce a venit întâiul după Mine ca să-Mi fie apostol şi să Mă dea apoi oamenilor , aşa cum sunt Eu şi aşa cum voiesc Eu să fiu cu omul , dar nu aşa cum voieşte proorocul cel mincinos .
O , proorocule mincinos , sunt în faţa ta cu cartea Mea cea împotriva ta . O deschid şi scriu încă în ea , căci trei zile la rând scriu în ea , şi apoi o pecetluiesc cu pecetea cuvântului Meu şi o duc la locul ei , iar locul ei eşti tu . Apleacă-te să auzi , căci te aplec Eu să auzi şi să iei de la Mine cuvântul Meu cel către tine .
Tu Mi-ai nimicit statul Meu în om şi Mi-ai umplut omul de nepăsare , fiindcă omul te vedea pe tine că stai înaintea lui în numele Meu , şi făcea omul ca tine , nu ca Mine , fiindcă omul vrea să- L vadă pe Dumnezeu ca să creadă . Omul nu poate să creadă fără să vadă ; el crede numai ce vede . Iată , omul te vede pe tine că stai în numele Meu înaintea lui şi crede ceea ce vede că faci tu . Dar , ce faci tu ? Tu pierzi şi împrăştii de pe calea Mea oile ; nu le aduni , nu le paşti , nu le creşti , dar stai în numele Meu în faţa lor . Scris este în Scripturi : « Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele nepăzindu-le şi lăsându-le să se risipească ! Aceştia fac desfrânare şi minciună , ajutând pe făcătorii de rele să nu se întoarcă nimeni de la necredinţă . Îi voi hrăni cu pelin şi le voi da apă cu fiere , căci s-a întins pe tot pământul necredinţa lor . Au luat ei parte la sfatul Meu ? Atunci să se scoale şi să spună cuvântul Meu şi să-i facă pe oameni să se întoarcă de la căile lor cele rele . Oare , poate omul să se ascundă unde să nu-l văd Eu ? Dar ei fură cuvântul Meu unul de la altul şi zic : „ Dumnezeu a spus “. Oare , este vreo legătură între pleavă şi bobul de grâu curat ? Iată , sunt împotriva amăgitorilor şi a linguşitorilor , căci nu i-am trimis pe ei ». Cel ce nu este trimis nu aduce folos pentru Mine . Cel trimis trebuie să fie om duhovnicesc , iar tu eşti trupesc şi Îmi întinezi numele Meu cu desfrânările tale , căci stai în numele Meu înaintea oamenilor . O , cum de te încumeţi să stai în numele Meu peste oameni când tu eşti nepocăit şi încă păcătuieşti ? Când tu eşti plin de dorul slavei deşarte , când tu mănânci şi bei şi te însori şi te desfrânezi şi faci urâciuni în loc părut sfânt , cum de mai zici că stai în numele Meu peste cei fără de pricepere ? Iată , te vădesc cine eşti . Nu eşti prietenul Meu , ci eşti vrăjmaşul Meu . Nu eşti slujitor al Meu , nu eşti
54