Proorocul mincinos şi ecumenismul
ce nu Mă au pe Mine de Dumnezeu adevărat , aceia au dumnezei mincinoşi , şi lor li se închină , şi nu este închinare această închinare , şi este păgânie şi slujire la idoli . Dar Eu cobor la voi şi rostesc pentru cei ce au băgat între păgâni numele Meu ca să facă pace între Mine şi dumnezeii lor , rostesc din dreapta Tatălui , căci cu Tatăl sunt , şi zic : n-am venit să aduc pacea . Am venit să aduc sabia , ca să despart pe cei credincioşi de cei necredincioşi ; pe creştini , de păgâni ; pe cei ce slujesc Mie , de cei ce slujesc idolului veacului acesta ; pe cei mincinoşi care-şi zic creştini , de cei ce sunt plăcuţi Mie . Am venit să aduc sabia , şi am adus-o . Grădiniţa de la voi este a Mea , şi voi sunteţi ai Mei , şi v-am pus din partea Mea hotar între lumină şi întuneric , între român şi păgân , căci biserica Mea nu este minciună . Amin , amin zic vouă : românul care face în numele Meu pace cu păgânul şi cu cei de alt neam care slujesc la idoli , acela să fie anatema . Amin , amin , amin . Am în voi biserică vie . Dacă Eu , Domnul , nu coboram să Mă scriu pe pământ şi în cer cu biserica Mea , care sunteţi voi , cei luaţi de Mine din români , Eu nu mai aveam unde să-Mi plec capul şi să las peste pământ împărăţia Mea şi cuvântul ei . De aceea v-am spus , şi nu o dată v-am spus că voi sunteţi începătură nouă , vie nouă , vin nou , început de veac nou , căci cele vechi au trecut . Amin .
Biserica din România , care-şi zicea cea adevărată , cea ortodoxă , nu mai este , căci s-a unit cu păgânii , aşa cum a făcut poporul Meu Israel , care s-a unit cu neam străin şi n-a mai fost cu Mine , şi a căzut de la Dumnezeu şi s-a făcut popor păgân . Aşa s-a întâmplat şi cu biserica cea de azi . O , după ce că era doar cu numele a Mea , după ce că n-avea iubire de Dumnezeu , s-a mai şi lepădat de Mine , făcând legământ străin de părinţi , călcând testamentul părinţilor .
O , grădiniţa Mea de fii unşi , cine loveşte în tine în numele Meu , zice el , acela dă în numele Meu , nu în tine , căci Eu sunt lucrătura acestei grădini . Cine zice că Eu , Domnul , sunt duhul rău în această grădină , acela este duh rău , care loveşte în Dumnezeu , care nu vede pe Dumnezeu . Iată , fiilor , s-a zidit pe pământ , lângă voi , turnul Babel , încurcătura limbilor pe care Eu , Domnul , am trimis-o peste cei ce au hulit numele Meu , care este al vostru , şi au hulit cuvântul Meu , care stă peste voi şi cuvintează din nori venirea Mea cea de a doua peste pământ . Scris este că se va zice : « Iată , Hristos este în pustiu . Iată-L în cămări ». Am spus aceasta în vremea trupului Meu , dar cine mai este atent la ce am spus Eu atunci ? Eu , fiilor , locuiesc la voi , şi cu voi sunt . Nu sunt în cămări , căci ce am de ascuns ca să Mă bag în cămări ? Cel ce are ce ascunde , acela se ascunde şi nu luminează , dar Eu ies şi luminez cu voi . Eu când am grăit lui Moise am stat pe munte şi am cuvântat pentru oameni , aşa cum fac şi azi . La toţi oamenii dau cuvântul Meu , şi fericit este cel ce Mă recunoaşte în cuvântul acesta . Amin .
Binecuvântată să fie bucuria voastră cu Mine şi cu cei din cer şi cu cei de pe pământ pe care Duhul Meu Cel Sfânt i-a strâns acum lângă izvorul cuvântului Meu , ca să ia şi să vadă bunul Meu , ţarina Mea cu comoară în ea , grădiniţa cuvântului Meu şi pe Mine în ea cuvânt , izvor de cuvânt . Amin . Atât cât Eu stau cu voi aici , binecuvântat să fie acest foişor care s-a deschis să primească pe Domnul şi pe ucenicii Lui în lucrare cerească pentru cei ce Mă doresc .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creştinătăţii Româneşti , ziua a doua , din 29-08-1998
***
Biserica n-a voit să fie biserică a Mea , şi a rămas a oamenilor care s-au aşezat dumnezei în ea . Fiilor , am spus pe vremea trupului Meu că Eu nu voi veni mai înainte de a se arăta văzut păcatul lepădării de credinţă , păcatul iubirii făţarnice lângă numele lui Dumnezeu . Fiilor ,
41