Cuvântul lui Dumnezeu despre proorocul mincinos şi Cuvântul lui Dumnezeu despre proorocul mincinos şi | Page 24

Proorocul mincinos şi ecumenismul
lăsa să propăşesc cu cele din cer , vor veni romanii şi le vor lua ţara şi neamul . De unde , tată ! că dacă M-ar fi primit , ar fi devenit popor de neînvins pe pământ , că nimeni nu poate face rău celui ce stă sub cortul lui Dumnezeu , celui puternic în Dumnezeu . Uitaţi-vă voi cu Mine peste cei de azi care au luat cuvântul lui Dumnezeu : cine au fost cei mai răi , cei mai străini , cei mai reci ? Preoţii au fost . Numai ei n-au avut putere să se plece , să se bucure de cuvântul Meu ; numai ei , tată ; ca şi atunci , numai ei . Numai ei dau să aţâţe gloatele împotriva adevărului , numai ei răstignesc adevărul , şi iată , s-au vândut pentru bani şi pentru bogăţii şi pentru împărăţie din paie , şi paiele la o furtună se răvăşesc şi nu rămân , şi la un trăsnet din cer ard şi nu mai sunt , aşa precum poporul Israel a căzut rob romanilor care i-au dat foc şi care l-au răvăşit pe toată faţa pământului . Dar am scos din el pe cei ce au crezut şi i-am făcut mănunchi în poala Mea şi le-am spus să fie sare bună de sărat , şi au fost şi au lucrat pe Domnul , ca să aibă neamurile pământului pe Domnul , ca să ai tu azi , poporul Meu .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva , din 27-10-1995 ***
Suntem în serbare întreită , şi voi veni la voi , fiilor , cu lecţie pentru tot omul , căci vom semăna sămânţa , fiindcă Eu am semănători între voi . Voi coborî o lecţie de viaţă , ca să ia omul lecţie , că nu mai este apă curată , nu mai este izvor curat şi netulburat . Nimeni nu mai ştie ce înseamnă oaie , ce înseamnă capră , ce înseamnă lup . Dar nimeni , nimeni nu mai ştie ce înseamnă biserică credincioasă , rugătoare în Hristos , aşa cum se spunea odată în biserică : „ Câţi sunteţi credincioşi , Domnului să ne rugăm “. Nu se mai aude pe nicăieri o rugăciune curată , nu se mai poate spune de ea , de vreme ce nu poate preotul s-o spună . Preotul de azi nu este credincios lui Hristos , nu este . Vine omul la biserică şi pleacă acasă neîmpărtăşit . La ce mai vine ? Vine că vine şi preotul , dar preotul de azi nu mai este „ uşă de biserică “, nu mai este .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la patru ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim , din 12-12-1995 .
***
Israele , Israele , cărarea ta sunt Eu . Să n-ai altă cărare afară de Mine . Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău , Israele , că nimeni nu Mă mai iubeşte , fiule Israele . Mă plâng la tine , copile scump . Nimeni nu Mă mai iubeşte , nimeni pe pământ , nimeni . Nimeni nu mai face voia Mea , nimeni . S-a speriat omul bisericii din lume , s-a speriat de tine şi de Mine , Care-ţi sunt ţie cărare ; s-a speriat şi M-a făcut duh rău , aşa cum M-a făcut biserica lui Israel când am venit în ea ca Mântuitor , ca binefăcător , ca luminător de la Tatăl şi ca potecuţă de mers spre Tatăl . S-a speriat omul bisericii şi ţine calea pe la răspântii , ca să nu se trezească nimeni , ca să nu apuce nimeni pe cărarea cea curată .
S-a sculat nu demult cel mare care stă pe scaunul bisericii din lume ( Teoctist n . r .) şi a rostit în locaş sfânt împotriva poporului Meu pe care Eu îl hrănesc prin cuvânt . Eu am auzit şi M-am luptat să nu scriu acest cuvânt de ocară , şi am zis : Tată , iartă-l , că nu ştie ce zice ; nu ştie , Tată , nu ştie ; nu ştie , că nu vrea să ştie . S-a sculat mai-marele bisericii şi a zis de fiii grădinii Mele că sunt derbedei . „ Derbedeu “ în limba Mea românească înseamnă om care-şi pierde vremea , om fără rost pe lume , om fără căpătâi . A auzit Tatăl Meu din cer acest cuvânt : „ derbedeii de la Pucioasa “. Aşa a vorbit mai-marele bisericii în biserica lui .
O , omule al bisericii , tu eşti acolo să vesteşti pe Dumnezeu oamenilor . Tu eşti acolo să vesteşti cărare pentru oameni , să vesteşti Evanghelia , nu să defaimi pe fiii care iubesc cărarea
24