Proorocul mincinos şi ecumenismul
să se lase văzută cum slujește ea din văzduh ca și Mine , ca și sfinții , ca și îngerii , și cum îi rușinează pe toți cei ce o pun pe ea cu cei neînsemnați .
Voi , fii români , împliniți poruncile vieții și ale Scripturii ! Nu vindeți și nu cumpărați duminica . Mir și agheasmă să vă puneți pe frunte și pe tălpile picioarelor care vă poartă prin locuri pline de păcate , iar crucea să vă fie pecete , semn ceresc peste voi și apărare în fața lui antichrist , pe care crucea îl sperie de tot și îl ucide , și îl va birui de tot , căci el a dat și dă pe toți oamenii să-i facă să uite poruncile lui Dumnezeu , care spun : să nu fii desfrânat , să nu mărturisești strâmb , să nu furi , să nu ucizi , să nu te lăcomești , ci să iubești doar pe Dumnezeu , și casa lui Dumnezeu și pe cei ce slujesc în ea pentru oamenii lui Dumnezeu . Iar dacă un slujitor de biserică , de turmă , nu grăiește lui Dumnezeu pe toate ale sale , și ale bisericii peste care veghează și slujește cu viața sa , poate el de capul lui să ocrotească poporul și Duhul lui Dumnezeu pe masa bisericii slujită de el ? O , nu , ci toate cu Dumnezeu , și nimic fără Dumnezeu să nu se facă prin biserica Mea și peste ea .
Să iasă dintre români păcatele Sodomei și ale Gomorei , și păziți-vă țara de păcat , fii români , că la păcat trage moartea , o , și a greșit dureros țara română că s-a băgat în amestecătura cea fără Dumnezeu . Și a greșit dureros biserica neamului român că s-a lăsat și ea atrasă de amestecătura cea fără Dumnezeu , și cu nume de biserică , dar Eu , Domnul , îi șterg acum vina , căci Eu o iubesc cu mare iubire , ca pe o nădejde a Mea o iubesc , și o rog pentru iubire de Dumnezeu peste ea .
Eu iert greșeala ta , o , biserica Mea cea din români . Îi iert acum și pe slujitorii care au greșit asupra Mea și asupra capului tău , de s-au dus la întâlnirea cea care slujește amestecării lui antichrist , ( Au participat la „ Sinodul Ecumenic din creta ”, n . r .) că n-a ascultat când am vestit-o să nu se ducă , și M-a ascultat biserica rusă și a primit ea cu credință cuvântul și a rămas departe de acest păcat al amestecăturii cu față ascunsă sub numele de ortodoxie , dar Eu , Domnul , vin acum și șterg vina și îndemn pe preoți și pe arhierei să se ridice prin harul Meu și să facă mângâiere peste turmă și pocăință împreună cu turma , și să aducă înaintea Mea rugăciunea cea din cartea de slujbă bisericească , rugăciunea pentru chemarea milei lui Dumnezeu la toată litia și neputința , căci în rugăciunea aceasta sfântă este și pocăință , este și chemare , este și îndurarea Mea . Iar legea păcatelor Sodomei și ale Gomorei să fie depărtată din țară prin biserică , căci aceste păcate atrag mânie , atrag lucrarea diavolului și pedeapsă peste toți .
O , copii ai ortodoxiei , băgați de seamă bine că proorocii mincinoși , oamenii lui antichrist , au schimbat Scripturile și au scris mii de ani și au scris în ele în multe locuri altfel decât cele scrise în Scriptură . Da , și s-au schimbat și Scripturile de pe masa bisericii , dar căutați Scripturile cele neschimbate , că iată cât vă iubesc și cât vă învăț și câte vă descopăr ca să umblați întru adevărul Meu , și care vă aduce fericire fără de sfârșit , fiilor . Iar glasul Meu vă mângâie acum , și tot răul e spre bine , că am spus că sunt cu ai Mei până la sfârșitul veacurilor , și iată , sunt .
O , v-am adus mângâiere , am coborât cuvânt ca să vă dau . Eu sunt cuvânt , Cuvântul lui Dumnezeu sunt , și dinaintea Mea fug sau stau cerul și pământul .
Eu vă iau în ocrotirea Mea pe voi , fii români , iar cei ce se împotrivesc și caută la voi cu gânduri păgâne , aceștia Mă vor cunoaște cine sunt .
Pace vouă , fii români , pace , fiilor ! 116