Despre post şi milostenie
Așadar , luați aminte , voi , cei mari și mici , căpetenii și ostași , bogați și săraci , robi sau slobozi , toți cei de pe pământ , toți luați aminte la Domnul , că e de vegheat pentru împlinirea cuvântului lui Dumnezeu , fiindcă nu oricum poate fi el împlinit de voi dacă vreți să fiți scriși cu cei ce fac fapte de mântuire pentru ajutor la ziua judecății . O , vegheați ca să vă sculați la veghe . Nu vă culcați în așternuturile voastre fără să vă îngrijiți de veghea de a vă ridica din așternut pentru veghe peste viață , și pentru Domnul veghe , că vine Domnul , vine , și ca Păstorul vine și desparte oile de capre , și va pune oile la dreapta , iar caprele la stânga Sa , precum este scris cuvântul Său acum două mii de ani . O , ascultați povața cea pentru veghe și arătați-Mi că ascultați , căci strigă Dumnezeu la voi ca să ascultați de El .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți , din 19-02-2017 . ***
Mă scriu cu voi în cartea cuvântului Meu din vremea aceasta , cartea Mea cu voi , fiilor care Mă primiți ca să vă grăiesc . Vă întăresc inimioarele cu duhul păcii și al nădejdii sfinte , căci tainica Mea lucrare cu voi lucrează peste pământ , iar Eu Îl rog pe Tatăl pentru voi să aibă grijă de Mine cu voi , să aibă grijă de împlinirea Scripturilor pentru care El Mă trimite pe pământ cuvânt , că după carte lucrează Tatăl , dar oamenilor le trebuie înțelepciune de sus ca să priceapă cartea , să știe să citească în ea , iar Eu aduc cuvânt în cartea Mea de azi ca să-l presărăm peste oameni și să-l afle și să se înțelepțească pentru Dumnezeu , că sunt împliniri mari așteptând , și trebuie credință din cer peste oameni și trebuie nădejde , fiilor .
În cartea Mea cea de acum două mii de ani cu ucenicii Mei cei de atunci am lăsat spre știre că Eu voi veni cu toți sfinții îngeri și voi ședea între ei pe scaunul de domnie al slavei Mele și toate neamurile vor sta adunate înaintea Mea , iar Eu voi despărți pe unii de alții ca păstorul care desparte oile de capre , și voi trece oile la dreapta , iar caprele la stânga Mea , și voi binecuvânta pe cei din dreapta Mea ca pe unii care M-au cercetat și M-au sprijinit în lipsă de pâine , de apă și de haine , de stat lângă Mine în neputințe , de mângâiere în vremi de ispite , și au făcut ei acestea toate ori de câte ori au fost ei sprijin celor mai neînsemnați frați ai Mei , celor care suferă pentru Mine și cu Mine , purtându-Mi lucrarea cu sarcinile ei , dar cei ce n-au făcut aceasta vor sta în stânga și vor lua răsplata nelucrării , a neajutorării , pe când cei ce Miau fost aproape și de ajutor vor merge în viața cea veșnică , precum este scris .
Le pregăteam nădejdea răsplății la ucenicii Mei , căci se apropiase vremea să fiu dat în mâna celor ce n-au făcut milă cu Mine când M-au văzut în dureri și în lipsuri , și iată , sunt împărțiți în trei cei care sunt pomeniți în Evanghelia cea de azi . Întâi sunt cei ce par neînsemnați în ochii oamenilor din pricina numelui Meu și a lucrului Meu cu ei și a crucii purtate . Sunt apoi cei ce îi sprijină pe ei cu milă și cu credință , și sunt , iarăși , cei care nui bagă în seamă pe cei prea mici ai Mei față de ei , cei mari , cei ce se fălesc că sunt și că pot totul în numele Meu .
O , fiilor , nu înțeleg pe Domnul cei ce se cred înțelepți și că știu Scripturile să le priceapă . O , de unde să înțeleagă cei ce nu seamănă cu Domnul în iubire și în umilință ? Evanghelia duminicii de azi , citită și pomenită azi în biserici , ea este așezată de sfinți cu mare tâlc în apropierea începutului postului mare , dar ea trece pe lângă mintea și urechile celor adunați , că n-au aceștia minte din cer , cu care să tălmăcească grăirea Mea , cuvântul care a judecat atunci pe cei ce nu M-au cunoscut și nu M-au sprijinit , ba au și apăsat apoi pe ucenicii Mei , pe cei neînsemnați în ochii lor , ai celor tari cu statul lor peste oameni .
O , cum să înțeleagă oamenii cine sunt cei prea mici ai Mei , cei neînsemnați în ochii celor mari ? Cei prea mici ai Mei sunt frații Mei , sunt cei ce Mă iubesc cu lepădare de sine
97