Cuvântul lui Dumnezeu despre post şi milostenie 2020.07. | Page 75

Despre post şi milostenie
Trâmbițele apocaliptice Venirea în chip văzut
Pe aceeași temă din alte surse :
Bucuria oaspeților la micul dejun . Tristețea îngerilor . Hrana corpului a sufletului și a spiritului .
1 . Aproape că nu mai este necesar să precizăm că acest mic dejun a bucurat pe toată lumea extraordinar de mult , iar vinul le-a dezlegat limbile . Chiar și Jonael și Jairuth erau veseli și M-au rugat să-i ajut să se întoarcă acasă la ei , la Sihar , păstrându-și această stare de bucurie . Eu am fost de acord ca ei să se întoarcă bucuroși acasă .
2 . Ei au spus însă : „ Oh , Doamne ! Că ești de acord este bine , căci nu comitem nici un păcat că suntem bucuroși , dar rămâne de văzut dacă vom putea să ne păstrăm această stare !” 3 . Eu le-am răspuns : „ Ei bine ! Fie , veți putea fi fericiți !” 4 . Dar îngerul care îi însoțea s-a întristat . Jonael a observat acest lucru și M-a întrebat care era motivul !
5 . Eu am spus : „ Îngerul vede foarte limpede că între o mare bucurie și păcat nu există decât o distanță foarte mică . El vede deja efortul pe care va trebui să-l facă atunci când vă va însoți acasă , pentru a vă feri de păcat ; iată de unde vine tristețea de pe chipul său ! Dați-i puțin vin să bea , poate vinul îi va mai lumina chipul !”
6 . Jonael a întins îngerului o cupă de vin . Îngerul a luat-o și a băut-o până la ultima picătură . Cei doi oameni s-au mirat , căci nu mai văzuseră niciodată așa ceva !
7 . Dar îngerul a spus : „ Eu sunt printre voi de atâta timp , de ce nu mi-ați întins niciodată cupa ?” 8 . Jonael a spus : „ Nu ne-am fi putut niciodată imagina , nici chiar în vis , că un înger ar putea gusta pe pământ din bucatele materiale !”
9 . Îngerul : „ Este ciudat ; ați văzut totuși că Domnul tuturor Cerurilor bea și mănâncă . Și el este cel mai elevat și cel mai desăvârșit dintre toate spiritele . Atunci de ce noi , îngerii , care trebuie să acceptăm un corp pentru a vă sluji în lumea materială , nu ar trebui să bem și să mâncăm ?
10 . Dă-mi puțin pește și pâine și vei vedea nu numai că beau , ci și că pot mânca , fiindcă acolo unde Domnul poate mânca o hrană materială și îngerii pot acest lucru !
11 . Jonael i-a întins îngerului un pește întreg , împreună cu o felie mare de pâine ; îngerul le-a luat și le-a mâncat !
12 . Îngerul a arătat astfel că un spirit poate mânca o hrană materială ; Jonael l-a întrebat cum este posibil acest lucru , dat fiind faptul că , în fond , el nu este decât un spirit !
13 . Îngerul i-a răspuns : „ Ai văzut vreodată un mort care să bea și să mănânce ?” Jonael a spus : „ Nimeni n-a văzut vreodată așa ceva !”
14 . Îngerul a spus : „ Dacă un trup fără suflet și fără spirit , care nu mai este decât simplă materie , nu bea și nu poate mânca nici un fel de hrană , aceasta este chiar dovada faptului că sufletul și spiritul ce locuiesc în acel trup sunt cele care mănâncă ! Cum trupul nu este decât auxiliarul sufletului ( ca un fel de haină pentru suflet ) și nu are nevoie pentru el însuși de nici o hrană , este clar că sufletul și spiritul sunt cele care își iau hrana din pământ , atât timp cât sufletul locuiește în acest trup și îl menține în viață prin faptul că îi dă trupului ceea ce îi prisosește din hrana sa . Căci trupul , în realitate , nu consumă decât ceea ce îi prisosește sufletului ( ceea ce sufletul elimină ).
75