Despre post şi milostenie
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva , din 27-10-2009 ***
Îți fac iarăși trezirea , o , neam român . O , lasă-te sub cuvântul Meu care te povățuiește în vreme de cumpănă , tată ! Aprinde candela și pune în ea o hârtiuță mică , scrisă pe amândouă părțile , și fă-o sul apoi și cu ea să ardă candela ta cu untdelemn curat și roagă-te pentru tine stând îngenuncheat înaintea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh , că Dumnezeu îți dă de veste să stai la rugăciune pentru soarta ta de azi și de mâine , o , neam român . Ia hârtiuța și scrie pe ea așa : ...
... Iar Eu , Domnul , pecetluiesc acum învățătura Mea de peste tine pentru duh de rugăciune cu strigare , o , neam român , dar strigă , tată , la Mine cu zile de post , înainte de ziua în care se va scrie pentru tine soarta ta cea de mâine și cârmuitori peste tine pentru viața ta .
În săptămâna cea de dinaintea zilei de sorți pentru cârmuirea cea de peste tine , ( Ziua alegerilor prezidențiale , primul tur , n . r .) Eu , Domnul , te așez înaintea Mea cu trei zile de post : miercuri , joi și vineri ( 18 , 19 , 20 noiembrie - n . r .) și cu rugăciune sfântă așa cum Eu te-am povățuit , neam român , și Eu voi asculta strigarea ta și voi veghea spre ajutorul tău . Să mănânci bucate curate în aceste zile și să le cureți prin stropire cu apă sfințită , și Eu voi lucra atunci cu darul Duhului Sfânt pentru sfințirea lor prin credința ta în cuvântul Meu cel sfințitor . O , să te oprești de la păcat și să mănânci fructe și legume după asfințitul soarelui și să mănânci pâine curată , neamestecată , iar pâinea curată este : făină , sare și apă , închinate cu semnul sfintei cruci când le lucrezi și când le mănânci . O , nu mai sunt bucate curate în piețe , nu mai sunt . Nu mai are creștinul zile curate de post adevărat , cu bucate sfinte , căci Gog și Magog s-a amestecat cu totul în toate câte omul folosește , spre durerea Mea cea de la om , iar Eu , Domnul , te aștept , neam român , și te așteaptă străbunii tăi să postești post sfânt pe pământ , așa cum ei trăiau și posteau post curat și cu rugăciune sfântă înaintea Mea spre bucuria Mea și spre folosul lor de la Dumnezeu . Și acum , pace ție , și putere ție ca să împlinești voia Mea de peste tine spre ajutorul tău de la Dumnezeu ! Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie , izvorâtorul de mir , din 08-11-2009
***
... Îți dau în taină mare sfinții cei biruitori și ajutători , și cu ei să cârmuiești corabia Mea . Deprinde-te tu și toată casa ta să mulțumești lui Dumnezeu în toate zilele și să-I dai cinste mare , căci neamul român are peste el pe Dumnezeul Cel adevărat , pe Cel ce stă în mijlocul lui și face sfat cu el și împlinește apoi cuvântul Său . În toată lucrarea ta de cârmaci pentru acest neam înaintea neamurilor de pe pământ nu uita , nu uita să faci cumva să întărești credința românului și să aducă el lui Dumnezeu cinstirea cuvenită Lui , că Mă doare cu rană grea ca și pe străbunii lui neorânduiala pentru cele lăsate din strămoși și din sfinți , postul și rugăciunea și duhul de biserică sfântă și nu doar pârâtă a fi biserică . O , nimic nu este bun fără de Dumnezeu pe pământ și peste om , iar neamul român trebuie să fie prin împlinire neam creștin așa cum au fost străbunii lui , ba și mai mult , căci vremea este cu judecată în ea peste faptele cele rele ale oamenilor . Săptămâna are două sau trei zile de post , ( Lunea , miercurea și vinerea , n . r .) și Mă doare cu rană adâncă neorânduiala în care neamul român stă cu tot cu păstorii care stau peste el în numele Meu . O , trebuie întărită această împlinire sfântă , căci Eu , Domnul , am de adus acest neam la mare slavă cerească pe pământ între oameni , și voiesc să Mă arăt cu el munte de Tabor și să vină neamurile să ia cuvântul Meu cel plin de înviere de pe acest munte sfânt , pământul român . O , e mare , e mare lucrarea cuvântului Meu pe vatra acestui neam și taina care o poartă el ! Fii credincios și nu necredincios , căci cei necredincioși lucrării Mele de azi , scrisă în Scripturi să fie , iată , iau aceștia
45