Cuvântul lui Dumnezeu despre post şi milostenie 2020.07. | Page 24

Despre post şi milostenie
O , fiilor care auziți din cer cuvântul Meu peste pământ , omul nu trebuie să trăiască pentru sine , iar cel ce face așa , acela nu știe ce este viața care nu moare . Omul trăiește pentru el și pentru cei ieșiți din el , și nu trăiește pentru Mine . Omul nu postește pentru Mine când postește , ci postește pentru el , pentru binele lui postește . Dacă omul ar posti așa cum trebuie să fie postul , atunci el n-ar mai munci atât cât muncește . Dacă omul n-ar iubi lăcomia de cele ce nu sunt , ar fi om fericit întru multe daruri veșnice . Dar omul aleargă și muncește pentru cele ce nu sunt , și își dă sufletul spre ele , iar sufletul lui este de la Mine , prin omul cel întâi zidit . Iată , așa își hrănește omul sufletul .
Am pus suflare de viață în omul cel zidit de mâna Mea , și el s-a smuls de la Mine și s- a tras în sine cu tot cu darul Meu , cu suflarea de viață pe care am pus-o Eu în el , fiindcă Eu ce am pus în el n-am luat înapoi , dar îi cer omului socoteală de darul vieții care nu moare . Sufletul nu moare , și se întoarce la Mine , dar îi cer omului socoteală pentru cele ce a făcut sufletului .
Omule , spune tu ce este cuvântul „ post “, ca să te încununez dacă știi . Cine este cel ce știe ca să nu rămână dator științei ? căci omul , după ce s-a smuls din Mine , a furat știința lui Dumnezeu și știe , și este dator științei lui Dumnezeu dacă n-o știe pe ea . Eu i-am spus omului să mănânce și să nu mănânce , și l-am învățat ce înseamnă mâncare și ce înseamnă post , dar omul a căzut din ascultare , și nu știe omul ce este ascultarea . Ea este postul ; ea , și nu cum știe omul că înseamnă post . Cel ce nu ascultă , poate să postească el cum o vrea , că nu pentru Mine postește . Omul trebuie să postească de voile lui , că altfel nu poate împlini poruncile Mele cele de viață veșnică . Dar omul de pe pământ nu știe ce înseamnă cuvântul „ ascultare “ și nu-i place omului să trăiască pentru Mine și nu pentru sine ; pentru altul și nu pentru sine . Cel ce trăiește pentru sine , acela nu face viață nici pentru Mine , nici pentru altul , nici pentru sine . Cel ce trăiește pentru sine , acela stă în voile lui și nu trăiește , că nu are pentru cine .
Omul s-a smuls din Mine și s-a tras în sine pentru neascultare , pentru desfrânare , pentru voia simțurilor lui căzute din viața cea care nu moare . Omul care s-a sculat împotriva Mea șia ales neascultarea de Dumnezeu și desfrâul simțurilor lui . Să nu mai zică omul neascultător și omul desfrânat că Mă iubește și că Mă crede și că Mă cunoaște ; să nu mai zică așa ceva , că în zadar zice , și lui își zice , nu Mie . Omul ascultă numai de el însuși și de simțurile lui căzute pe pământ . Și iată întrebare din cer de la Dumnezeu : cine este cel ce știe ce înseamnă postul pentru Dumnezeu ? Omul postește de mâncare dacă postește , dar de lăcomie nu postește . De ură , de bucurie lumească , de grăire de rău , de mândrie , de poftă și de desfrânare nu postește omul . De haine lumești , de bogății , de zgârcenie nu postește omul . De toate acestea este lacom omul atunci când postește de bucate . Cine să-l învețe pe om ce înseamnă adevărul cuvântului „ post “? Iată , vin Eu și îl învăț .
Ia aminte , pământule , că grăiește peste tine Cel ce te-a făcut . Nu te-a făcut omul care te stăpânește , ci Eu te-am făcut , omule care te-ai așezat stăpân pe pământ . Eu ți-am spus să mănânci și să nu mănânci . Când ți-am spus să mănânci , te-am învățat ce este mâncarea și ascultarea . Când ți-am spus să nu mănânci , te-am învățat ce este postul și neascultarea . Ascultarea înseamnă iubire și viață , iar neascultarea înseamnă mândrie și moarte , iar între cele două stau credința și necredința . Cel ce crede în Mine are viață veșnică , viață care nu moare , iar cel ce nu crede în Mine , acela este judecat pentru fapta necredinței . Curând , curând aduc peste tot trupul plata necredinței , plată dreaptă după faptă , că omului nu i-a plăcut să asculte de porunca vieții . Iată , omul a făcut da din nu , și nu din da . Eu l-am învățat ce înseamnă da și ce înseamnă nu . I-am spus că ascultarea înseamnă da , iar neascultarea înseamnă nu , iar când Eu i-am spus da , el a zis nu , și așa a făcut ; și când Eu i-am spus nu , el a zis da , și așa a făcut . Din clipa aceea omul n-a mai știut ce înseamnă postul . A trebuit apoi să cobor Eu din cer ca să-i arăt omului ce este postul . Când am postit de bucate , am zis nu la orice rău care venea să Mă tragă spre
24