Cuvântul lui Dumnezeu despre nunta Mielului Cuvântul lui Dumnezeu despre nunta Mielului | Page 82

Nunta Mielului
cu cei ce cred și cu cei ce vor crede venirea Mea pe nori cu slavă de cuvânt deasupra pământului român. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a noua după Rusalii, din 10-08-2025. ***
Șoapta Mea cea plină de dorul Duhului Meu Mă poartă spre cea iubită Mie la începutul și la sfârșitul timpului, și-Mi strâng lângă inima Mea țara Mea de venire și neamul de pe ea și duhul ei cel de demult și cel de acum, o, că mult s-a depărtat sfârșitul de început, și mult doresc și caut să nu mai fie această despărțire și caut să adun aproape taina și duhul acestui pământ și neam, și de aceea în zi de duminică Îmi las odihna și lucrul Meu peste tine, România Mea, și-ți dau din cer ca să te cuprind în dragostea Mea și să-ți desfac cărarea cea dintre început și sfârșit, când tu mergeai frumos cu Iisus Hristos pe cale și te purtai frumoasă și mândră după port, după duh și după faptă, și iată, Mi-e dor de tine, țara Mea, Mi-e dor de frumusețea ta cu care sfinții și îngerii își hrăneau odinioară văzul și duhul și auzul și lucrul cel pentru tine prin vreme, o, și avea Dumnezeu petrecere cu îngerii și cu sfinții pe vatra ta, și-Mi crește dorul să te învăț să-ți destupi cărarea pe care mergeai între pământ și cer, și pe care Domnul cobora în mijlocul tău, în petrecerile tale, sau în vremea lucrului pe ogoare și-ți era aproape, așa cum și tu te păstrai Lui, și iată, vremea s-a scurs ca părerea și te-au înăbușit mulți dușmani ai Mei și ai tăi, dar vine la tine Mirele tău să-ți dea din cer și săți întoarcă fața și duhul spre părinți, țara Mea cea de ieri și cea de azi a Mea, o, că la tine vin ca săți înnoiesc mersul și binecuvântarea, că nu mai am unde să-Mi găsesc intrare pe pământ și să lucrez lucrarea Tatălui Care Mă trimite cu cele ce au mai rămas să le lucrez și să le întăresc iarăși și să le găsesc rostul și așezarea lor la loc, că vin cu împărăția cea promisă de Tatăl să fie pe pământ cu oamenii, și iată, la tine vin și te gătesc pentru ea, și pe ea pentru tine, țara Mea, România Mea, o, și când nu s-ar mai putea nimeni aștepta, iată, am de lucru în zilele acestea și vin să te gătesc de nuntă, să-ți fac veșmânt de slavă și să-ți dau duhul de altădată, că Mi-e dor de tine, Mi-e tare dor de tine, nu pe scenă să-ți arăți frumusețea portului și a cântecului și a veseliei sfinte și curate, ci în vremi de sărbători și praznice sfinte și împărătești și, iarăși, în vreme de lucru pe ogoare și în toată vremea, căci tu trăiai viață frumoasă cu Dumnezeu, cu obiceiuri sfinte, cu mire și mireasă, când numai celor feciorelnici li se cuveneau aceste daruri sfinte pe frunțile lor, o, dar duhul rău a furat taina aceasta și a pus-o deasupra vieții de desfrâu, dar vine Mirele ceresc și-ți împodobește iarăși fața și și viața și duhul și fapta, numai să-I deschizi când glasul Său te îmbie și te păstorește iarăși spre pășune curată și sfântă și spre viață fără de păcat, o, că erai mândră după port, erai a Mea, erai mângâierea Duhului Meu, dar acum te culci și te scoli cu ochii pe păcat, și tot așa până vine coasa și doboară din picioare sădirea ta, care nu mai are viață creștină cum era odată pe vatra ta.
O, erai frumoasă, țara Mea. Erai creștină înaintea Mea, aveai vreme să lucrezi cântând și slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, și aveai vreme să-ți odihnești mâinile și picioarele, mintea și ochii, și vorbeai cu Dumnezeu și-I spuneai „ Tată” și erai cuminte și sfioasă și neîntinată la trup și la duh și la portul tău frumos și atâta de frumos, și la bucatele de pe masă și la îndeletnicirile lucrului cu mâna, țara Mea.
… O, te-am cuprins în slava cuvântului Meu și în duminica aceasta, și te vestesc că te aștept la sărbătoare aici, în cetatea Mea așezată pe plaiul tău, căci curând, curând, Mă scriu cu șaptezeci de ani de cuvânt pe vatra ta și Mă așez aici cu această mare sărbătoare ca să-ți dau din ea și te aștept să-ți dau și să iei de la Dumnezeu învățătură de viață, o, și te aștept cu port creștinesc și strămoșesc să te înveșmântezi, și așa să vii, nu cu mode străine, și care ți-au schimbat fața și viața și duhul și iubirea, o, dar tu ești a Mea, și iarăși te gătesc frumoasă și iarăși te iubesc cu iubire nouă
82