Nunta Mielului
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, sub această pecete, sub acest semn se așează cei ce se botează în acest nume sfânt al lui Dumnezeu și se nasc de sus și primesc numele de creștini, numele lui Iisus Hristos, oștirea crucii în mijlocul celor care rămân păgâni cu numele și potrivnici Domnului și legilor sfinte, iar aceștia să-și desfacă auzul și să primească chemarea cea sfântă a Domnului, căci de două mii de ani păgânii se apropie unul câte unul de glasul lui Hristos și se botează și sunt fiii lui Dumnezeu prin credință și prin botez și prin lucrarea Duhului Sfânt, Care vine din cer pe pământ să-Și întocmească răsad viu și să-l crească și să așeze între oameni neamul cel creștinesc, neamul Meu, căci Eu, Domnul, lucrez de două mii de ani și-Mi fac oaste cerească și o am în cer, căci din vreme în vreme creștinii vin cete-cete biruitori prin cruce și se alătură celor de dinaintea lor ajunși între oștirile cerești, și iată, Eu, Domnul Iisus Hristos, am oștire fără de număr și stau cu ea față în față cu orice oștire păgână care dă să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu dintre pământ și cer, că în nicio vreme mai mult ca acum n-a fost să-Mi împart peste tot oștenii cerului, odată cu neastâmpărul stăpânitorului acestui veac, satana cu toți slujitorii lui, cu toți fiii lui antichrist, care se arată tot mai deslușit și se fac potrivnici lui Hristos și crucii, pecetea cea cerească, sub care stau creștinii pe pământ, neamul lui Dumnezeu între neamurile pământului, cel mai puternic neam, din pricina rudeniei lui de sus din cer, nebiruita oaste a lui Hristos Cuvântul, Care taie văzduhul de șaptezeci de ani și vine pe vatra neamului român și-Și formează om nou, neam nou și mireasă pentru Mire și sună din trâmbiță și-Și vestește nunta și masa nunții și vin cei ce aud și cred, iar ceilalți rămân necredincioși și păgâni pe mai departe și sunt biruiți de fiii crucii, de cei ce ascultă de Dumnezeu pe pământ. Amin.
Pace vouă, celor din cetatea cuvântului Meu din mijlocul neamului român, și deschideți glasului Meu ca să intre în carte și ca să-l puneți apoi pe cale și să meargă el peste tot pe pământ, iar cei ce aud, să se aleagă la dreapta sau la stânga, spre pocăință sau spre împietrire, căci vremea este aproape, precum este scris!
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a Sfintei Cruci. Praznicul Buneivestiri din 07-04-2024.
***
Sunt deasupra în nor și-Mi vestesc străjerii cuvântului Meu să se ridice și să deschidă cartea și să-Mi așeze în ea cuvântul. Un foșnet blând stârnește văzduhul de deasupra ca să-Mi vestească sosirea și intrarea în cetate și aștept să intru. Puterile cerești Îmi poartă trupul și tronul pe aripile slavei venirii Mele și e tot o minune această slavă deasupra meleagului român de mai bine de șaptezeci de ani, și iată, așez mereu în carte cuvânt de vestire și de pregătire de serbare românească pe plaiul venirii Mele din vremea aceasta și Îmi grăbesc la lucru muncitorii acestei pregătiri, iar Eu, Domnul, vin cu cei din cer și umplu văzduhul și împart bucuria Mea, căci voi fi Mire și voi așeza zi de nuntă și voi împărți mângâiere dulce și-Mi voi îmbrățișa în cuvânt țara Mea de venire și pe fiii ei, care se vor aduna de prin toate laturile, și-Mi voi povesti în ziua aceea povestea Mea și a trâmbiței Mele și a poporului cuvântului Meu, născut din lucrarea Mea cu Verginica, copila de la Maluri, pe care am pregătit-o de mică pentru ca să poarte ea venirea Mea cuvânt pe pământ, slava Mea de la sfârșit de timp și biruința toată pe pământ și în cer, o, și de aceea Îmi tot vestesc această zi și-Mi fac loc cu ea pe pământ și îmbrac în slavă sătuțul de la Maluri și sătenii lui, o, și trebuie mare pregătire pentru această zi de mângâiere și de bucurie sfântă între pământ și cer, și toate oștirile cerești stau cu priviri sfioase spre lucrul Meu de pe pământ cu poporul Meu cel mic, cu care-Mi pregătesc bucurie împărțită din destul, căci glasul Meu va mângâia și va împărți și va umple de iubire și de har pe cei ce se vor strânge sub slava Mea din ziua aceea, o, și drag Îmi este să-Mi tot vestesc acest dor și această serbare dulce a duhurilor, a sufletelor, a
78