Nunta Mielului
către cei ce locuiesc în cerul sfinților Mei, cu care vin la voi! Unii pe alții ne întâmpinăm în zi de Paști cu salutul învierii Mele, cu acest praznic sfânt.
Hristos a înviat! O, nu-i de ajuns credința că am înviat, și trebuie lângă ea iubirea de la cel ce nu M-a iubit după ce l-am zidit pe el. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Învierii Domnului, a Sfintelor Paști, din 16-04-2017
***
O, fiilor, vă mulțumesc vouă că auzind de venirea Mea ați crezut în ea și ați venit la ea. Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce vin, Eu sunt Cel ce grăiesc vouă. Am venit în acest timp că era scris să vin, fiilor. Vă mulțumesc că Mi-ați dăruit prilej să grăiesc peste pământ și să-Mi fac cunoscută grăirea cu care Tatăl M-a trimis. O, hai să stăm la masă și să ne hrănim, Noi, cei din cer veniți la praznic de Bobotează aici, și voi, cei ce-Mi sunteți popor de veghe la izvor, și, iarăși, voi, cei porniți spre cetatea Mea de cuvânt în sărbători, că ați crezut venirea Mea, ați crezut că vine Domnul așa cum este scris.
Unii de la alții luăm mângâiere și putere în zi de praznic de Bobotează, fiilor. Avem cu noi la masă pe Ioan Botezătorul, nașul Meu, care M-a botezat în Iordan în vremea aceea și M-a făcut cunoscut prin botez și M-a mărturisit oamenilor odată cu Tatăl nostru din cer, Care a vorbit la apa Iordanului și a zis din cer: « El este Fiul Meu iubit, întru Care am binevoit », iar celor ce veneau spre Iordan și se botezau le-a zis Tatăl despre Mine: « De El să ascultați!».
O, această zi de amintire o aducem acum și o numim zi de praznic împărătesc și prăznuim pentru ea. Iată, sunteți cei ce prăznuiți la masă cu Împăratul, cu Domnul, cu Mine, Fiul de Împărat, Fiul Tatălui Savaot, o, fiilor, căci vă numesc fii pe voi. Cei ce nu fac voia lui Dumnezeu voiesc și ei să se numească fii, dar iată câtă datorie au apoi cei ce se nasc de sus prin cuvântul Meu, prin care Duhul lui Dumnezeu suflă peste pământ ca să-Și adune oaste sfântă dintre fiii oamenilor și să-i facă fii ai lui Dumnezeu pe cei ce cred și se botează la auzul glasului Fiului lui Dumnezeu, și toate sunt scrise să se împlinească. Să vină și să spună cei necredincioși încă, să vină să arate dacă este ceva neadevărat în toate câte Eu, Domnul, vin și împlinesc pe pământ după hartă, după Scripturi scrise, și care-și așteaptă împlinirea.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Bobotezei, din 19-01-2018. ***
Binecuvintez acum din vreme, binecuvintez cărările și pașii celor ce stau gata de drum ca să vină la Mine și la voi aici, fiilor, că mulți Mă iubesc și vă iubesc cu dor, chiar dacă nu sunt atâta de puternici pentru împlinirile toate, dar credința lor în venirea Mea la voi e mare, e viață multă și dulce în ei, iar ei au prilejul cel sfânt să fie aici, unde sunt Eu cu voi în zilele venirii Mele cu sfinții în sărbătoare la voi. O, sfințenia este cea mai frumoasă haină de nuntă, cu care
ei să vină la zilele de nuntă ale Fiului lui Dumnezeu, căci Tatăl a început nunta și merge până la sfârșit nuntind și petrecând cu sfinții lângă cei ce cred cuvântului vieții veșnice, cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta de slavă, fiilor.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șaptea după Sfintele Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, din 20-05-2018.
***
70