Nunta Mielului
Eu nu te-am uitat, o, ţară a strălucirii, ţara Mea de la sfârşit de timp! M-am născut pe pământ între oameni odată cu naşterea ta, şi tu ai numele Meu pe creştetul tău, şi tu vei rămâne, că aşa te-am numit la sfârşit de timp, şi am zis că tot cel ce se va îmbrăca în cămaşa de creştin se va numi român.
Eu nu te-am uitat, iubito, şi M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la început de moştenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, şi din el l- am plămădit pe om. Tu ai fost primul petecuţ de uscat care a ieşit din ape la facerea lumii, şi l-am numit pământ după ce am făcut cerul despărţind apele de sus şi de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de creştet în sus şi ţi-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfârşit de timp: Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl.
Tu eşti vârful pământului, creştetul pământului, întâia născută din ape la facerea lumii. Tu eşti ţara Mea de nuntă, căci Tatăl în tine Mi-a aşezat masa nunţii, şi Mi-a gătit mireasă dulce, mireasă din români, ţara Mea.
O, iubito, tu eşti pământul cel de moştenire al omului cel întâi zidit, căci el îşi cunoaşte trupul şi vine să şi-l ia înapoi, ca la început, căci Eu aduc cu Mine ziua învierii morţilor, şi fiecare îşi va lua trupul şi va sta înaintea Mea. Şi tu vei sta, iubito, în faţa Mea, şi Îmi vei da slava ta cea de la început şi Mă vei primi aşa cum M-ai primit de Făcător al tău la naşterea ta odată cu naşterea Mea din Fecioară pe pământ.
Pace ţie! Eu nu te-am uitat, iubita Mea. Iată-ţi cămăşuţa de botez. Ţi-am păstrat-o în Tatăl, şi acum iarăşi ţi-o dau, şi te voi numi cea aleasă, cea dulce, că mult te iubesc, fiindcă tu n-ai avut alt dumnezeu în afară de Mine şi n-ai robit pe străin, şi Eu îţi dau plata pentru răbdarea ta şi îţi dau frumuseţea cea dintâi şi te fac raiul venirii Mele, iubito. Şi cine te va iubi, după dreptate te va iubi, iubita Mea, că nici un neam sub soare nu va avea strălucirea ta.
Eu sunt. Nu te teme. Şoapta Mea curge peste tine şi se face râu al vieţii peste pământ din mijlocul tău, că a venit vremea iubirii, iubirea dintre Mire şi mireasă, ţara Mea, iubita Mea. Eu sunt. Soarta ta este în mâna Mea, nu în mâna ta. Eu sunt Stăpânul tău, Mirele tău, şi te vor iubi popoarele şi neamurile şi limbile şi împăraţii pământului pentru slava Mea care străluceşte din mijlocul tău luminându-te şi slăvindu-te, căci tu eşti cea dintâi, iubita Mea cea de la sfârşit de timp şi de la început de timp, că Eu vin, şi tu vei fi a Mea şi vei fi slava Mea şi vei fi lumina lumii, precum Eu sunt, iubito. Amin, amin, amin.
O, Eu aşa voi vorbi cu ţara Mea cea de la sfârşit de timp, poporul Meu. Slava Mea cea din ea o va cuprinde pe ea, şi vreau ca tu să nu mai fii decât slava Mea pe pământ. Te-am învăţat mereu să fii frumos, frumos şi ţi-am spus mereu, mereu că vin zilele gloriei Mele cu tine ca să fac lumină mare peste întunericul de pe pământ, şi apoi să vin, că nu voiesc să vin pe neştire, poporul Meu. Voiesc să vin ca Mire, nu ca Judecător. Voiesc să vin cu venire dulce şi vreau să-l deprind pe om cu venirea Mea şi vreau să-l învăţ să Mă aştepte şi vreau să-i dau darul credinţei cea pentru venirea Mea, precum ţie ţi-am dat.
52