Necazul cel mare
de dinaintea lor , când Tu grăiai prin trâmbița Ta , spuneai poporului cel credincios că va veni vreme de mare strâmtorare când nu se va mai putea vorbi decât prin scris cuvântul Tău , și apoi scrisul va fi dat pe foc , și focul să-l tăinuiască pe el , căci omul este vrăjmaș omului chiar pe calea Ta cu el .
… — Eu , copii din porți , am spus , și iarăși spun că fericiți sunt cei ce știu să vă citească pe voi , dar prea puțini , prea puțini sunt , tată , aceștia . O , dați-vă Mie cu toate câte voi purtați pe fața voastră în vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt veacurile și nici nu va mai fi , iar aceasta ce am spus atunci și acum prin Scripturi nu poate omul să înțeleagă cum vine și cum este adevărul cuvântului acesta . Voi grăi mai mult în taină cu voi și cu cei ce stau cu voi sub greu , și cu cei ce poartă cu voi tainele Mele pentru toate lucrurile Mele de azi , căci în război își fac tranșee cei ce biruiesc , și așa este și cu tainele Duhului Sfânt . Vă voi povățui , tată , căci trebuie să adăpostim tot ce este de adăpostit , căci greu se lovesc în față lucrările Mele de acum , și multă răzbunare poartă acum duhul potrivnic Mie și vouă pentru mersul Meu pe mai departe cu calea Mea spre om . O , ștergeți-vă fața și lacrima ! Voi grăi Eu , căci voi nu mai puteți grăi , că este necredință , tată . Fiți umiliți ! Intrați sub vină fără să deschideți gura ! Supuneți-vă sub orice fel de lovituri și dureri și încercări , și pecetluiți între Mine și voi , și între voi și ucenici purtarea tainelor Mele și grija de ele , tată . Sunteți fără de mângâiere din părți , sunteți neajutorați , iar peste aceasta sunteți și loviți , sunteți și disprețuiți . Eu sunt Cel ce vă cuprind în brațe și vă încălzesc ca să vă întăresc și ca să nu-Mi lăsați poporul fără sprijin , tată . Nu vă temeți de marea strâmtorare în care stați ! V-a slăbit puterea și curajul ! O , nu așa , tată . Eu voi avea grijă să vă întăresc , și voi întări pe mai departe pentru voi ucenici și ucenițe , căci tot așa lucram și Eu , și tot așa Mă întăream și Eu pe pământ din loc în loc , din timp în timp , și-Mi lăsam mărturia lucrului Meu și Mă sprijineam cu cei credincioși , și unii pe alții ne dădeam Tatălui , și așa puteam prin greu și prin multul întuneric al minții omului , al necredinței omului , și eram învinuit că petrec cu cei nevrednici pe pământ la masa tainelor Mele , dar Eu Îmi pregăteam din ei ucenici ai puterii mărturisirii cea pentru Mine , tată . Pace vouă ! Nu Mă lăsați , nu Mă lăsați , tată !
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel , din 12- 07-2008 .
***
Să se coboare foc din cer peste toată răzvrătirea cea îndreptată asupra cărării cuvântului Meu , care grăiește pe pământ . Să se mistuie tot răul din calea Mea și a poporului Meu , care crede în venirea Mea la el . Amin . Ilie , proorocul Meu , vă spune vouă :
– Sunt mulți care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal , și aceia la glasul și porunca Domnului vor fi fii ai acestui cuvânt curând , curând , căci cu cât împotrivirea spre cuvântul Domnului se scoală cu duh de răzvrătire , cu atât mai mult crește credința în oameni , crește focul Duhului Sfânt , pe care Domnul l-a aruncat pe pământ în zilele voastre și care se tot aprinde , se tot aprinde și nu se stinge , ci se aprinde . Amin . Fiți plini de milă , fiți plini de duhul umilinței așa cum am fost eu înaintea Domnului , dar nu înaintea omului vrăjmaș lui Dumnezeu . Amin .
Aș voi să grăiesc poporului Tău , Doamne , dar pot cei din porți să ne țină ?
– O , proorocule mare , vom căuta să poată ei , și acum să le dăm să meargă la cei veniți la izvor , dar să le dăm putere să lucreze peste ei , căci vin cu dor și cu foc cei ce vin , și apoi îi vom întări în cuvânt și vor face bine cu el . Amin .
23