Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic | страница 7

Focul apocaliptic
va arde totul. Israele, Eu, să fiu în locul tău, M-aș îneca de ce stă în fața ta, M-aș arde de ce stă în mâna ta. Israele, din pricina nelegiuirii care a ajuns la culmea culmilor, vei pieri. Fugi astăzi! Fugi astăzi! Israele, fugi de foc, fugi! Caută, că încă n-a murit duhul tău; se mai află, undeva, în viață. Du-te și îl caută, și cu el te împacă. Roagă-l să te primească, să te ierte, și îngerul să stea de-a dreapta ta, căci îngerul vestește pustietatea care te chinuiește. Israele, poporul Meu, mănâncă mană de la Dumnezeu, ca să se vindece duhul tău, ca să se vindece duhul și trupul tău. Mănâncă mană, căci numai cu pâine și cu carne și cu foc trăiește astăzi omul care s-a înstrăinat de Dumnezeu. O, chipule sfințit, pentru ce te-ai pângărit și te-ai vopsit și te-ai făcut urât lui Dumnezeu?
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 07-01-1978 ***
Ascultați, creștinilor, căci cu foc vorbește Domnul în fața voastră, și cu acest foc va arde pământul tot și va arde și haina de petrol pe care o purtați voi astăzi. Credeți?
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 14-07-1978 ***
... Alt cuvânt grăiesc, că din pricina prea multului alcool, va lua tot pământul foc și va arde și nu știi unde te vei piti. Unde ai să te duci? căci focul se va întinde cum se întinde pe iarba uscată. Dar tu, care vei avea în inima ta credința și pe Dumnezeu, nu vei arde. Ascultă, creștine, ce ți se spune astăzi că vine. Dacă nu a venit mâine, să nu te înșeli, că vine! Ferește-te! Dumnezeu te învață de bine.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 22-09-1978 ***
... Dumnezeu S-a hotărât să pună foc la toate. Ține minte, că numai două minute au trecut de când a plecat șeful cel mare de la fabrica de la Pitești.( Este vorba despre dictatorul Ceaușescu, n. r.) Diavolul l-a scos, dar să știți că nu scapă, și veți auzi că-l prinde o cursă grea, fiindcă a dus țara Mea de ruină, că n-a fost așa de când e veacul. A amestecat oile cu caprele, a amestecat maimuțele. O, tată, ce a făcut! Nu se mai cunoaște chip de chip. Dacă ar fi un om plăcut lui Dumnezeu, n-ar îngădui făpturilor să se poarte necuviincios. A adus toată suflarea în foc, așa cum a început să ardă din loc în loc. Să vezi, tată, cum va arde pământul tot.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 17-11-1978 ***
... Când va lua pământul foc, credincioșii Mei nu vor arde. Nu va rămâne pom sau casă nesurpată, nimic nesfărâmat, nici cât pui degetul, neînroșit în foc, ci numai acest cămin va rămâne.
Țineți minte și citiți parabola cu Noe. „ Noe, sunt mama ta! Noe, sunt cumnata ta! Noe, sunt unchiul tău! Sunt nepotul tău!" Dar Noe nu putea face nimic, că ușa era încuiată nu de el, și cei de afară nu credeau. Cine o încuiase? De sus, că ziceau și strigau cei din afară: „ N-o veni potopul? că intru la Noe și îl fac praf!". De ce n-au spart corabia, fiilor? Că n-au putut, că nu le-a mai dat Dumnezeu răgaz să facă așa. Că nici astăzi cel ce te amenință pe tine nu va mai avea răgaz, că toată suflarea va trece prin foc.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 19-12-1978 ***
7