Focul apocaliptic
Profețiile Domnului nostru Iisus Hristos despre Ierusalim și despre sfârșitul Pământului. Împărăția cea de o mie de ani și judecata prin foc
1. Atunci Eu M-am ridicat în picioare și am plecat cu ucenicii puțin mai încolo. Datorită priveliștii splendide, în acel loc fuseseră aduse mai multe bănci, precum și tot felul de scaune. M- am oprit și M-am așezat în locul de unde se vedea cel mai bine Ierusalimul.
2. Ucenicii priveau orașul cel frumos, iar Ioan Mi s-a adresat cu multă durere în glas: „ Doamne, Iubirea mea, dar oare nu e mare păcat ca orașul acesta să piară atât de dezastruos, conform prevestirilor Tale, și aceasta atât de curând?”
3. Eu am spus: „ Dragul Meu Ioan, ai făcut în privința aceasta o observație foarte justă, și de altfel vezi și lacrimile din ochii Mei. Dar ce să faci?! Vedeți voi, ca să-i lași pradă pierzaniei, de dragul acestor ziduri, pe toți locuitorii de acolo, ar fi un lucru regretabil și lipsit de înțelepciune. Căci sunt mai multe mii de oameni care locuiesc în interiorul zidurilor acelora și care ar putea să înceapă să creadă în Mine! Și iată, cei vreo șaptezeci de bărbați și vameșii cei mulți, împreună cu cei câțiva farisei și cărturari deghizați, încă de astăzi vor începe să creadă în Mine; și mai există o mulțime de oameni din popor care se vor îndrepta spre Învățătura Mea în curând. De aceea și trebuie ca locul acesta să mai fie cruțat un timp de o judecată prea aspră, de orice natură ar fi ea. Dar de îndată ce peștișorii cei buni vor fi salvați din balta aceasta, iar în ea nu vor mai colcăi decât șerpi și broaște râioase, atunci va fi venit vremea ca mlaștina cea împuțită să fie nimicită cu ajutorul focului și al cutremurelor.
4. O, dar priviți la întreg ținutul acesta! Cum o fi arătat el oare acum zece mii ori o mie de ani?! Pe atunci nu exista decât puțin uscat pe aici, și nici urmă de dealurile și de văile acestea, acum atât de bogate în vegetație. Abia datorită erupțiilor, de o amplitudine inimaginabilă pentru voi, care au durat mai multe mii de ani pe aproape întreg pământul, planeta aceasta a ajuns cu timpul la aspectul său actual.
5. Și, vedeți voi, cu formarea spirituală a oamenilor lucrurile se petrec la fel ca și cu formarea naturală a Pământului! Acum sufletele oamenilor mai sunt încă bântuite de furtuni dezlănțuite și de sălbatice erupții de foc. Patimi dintre cele mai nebunești ies la iveală și distrug totul în preajmă. Dar să lăsăm lucrurile acestea- căci va veni până la urmă o vreme, în care toate aceste patimi vor da naștere unui sol pașnic și fertil, și abia atunci viața oamenilor va fi plină de lumină și de fericire! Însă întotdeauna numărul celor cu adevărat buni și curați va fi mai mic decât cel al oamenilor care se vor lăsa în continuare stăpâniți, mai mult sau mai puțin, de patimile lumești.
6. Aceste vremuri mai bune vor dura vreo mie de ani și ceva, iar pământul își va păstra configurația actuală, căci, nefiind bântuit de prea multe furtuni, el se află acum într-o oarecare stare de liniște și de ordine și este acoperit de câmpii fertile, deși mai există și destule pustiuri neroditoare, fără a mai pune la socoteală mările cele întinse.
7. Dar după perioada aceasta de mai bine de o mie de ani, pământul va avea de trecut o nouă mare probă a focului. Și, la vremea aceea, munții de pe acest pământ se vor transforma și ei în câmpii netede și roditoare, iar în multe locuri marea va trebui să elibereze pământul fertil, îngropat în adâncurile sale, iar oamenii mai buni îl vor lua în stăpânire și vor face din el curând un Eden. Iar atunci va domni pentru totdeauna, până la disoluția completă a Pământului, adevărata pace, iar moartea își va pierde definitiv orice putere.
8. Dar așa cum munții de pe acest pământ se vor transforma în teren neted, tot așa și oamenii vor fi nevoiți să renunțe definitiv, în urma unor încercări dintre cele mai grele, la trufia lor, căci altminteri adevărata pace n-ar putea domni între oamenii acestui pământ și nici în ei înșiși.
68