Focul apocaliptic
O, despre botezul credinței și al rodului ei, e mult de grăit, și de rumegat apoi învățătura Mea pentru creștin. Eu grăiesc și dau din destul, ca să fie focul Meu în inimile care Mă iau de aici, dar dacă rumegarea cuvântului Meu nu-și are loc mai mult în lucrarea dintre frați, aceasta este nepăsarea de suflet, iar focul Meu nu se aprinde în inima celor ce aud cuvântul Meu.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, din 20-01-2019 ***
O, acum două mii de ani am zis cuvânt de dor în grăirea Mea pe cale cu ucenicii cu care umblam, și am zis: « Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să se aprindă chiar acum!». Fiilor, fiilor, dorul este acest foc, dorul de Dumnezeu, dorul de cer, de rai, de sfinți, de locașurile cerești, de tainele încă ascunse ale împărăției Mele și pregătite pentru cei ce iubesc pe Domnul cu dor pe pământ. Fără dor nu poate omul să-L iubească și să-L țină în inimă pe Domnul. Dacă dorul de Domnul nu arde ca focul în inima celui iubit de Dumnezeu, o, acolo este suferință și arde dorul în Dumnezeu, și mai puțin în om, și iubirea Mea este tristă dacă nu e mare și în om ca să-l călăuzească pe om înspre Mine cu dor și cu căutare, o, și de aceea, fiilor, mai spun și Eu uneori prin suspine: Mi-e dor!
Iată, sfinții Mei au avut în ei mișcarea și lucrarea dorului și s-a întâlnit dorul din ei cu dorul din Mine și a făcut minune în ei și cu ei această întâlnire, o, și le erau puse la încercare credința și dorul, și îi învățau sfinții Mei pe toți că trebuie trăire și că trebuie încercări ca să te poți face creștin, și trebuie suferință și defăimare și umilire să porți, că altfel nu vei putea fi creștin, nu vei fi ca Hristos, Cel prigonit chiar și mai înainte de nașterea Sa, o, și e cu mare lucrare de pregătire calea pentru a fi creștin omul, și mai ales să-i crească dorul de cele de sus pe pământ, de locașurile dorului, căci pe cât ți-a fost de mare și de multă și de frumoasă iubirea de Domnul pe pământ, atât vei avea în cer parte de ea din partea Mea.
… O, așa și tu să faci, fiule creștin, dacă vrei să-ți formezi viață duhovnicească și să-ți fie cârmuită ea. Că iată ce frumos au lucrat sfinții cât au stat pe pământ, și ce mult și ce sfânt au cârmuit ei apoi peste cei care se umpleau de dor de cele cerești în ei! O, că se lupta ierarhul Vasile, se lupta sfântul Domnului să-i elibereze pe oameni de diavoli, de viață fără Dumnezeu, de apucături urâte și păcătoase, că mulți caută după Domnul în vremi de necaz, ca și acum două mii de ani când Mă căutau turme mari de oameni ca să le dau vindecare de neputințe. Dar Mie Îmi este dor de om care vine de dor după Mine, și așa om doresc să Mă urmeze, așa cum numai la auzul mărturisirii despre Mine se zidea dorul de Dumnezeu în cei pe care i-am ales Eu să-Mi fie ucenici apoi.
Marele ierarh Vasile are în ziua aceasta serbare între sfinți, ziua din an în care el a intrat în locașurile cerești ale celor ce iubesc cu dor pe pământ după ele, și salută el de lângă Mine pe cei din cetatea cuvântului Meu și intră acum în cartea Mea el.
— Ca focul a ars în inima mea dorul de Tine și de cele din cer, Doamne, o, și ce dor Îți este de oameni aprinși de dor după Tine, Bunule Mântuitor!
Eu doar aduc salutarea mea acum cetății cuvântului Tău și celor ce străjuiesc în ea venirea Ta cu sfinții, și spun: Foc a voit și voiește Domnul să arunce peste pământ și să ia foc mulți și tot mai mulți, fiilor din cetatea Domnului cu voi. Dorul este focul, și fără acest foc nu-I este Domnului cald în inima omului.
62