Focul apocaliptic
Am privit de deasupra , fiilor lucrători . Am strâns pe cei din sătuțul acesta pe lângă voi și le-am aruncat mană din cer , ca să se aplece și să mănânce din cer , și M-am uitat la voi cum le deschideați gurița ca să le dați și ca să prindă gust pentru cele ce sunt cu voi din cer . Am pus în voi mila Mea de om și v-am umplut de iubire și de cuvânt , iar Eu am stat în voi și am lucrat ca să înviorăm pe om pentru iubirea cea din cer , căci cele de pe pământ îl despart de Mine pe om , și omul se duce de la Mine . Mi-e tare milă de om , fiilor scumpi . Vin inimi de departe până la izvor și beau din apa cea vie , iar cei ce sunt aproape de izvor stau într-ale lor și nu se curăță prin izvorul acesta care curge la voi din cer . Eu iubesc acest sătuț , că e sătuțul cuvântului Meu , și voiesc pe toți să-i deștept și să-i fac să asculte de la Mine , și să scutur și să mătur și să spăl și să netezesc pe cele rele din ei și să le dau din viața Mea și să-i îndemn pentru cele veșnice . Voi tot așa să voiți , fiilor din grădina Mea , căci cuvântul cu care vin Eu la voi mătură și scutură și spală și netezește , că Eu vreau să spăl pământul cu cuvântul acesta și să-l înnoiesc prin cuvânt , prin focul cuvântului Duhului Sfânt , dacă voiește și omul , iar dacă omul nu voiește așa , voi curăți pământul ca pe Sodoma și Gomora , și apoi îl dau celor ce Mă iubesc și Mă voiesc să vin .
Iar acum , la sfârșit , îl strig cu foc pe om și îi zic : omule , o , omule , scoală-te din odihna ta și așează-te în odihna Mea , că M-ai obosit amar , și Mă scutur de oboseală și Mă scol și te întreb de odihna Mea . O , ce ai făcut , omule ? O , până când , omule ? Răspunde-Mi ! Până când ? A venit vremea să-Mi dai acest răspuns , căci îngerii plâng amar pentru depărtarea ta de Dumnezeu , iar pământul geme sub greutatea ta , și tu ești mai greu decât pământul , și geme pământul și Mă roagă să-l scutur și să-l mătur și să-l spăl și să-l netezesc pentru vremea cea mare , pentru ziua cea mare a izbăvirii lui și a fiilor lui Dumnezeu , căci pământul a așteptat pe fiii lui Dumnezeu , după cum era scris în Scripturi să fie , și iată , este și s-a adeverit Scriptura fiilor lui Dumnezeu pe pământ între oameni . Iar Eu cu glas de tunet Mă port de la margini la margini și strig în lung și în lat pe omul de pe pământ și îi aduc vestea împărăției cerurilor , care vine din cer pe pământ pentru împlinirea Scripturii de cer nou și de pământ nou pe pământ , și îi aduc omului de veste împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu . Amin .
Eu sunt Cel ce am luat dintre oameni și Mi-am făcut fii și i-am pregătit cu cuvântul și i-am făcut sfinți cu viața și cu credința și cu fapta și cu iubirea și i-am numit fiii lui Dumnezeu în mijlocul fiilor oamenilor și le-am dat pe brațe cartea judecății făpturii , căci cu ei o scriu pe pământ , și o așez înaintea oamenilor spre judecată , căci Eu acum două mii de ani spre judecată am venit în lumea aceasta , ca să-i fac să vadă pe cei ce nu văd , și să le arăt întunericul lor la cei care zic că văd . Și tot așa lucrez și azi , și tot așa vin și azi la cei ce văd , ca să-i fac de rușine pe cei ce nu văd , dar se fălesc că văd . Dar cel ce vede , Mă vede și pe Mine , și vede și venirea Mea , căci la acela Eu vin și Îmi fac casă la el și cinez cu el și Mă arăt lui , după cum Eu am făgăduit prin Scripturile Mele cele de acum două mii de ani . Și iată , vin cu cuvântul și cu focul , ca să curățesc cu ele , iar tu , omule , vei alege . Eu voiesc să-ți fac bine cu cuvântul prin credința ta în venirea Mea cuvânt pe pământ , pentru pregătirea ta cea pentru venirea Mea , pentru hăinuța ta cea de la Mine , omule , iar dacă tu voiești să nu-ți fac Eu bine cu cuvântul Meu care vine spre tine din Mine , atunci tu vei iubi focul în care stai , și el se va aprinde peste tine și te va zdrobi , că e vremea judecății făpturii . Amin .
… O , omule , ia-ți solzii de pe ochi și vezi venirea Mea , și ia-ți solzii de pe urechi și auzi strigarea Mea cu care ies înaintea ta cu fiii Tatălui Meu , cu fiii cuvântului Meu , cu fiii lui Dumnezeu , omule pribeag . Mă port după tine cu ei , ca să Mă iei de la ei , că Eu Mă dau lor pentru tine , iar tu să Mă iei de la ei , că Eu vin cu cuvântul și cu focul , și tu vei alege ce vei lua . Ia cuvântul , și
32