Focul apocaliptic
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a treia după Paști, a mironosițelor, din 25- 04-1999
***
Omul semeț și-a pierdut mintea ca Lucifer, și Eu îl scot la iveală ca pe untdelemnul care se ridică deasupra apei. El singur se ridică, și este arătat cu degetul de toți cei care mai au cumințenie de minte și de inimă. Eu nu grăiesc ca omul care amețește în cuvinte. Eu grăiesc ca să înțeleagă omul cel umilit cu inima, iar cel semeț în duhul lui să se mire și să piară prin răutatea lui, căci fiecare om viază sau piere prin faptele și prin cuvintele lui. Eu însă Îmi întețesc cuvântul Meu peste voi, fiilor din grădină, că de aceea v-am făcut începătură a făpturilor Mele, așa cum este scris în Scripturi despre cei născuți de sus, la cuvântul Meu, care naște om nou din om vechi, om duhovnicesc din om firesc, om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Omul care se dă stăpân peste pământ și peste om și-a pierdut mintea și arde în focul lui însuși și sare ca scânteia care se ridică din foc, dar scânteia care sare se stinge apoi, și nimic nu rămâne din ea. Eu însă nu Mă voi stinge în veci, și Mă fac foc care mistuie pe toți cei care suflă peste Mine ca să Mă stingă. Suflarea omului se stinge, dar suflarea Mea este vie în veacul veacului, și suflă, și se face cuvânt peste pământ, și se face foc care rușinează pe împărați și pe argați și pe toți cei care s-au pus stăpâni peste pământ și peste om. Mi-e duhul foc, și dau drumul urgiei la care Mă împinge omul care se luptă să-Mi oprească cursul râului vieții, cuvântul Meu pe care-l vărs Eu peste voi ca ploaia peste semănătura care răsare după ce a fost de Mine semănată.
Omul care se dă mai deștept decât Mine, să deschidă Scripturile, așa i-am spus; să deschidă, și să se uite bine în ele dacă le deschide, și să vadă că Eu așa am grăit pe pământ în toată vremea lucrului Meu cel dat Mie de Tatăl peste om. Așa am grăit, așa cum grăiesc azi peste voi, copii împărțitori de Dumnezeu. Eu cu omul am de lucru, nu cu Mine Însumi, nu pentru Mine Însumi, și nu voi sta în cer, așa cum vrea omul care stă semeț pe pământ. Voi sta pe pământ cuvânt care arde ca focul, și voi mistui împotrivirea celor ce Mă vor în cer, și nu pe pământ. În cer Mă vrea omul semeț, că dacă sunt pe pământ, îi încurc lucrul lui, dar Eu fac lucrul pe care Tatăl Mi l-a dat să-l fac, și îl fac pentru că scrie în Scripturi să-l fac. Toată Scriptura trebuie s-o împlinesc, și cea de până la coborârea Mea trup pe pământ, și cea de până la venirea Mea din nou cu sfinții și cu veacul cel nou și veșnic, pe care-l am de la Tatăl ca să-l dau celor ce voiesc să fie cu Mine în veci, în viața veacului ce va să fie. Amin.
Voi da spre rușine groaznică pe toți cei care se luptă împotriva luminii, căci sunt fiii întunericului veacului acesta, așa cum au fost Anna și Caiafa și Irod și Pilat și toți cei îngâmfați care erau una cu ei, împotriva Mea și a ucenicilor Mei, care s-au ridicat prin credință și au rămas de partea Mea. Mi-e duhul foc, și aduc mânie peste fiii veacului acesta, aduc prin cei semeți care șiau pus nădejdile lor în lucrul mâinilor lor, făcături omenești, care pier prin întrebuințarea lor.
Fiilor, de câte ori se va ridica omul cel îngâmfat împotriva cuvântului Meu de la voi și împotriva voastră, Eu, Domnul, voi da drumul pic cu pic la mânia care merge înaintea venirii Mele ca să-Mi curețe calea de cei necredincioși. Fiilor, uitați-vă la semnele care aduc dureri și la care le dau drumul odată cu mâna omului necredincios, care-și mânuiește armele împotriva voastră. Mie duhul foc, și îl arunc peste pământ, ca să cert cu el pe cei îngâmfați care nu se pleacă cu umilință înaintea strigătului Meu, care cheamă pe tot omul la pocăință și la umilință. Nu vă temeți. Eu sunt cu voi, iar Lucifer va fi păstrat pentru focul mâniei Mele, ca și cel de la început, care s-a ridicat cu
30