Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic | Page 25

Focul apocaliptic
să lucreze și el tot așa. Am fost slujit de îngeri și i-am arătat omului să lucreze tot așa, slujit de îngeri, așa cum am lucrat Eu. Omul trebuie să se nască din cer, ca și Mine, și trebuie să trăiască pe pământ cum am trăit Eu, și trebuie să se suie la cer cum M-am suit Eu, și să vină la Mine în cer precum Eu vin la el pe pământ, slujit de îngeri, dar omul nu M-a luat Învățător peste el. Iată de ce vin din cer la om. Vin să-l deprind să Mă știe omul de Învățător din cer; vin să-l fac să știe că este cer, și că este Dumnezeu în cer; vin să-i spun că nu numai pământ este, ci este și cer, și că pe pământ locuiește omul, iar în cer este Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul. Amin. Învăț ca un Învățător pe cei mici, și încep învățându-l pe om să se facă mic ca să învețe, căci cei mari nu mai iau de la Dumnezeu învățătură, și și-au luat averea și s-au dus cu ea în iad, în lumea cea fără Dumnezeu pe pământ, și iadul s-a deschis și l-a înghițit pe om, și s-a făcut lumea mormânt pentru omul cel fără Dumnezeu pe pământ, și s-a făcut omul antichrist, iar aceasta înseamnă om fără Dumnezeu, om fără Învățătorul Cel din cer.
Antichristul nu lucrează împotriva Mea, că nu poate, fiindcă Eu sunt Dumnezeu în cer și pe pământ. El lucrează împotriva lui, el își sapă prăpastia lui, că el este pe pământ și este neputincios pentru el și pentru tot omul, căci este în întuneric, fiindcă lumina lui este minciună, nu lumină. Curând, curând lumina cea făcută de el se va stinge de însăși mâna lui. Când el se va sui ca să vină din cer, așa cum zice el că va face, atunci îngerul Meu va lua foc din focul slavei Mele și îl va arunca pe pământ, și va lua foc lumina cea făcută de mâna omului antichrist. Atunci va înceta tot lucrul făcăturilor omului și se va stinge înțelepciunea cea strânsă de om, și omul va zice că n-o mai vede și că n-o mai știe, fiindcă ea a fost făcătură, nu înțelepciune, făcătură mai înțeleaptă ca omul, mai harnică decât omul, așa cum a făcut-o omul cel semeț. Eu am lucrat înțelepciune din cuvânt, nu din fier, nu din păcură, nu din aur și argint, nu din minciună. Când am făcut cerul și pământul, din cuvânt le-am făcut, dar când l-am făcut pe om, l-am făcut cu cuvântul, și apoi mâna Mea a împlinit cuvântul cel dumnezeiesc, și apoi Duhul Meu a suflat peste pământ, și pământul s-a făcut om cu suflet viu. Omul însă a făcut fier cu suflet viu, spre moartea sufletului său, căci scris este: « I s-a dat duh să grăiască icoana; i s-a dat să insufle duh chipului fiarei ca să grăiască, că a zis celor de pe pământ să facă fiarei chip ». Omului nu-i mai trebuie înger. Cei mai trebuie lui înger? Îngerul lui este televizorul, este calculatorul, este farfuria căreia îi zice OZN, nu înger. Iată, toate se vor opri la trâmbița Mea cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al șaptelea înger care sună.
Grăiesc vouă, fiilor din grădină; vouă, și poporului Meu cel mic. Îmi pun pecetea Mea pe fruntea voastră. Mă aplec până la voi și vă sărut fruntea cu gura Mea, cu cuvântul Meu, ca să rămână pecetea Mea pe frunțile voastre, și cu ea să aduc moartea omului mincinos care minte asupra lui Dumnezeu. Vă însemnez căsuțele cu pecetea Mea, a viului Dumnezeu, și vă însemnez frunțile, căci îngerul Meu, curând, curând sună ca să moară cei vii, și să învieze cei morți; să moară cei vii care n-au pe Dumnezeu, și să învieze cei morți care au pe Dumnezeu. La început când ați venit la Mine, am pus pecetea Mea pe fruntea voastră și v-am sărutat fruntea ca să pecetluiesc Eu pecetea îngerului Meu peste voi, și ca să se teamă satana de voi, să se teamă antichristul, care se închină chipului fiarei.( Vezi selecția tematică: „ Învierea morților”,- și pe Scribd; jumpshare; archive; Google Drive; pubhtml5; joomag, n. r.)
Îngerul Meu a surpat pe satana de la început și până azi. Îngerul Meu este lumina Mea cea mai dinaintea luminii. El a fost cel ce M-a acoperit pe Mine când eram înaintemergătorul poporului Israel, în chip de stâlp de foc și în chip de nor acoperindu-Mi poporul. Îngerul Meu a scris cu focul lui poruncile Mele de pe muntele Sinai când cuvântul Meu grăia peste Moise. Îngerul Meu s-a
25