Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic | Página 19

Focul apocaliptic
O, Israele, inima Îmi arde după tine. Fii, Israele, ca fiica aceea pe care azi o serbez în mijlocul tău. Ea a aprins focul Meu în cetatea ei, și cetatea ei a luat foc din focul Meu, și Eu am intrat în cetatea aceea și M-am încălzit dimpreună cu cei din cetate.
Fii ca samarineanca, fiule de azi. Fii ca samarinenii. Astăzi serbez în tine sărbătoare pentru femeia samarineancă și pentru cetatea Samariei. Foc din foc să se aprindă pe pământ, căci foc am venit să arunc pe pământ, și voiesc să se aprindă, dar pe tine te am ca pe un amnar în mâna Mea, poporul Meu de azi.
Când o casă ia foc pe pământ, focul se vede și adună pe mulți. O, Israele, casa Mea de azi, Israele român, copilul Meu cel mezin, Israele, mezinul Meu, voiesc, tată, să fii focul Meu aruncat de mâna Mea peste pământ, și să se adune la căldura Mea și a ta toți cei înfrigurați și goi, toți cei fără lumină să vină să ia căldură și lumină și casă.
Fiilor din Israel, steluțele Mele cu care luminez în noaptea cea de pe pământ! Voiesc să fac cer pe pământ, iar voi să luminați ca stelele cerului pe pământ, fiilor.
O, Verginico, am venit cu hrană și cu foc, ca să-l hrănesc și să-l încălzesc pe Israel, căci inima Mea Îmi arde ca focul pentru poporul Meu de azi, pentru tine, Israele, poporul Meu de azi, samarineanul Meu de azi, poporul Meu iubit întru care Eu binevoiesc și Mă preaslăvesc, poporul Meu, mângâierea Mea în durerea Mea, doctoria Mea în durerea Mea. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paști, a samarinencei, din 25-05-1997
***
Rău e fără cuvântul lui Dumnezeu. Rău este fără om prooroc între oameni. Proorocul lui Dumnezeu este cuvântul lui Dumnezeu care scoate răul la iveală, căci acolo unde se ascunde răul, vine pe văzute mânia lui Dumnezeu, dreptatea cea din cer, foc și pucioasă peste răul cel lucrat de oameni. Cuvântul Meu este cuvântul dreptății, iar cei cu viață mincinoasă se luptă cu cuvântul Meu, se luptă cu Mine, căci cuvântul Meu este foc și pucioasă pentru cei ce nu-L iubesc pe Domnul împlinind legea cea dreaptă a sfințeniei pe pământ.
O, sfinților din cer și îngerașilor, lucrați peste grădinița Mea, lucrați peste ea lucrare de cer nou și de pământ nou, și pregătiți slava ei cea văzută. Lucrați din toate laturile și înnoiți puterea grădiniței-iesle a cuvântului Meu. Îngrădiți-o din toate laturile cu focul ceresc al Duhului Sfânt și cu lumina cea care nu înserează, căci Eu, Domnul și Arhiereul ei, îi sunt lumină a ei, și din ea Mă fac lumină peste pământ, Lumină din Lumină Mă fac. Amin. Eu am venit cuvânt din cer pe pământ, și oamenii nu știu ce înseamnă această lucrare. Eu am venit, și nimeni nu M-a așteptat să vin, și tot așa va fi și când voi veni văzut pe norii slavei că a sosit vremea aceea și sunt gata să-Mi las trupul văzut precum este scris în Scripturi, dar nu va mai fi ca acum, căci atunci voi fi ținut cu slava Mea de calea pe care azi o lucrez cu cuvântul Meu, și Mă voi slăvi peste grădinița cuvântului Meu și voi vărsa din gura Mea cuvânt de jale, foc și pucioasă peste gloatele care dorm veghind pentru somnul nevegherii.
… Rostesc cuvânt din mijlocul neamului român. Domnul Iisus Hristos Se duce cu cuvânt nou peste toate noroadele de pe pământ. Eu, Domnul, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, și
19