Enoh şi Ilie
Meu, însoțit de cei doi martori mari, Moise și Ilie, și iată sărbătoarea Mea de azi cu ei între voi aici, pe pământ, fiilor.
… O, fiilor, văd dorul ca și al Meu de voi și în cei scriși cu acest praznic sărbătoresc lângă slava Mea arătată pe Tabor, o, și nu le pot lăsa dorul să tânjească. Așadar, cuvântul și dorul lor de tot lucrul Meu de azi cu voi curge o clipă peste cetate și peste voi, și binecuvântată să fie intrarea și ieșirea lor și a lucrului lor peste cetatea Mea cu voi!
— Grăirea Ta cu ei, Doamne, o, nu-și pot da ei pe deplin seama ce înseamnă ea pentru noi, cei cerești acum lângă Tine și lângă lucrul Tău cu ei pe pământ. Toți sfinții trăiesc fiorul cel ceresc născut din cuvântul Tău de azi peste ei aici. Toți sfinții dau să pună podoabe scumpe peste coborârea Ta la ei și peste ei, căci toți așteptăm cu mare dor biruința Ta și dreptatea Ta din toate veacurile laolaltă pentru cei ce n-au iubit pe Dumnezeu pe pământ, și altceva au căutat ei în loc de Dumnezeul Cel adevărat, de Tine, Fiule al Tatălui, din vecii Fiul lui Dumnezeu, și de Care noi am știut în vremea noastră cu trupul pe pământ și Te-am proorocit că vei veni de la Tatăl ca să-L arăți oamenilor pe Dumnezeul Cel adevărat, Cel Unul peste tot și mereu, pe vecii.
O, ce rău este să aibă omul de toate pe pământ, Doamne! Uită omul de Dumnezeu când este bogat de cele de pe pământ și de slava cea de la oameni, și auzim acum din gura Ta cuvânt cum spui la acești micuți ai Tăi să dea pomană pentru cei ce au plecat bogați de pe pământ, și care n-au dat milostenie la cei săraci ai Tăi, și care Te au doar pe Tine, iar pilda cea din Scripturi cu bogatul și cu săracul, amândoi plecați din trup, unul în iad și celălalt în rai, nu zguduie mintea și inima celor ce se închină bogățiilor lor și slavei deșarte de pe pământ, iar noi pe pământ am stat nemâncați și nebăuți și am mers așa patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele Domnului cale lungă, și ca să grăiești Tu cu noi din munte, Doamne, din foc și din vânt, și ca să rămână scrisă în istoria lui Dumnezeu întâlnirea Ta cu noi la muntele Horeb, și iată, pe Tabor apoi, ca să vadă ucenicii Tăi slava Ta cea de la Tatăl, și pe sfinții Tăi alături pentru slava Ta cu ei.
… O, Doamne, o, Doamne, ca și cerbii la izvoare răcoroase, așa ne-am răcorit duhul cel plin de dor, căci omul are nevoie de facere peste el, și alt dor noi nu mai avem, decât să-Ți poți Tu face loc și locaș în om prin cuvântul Tău, prin cuvântul sfinților Tăi, și toți sfinții voiesc să-Ți câștigi locașul înapoi, să-Ți câștigi mângâierea, o, Doamne, să-Ți poți găsi în om odihna Ta.
— O, iată-ne pe munte sub slavă de cuvânt, o, sfinți iubiți ai Mei, căci voi Mă însoțiți mereu și peste tot în cer și pe pământ, dar pe pământ e multă fățărnicie pe care scrie Dumnezeu, numele lui Dumnezeu, o, că nu e greu să-i pui numele de biserică, de mănăstire unui așezământ care s-a dorit închinat lui Dumnezeu, ci e cu anevoie să fie cei de acolo cu viață trăită în Hristos prin toată lepădarea de sine, așa cum am spus Eu pentru cei ce doresc să meargă cu Mine cu viața lor, și aceasta poate păzi de cădere, și de cădere din nume sfânt așezarea cea cu nume sfânt și pe cei din ea. O, că văd peste tot numele lui Iisus Hristos pus și folosit cum vrea omul și pe unde vrea el și peste ce vrea el să numească biserică și turmă a lui Hristos, dar fățărnicia nu iese de pe nicăieri, că nu știu oamenii să slujească Domnului așa cum au slujit sfinții Mei toți, și doar se fălesc ei că sunt ai Mei, că Mă iubesc, că-Mi cântă și că Mă vestesc cu Evanghelia Mea, dar duhul fățărniciei este aluatul lor, căci ei nu fac voia Mea cu viața lor, fiindcă iubesc păcatul, și tot pământul peste tot este o Sodomă care cheamă focul mâniei peste tot, iar Eu, Domnul, Îmi apăr bunul Meu și Mil adăpostesc cu îngerii și fac sfat cu sfinții și pun povață de viață pentru cel ce vine la facerea cea
36