Cuvântul lui Dumnezeu despre Enoh şi Ilie Cuvântul lui Dumnezeu despre Enoh şi Ilie | Página 19

Enoh şi Ilie
calea Mea, căci el este acela despre care stă scris: « Iată, Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele ».
Fiilor, fiilor, grăiesc vouă ca să audă tot omul. Duhul și puterea lui Ilie au fost iubirea și credința lui în Dumnezeu, și lucrarea lui cea pentru Dumnezeu, și așa a fost și Ioan, despre care îngerul a zis lui Zaharia că el va merge înaintea Domnului, cu duhul și cu puterea lui Ilie. Dar Ioan este Ioan, și Ilie este Ilie, și amândoi au lucrat aceeași lucrare, și amândoi au întors pe mulți din Israel la căile dreptății, făcându-I Domnului cale peste pământ.
Duhul sfinților e Duhul lui Dumnezeu, Care Se odihnește în sfinți. Duhul și puterea lui Ilie au fost iubire fără de moarte și faptă cu putere. Eu vin cuvânt pe pământ și Mă scriu cu serbare de sfinți în cartea Mea de azi. Iată, Eu trimit pe Ilie proorocul, până să vină ziua Mea cea mare și înfricoșată. El va îndupleca inima părinților către fii, și a fiilor către părinți, ca să nu vin cu prăpăd peste pământ. Amin.
– Eu sunt duhul și puterea Domnului, Care a locuit în mine prin iubirea mea de Dumnezeu. Eu sunt servul Tău, Doamne, și lucrez înaintea Ta, că Tu așa ai plănuit pentru ziua Ta cea de azi, și ai spus: « Eu trimit pe Ilie proorocul, până să vină ziua Mea cea mare ». Eu sunt cel ce lucrez pentru Tine iubire în mulți, ca să-i așez înaintea Ta popor desăvârșit, așa cum am fost eu și ucenicii mei. Amin.
Eu, Doamne iubit, voiesc să le spun oamenilor așa cum le-ai spus și Tu: duhul este duh, și sufletul este suflet, căci oamenii și-au pierdut înțelepciunea minții și s-au rătăcit în credințe mincinoase, și inimile lor aiurează, Doamne. Tu ești Cel întrupat de la Duhul Sfânt în Fecioară, că ești Dumnezeu, și ești sufletul fiecărui om, că Te-ai născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, iar Tatăl prin Tine le-a făcut pe toate. Tu ești Cel ce ai dat suflet și duh trupului omului cel întâi zidit din pământ, și omul este din trup, din suflet și din duh, precum Pavel, apostolul Tău, îi îndeamnă pe oameni și le spune: « Trupul și sufletul și duhul vostru păzească-se în întregime întru venirea Domnului vostru ». Amin. Oamenii sunt rătăciți de la adevăr, Doamne. Oamenii au schimbat rostul Evangheliei Tale, și inima din ei aiurează. Iată, eu vin să întorc inima lor spre Tine, ca să audă glasul Tău și să învieze din moarte și din rătăcire.
O, fii ai oamenilor, nu e bună mintea omenească. E bună mintea lui Dumnezeu în voi. Nu faceți din mădularul minții voastre mădular rătăcitor de suflet. Nu se poate să intre sufletul unui om în alt trup de om. O, cine v-a deprins pe voi cu așa gândire, o, fii ai oamenilor? Ioan Botezătorul a lucrat pregătirea cărării Domnului, așa cum fac eu azi, și a lucrat cu duhul și cu puterea lui Dumnezeu, cu credința și cu fapta, care lucrau în mine în vremea trupului meu, dar sufletul meu e al trupului meu, iar sufletul lui Ioan e al trupului lui Ioan, amin, și amândoi am avut lucrare de pregătire a cărării Domnului, lucrare de întoarcere a oamenilor către Dumnezeu. Eu sunt cel ce mă vărs cu duhul iubirii mele de Dumnezeu și cu puterea faptelor credinței mele în cei plăcuți lui Dumnezeu, ca să lucrez din ei popor desăvârșit înaintea Domnului. Așa trebuie înțeleasă Scriptura aceasta. Eu sunt viu prin iubirea mea de Dumnezeu. Iubire fără de moarte am eu pentru Domnul, și ea mă ține viu cu trupul, iar trupul meu este în cele ce nu se văd. Unde sunt cele ce nu se văd? Ele sunt lângă oameni și nu se văd, și lucrează, nevăzute, pentru oameni.
19