Cuvântul lui Dumnezeu despre chipul cioplit şi sem Cuvântul lui Dumnezeu despre chipul cioplit şi sem | Page 97

Despre chipul cioplit şi semnul crucii
lui Dumnezeu cu viața lor, ba chiar dușmani ai Domnului și ai numelui Lui mare și sfânt, ai Celui ce a făcut cerul și pământul și omul, o, și nu pot fi altfel cei ce-și iubesc voia de sine și mersul cel cu păcat pe pământ.
… O, și iată ce fac cei de azi stătători pe divanul țării, că vând țara la străini cu tot cu popor! Dar cu toate aceste dureri, Mă gătesc să te rușinez și să te biruiesc, satano, care dai să-Mi culci la pământ via și gardul ei, și fac aceasta ție pentru că este scris în Scripturi să te biruiască Hristos, Mielul lui Dumnezeu, și apoi să-i biruiesc pe toți cei care se împotrivesc lui Dumnezeu, pe toți antichriștii mari și mici, și să strig cu glas tare că este Dumnezeu și că ei sunt cei potrivnici, și va fi ca atunci când voievodul român, Mircea, i-a spus vrăjmașului care-i cerea să i se închine și să-i închine țara, i-a spus că-i este vrăjmaș și că va fi biruit, și așa a fost, că acești voievozi aveau crucea și aveau biruința prin ea.
O, mai sunt suflete mari în neamul român, mai sunt, și-i voi trezi la veghe și la rugăciune cu putere în ea, și vei fi biruit, satană, și vei fi rușinat de Mielul lui Dumnezeu, de Iisus Hristos, de al Cărui nume te temi tu și nu vrei să-l mai auzi pe pământ, dar, ce să-ți fac? Soarta ta aceasta este: să fii biruit de Hristos, de Cel pe Care tu nu-L poți birui, o, și să fii biruit de creștinii cei statornici, de cei cu crucea pe piept, de puterea crucii, care luptă pentru ei împotriva ta. Ai auzit? O, și vei tot auzi pe Cel Care are biruința asupra ta, satană, și nu uita că țara Mea de azi, la care vin cuvânt pe pământ acum, e țara în care tu pierzi, că așa este scris, și de aceea du-te departe, du-te în locuri pustii de Dumnezeu, du-te și așteaptă-Mă acolo ca să-ți dau ce ți-ai lucrat! Ai auzit? Du-te, îți spune ție Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Amin.
Iată, numele și puterea sfintei cruci lucrează așa, în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh, și nu uita, popor român, semnul și puterea sfintei cruci, căci cu acest semn Mă voi arăta, ca și acum două mii de ani, cu semnul Fiului Omului, precum este scris, cu crucea, care ucide pe satana.
… O, fie-vă milă de copii! Ce va fi cu copiii care se nasc acum? Se nasc copii și vine vârtejul și îi ia, că îi ia în primire omul potrivnic lui Dumnezeu, satana cel bine ascuns ca să nu fie văzut, și de unde dă ordine peste pământ, peste popoare, iar voi îi faceți jocul. O, nu! Nu mai greșiți! Lăsați creștinii să meargă la biserică! Lăsați-i, că ați greșit atingându-vă de lucrarea lui Dumnezeu! România este țară creștină și are la cârmă pe Domnul Iisus Hristos și crucea ca armă de biruință în lupta cu satana.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a Sfintei Cruci, din 04-04-2021.
***
Iată ce vă mai povățuiesc pe voi: O, îndrăzniți pentru Domnul și pentru paza turmei și a cetății Domnului, căci țara română este țara venirii Mele cu Duhul Sfânt Mângâietorul acum, la sfârșit de timp, ca să așez la loc pe cele stricate și să vă păzesc de pierzare pe voi și turma creștină, că iată vremea omului vrăjmaș, antichrist, care trebuie oprit, și apoi nimicit prin semnul sfintei cruci, așa cum a biruit împăratul Constantin toată înspăimântarea împrăștiată atunci de antichristul acelei vremi, o, și tot așa Eu, Domnul, voiesc și acum să biruiesc cu împărăția cerurilor, cu voi și cu turma creștină.
97