Despre chipul cioplit şi semnul crucii
unul din neamul lui Israel, ci numai de cei încăpățânați ai Egiptului, care se împotriveau voinței lui Dumnezeu, și a scos Domnul nevătămat pe poporul dezrobit atunci, și care a înțeles să împlinească întocmai voia lui Dumnezeu.
O, așa și acum, las cuvânt și îndemn peste turma creștină să împlinească ea voia lui Dumnezeu, cu post și cu rugăciune chemătoare, ca să vin cu îngerii și cu sfinții, precum este scris să vin când vin pe pământ cuvânt, și să ocrotesc acum cu mână tare pe cei ce ascultă și se bizuie pe iubirea și mila Mea. Tot răul care vine când vine nu este să vină fără voia lui Dumnezeu, și-și cere satana voie, după ce vede că fac oamenii voia celui rău și vrăjmaș Domnului și omului.
… O, fiilor creștini de peste tot ai bisericii ortodoxe, stați în arborele cel sfânt al bisericii Mele așezate prin apostoli și prin sfinți, și udat la rădăcină mereu prin mărturisitorii sfinți și hrăniți cu legi sfinte și ținuți pe stâlpii tari ai harului de sus. Și apoi unitatea aceasta s-a clătinat, că mulți slujitori și-au luat obiceiurile lor și s-au tras cu ele spre margini și și-au făcut propriile grupuri, și apoi grupuri din grupuri cum a voit fiecare, și n-au mai ținut dreptarul cel de la început rămas de la sfinții cei plini de har, și care au căzut jertfă pentru credința cea din părinți. Dar iată, Eu, Domnul, vin și strig să se facă aducere-aminte de cele dintru început și să se repare ascultarea bisericii ortodoxe de peste tot pe unde ea viețuiește pe pământ, iar începutul a tot binele este iertarea cea de la Dumnezeu, pentru care trebuie căință și îndreptare și ascultare apoi, și semnul sfintei cruci, care depărtează orice putere vrăjmașă, orice primejdie rea.
O, fii români, fii creștini, fii ortodocși, faceți-vă cruce, fiilor! Zidiți-vă în voi o inimă blândă prin smerenie, fiilor, căci smerenia este în cei buni la inimă, duh iubitor de oameni sălășluind în ei cu lucrarea lui cea mângâietoare și iertătoare, căci Eu, Domnul, vă învăț iubirea Mea pe voi și spun: O, fii români, o, fii creștini, de Mă iubiți păziți poruncile Mele, că nu altfel puteți să Mă iubiți, nu altfel sunteți voi cei ortodocși ai Mei.
O, fii români, faceți cruce, faceți semnul sfintei cruci peste bani, ca să fiți păziți cu semnul sfintei cruci, căci banul este idolul vremurilor, cel la care toți se închină, iar acest idol este vătămător sufletelor și credinței sfinte și sănătății inimii și a credinței și a trupului, fiilor. O, nu vă încântați cu banul, fugiți de această cursă vătămătoare și mulțumiți-vă cu sărăcia și cu puținul din toate ca să puteți fi creștini, o, fiilor români, căci viața voastră e mai de preț decât orice bogății și bucurii.
… A mai trecut apoi altă mie de ani și iată-Mă pe Mine, Domnul, cuvânt peste pământ și strig peste turma cea ortodoxă ca să Mă înțeleg cu ea și spun: Faceți cruce, fii creștini, faceți cruce peste toate și peste voi, și prin acest semn aveți pecetea sfântă și ocrotirea ei, și fericiți sunt cei ce Mă au pe Mine Izbăvitorul lor prin împlinirea voii Mele în ei, căci voia Mea în om este mântuirea lui, și este salvarea lui.
O, popor român, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, iar tu să fii poporul Meu creștin. Fii cuminte, supune-te stăpânirilor, căci așa este scris, și fii cuminte până ce mânia va trece și fii cu Dumnezeu și cu poruncile Lui peste tine.
Pace vouă, pace, fiilor români! Pace poporului drept credincios de peste tot pe pământ!
88