Despre chipul cioplit şi semnul crucii
Hristos. Cereţi destrămarea lucrării celor ascunse ale lui satana şi cereţi Domnului ocrotire poporului Său cel credincios de peste tot şi învăţaţi poporul să se însemneze mult cu semnul sfintei cruci cu cele trei degete strâns împreunate în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Mângâietorul, şi tot aşa să însemneze căsuţele şi toate lucrurile lor şi toate lucrările lor, iar lucrările lor să fie lucrările Domnului. Amin. Cu cât duhul satanicesc îşi arde tot mai mult mirodeniile lui ca să-i încânte pe cei de pe pământ spre el, cu atât mai mult poporul Domnului să ardă candelele cu untdelemn, cu bileţel scris în ele cu numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, spre mărirea lui Dumnezeu pentru biruinţă, iar biserica Domnului să se întărească şi să strige la Dumnezeu pentru biruinţa Mielului şi a celor răscumpăraţi de El. Amin. Cu post şi cu rugăciune să stea poporul sfinţit înaintea Domnului, şi fericit este cel ce se sfinţeşte din acest cuvânt, cu care păstoreşte azi Domnul Iisus Hristos pe pământ. Amin.
– O, ucenici iubiţi, fii slujitori din partea Mea peste poporul Meu şi peste lucrarea Mea de azi! Graiul vostru peste poporul Meu şi peste neamul român, Eu, Domnul, îl întăresc şi îl binecuvintez ca să ia împlinire. Amin.
O, neam român, strămoşii tăi cei sfinţi stau toţi înaintea Mea pentru biruinţa Mea şi a ta, căci ei văd în mijlocul tău lucrarea lui Dumnezeu-Cuvântul, Care-ţi întăreşte ţie veghea şi credinţa şi biruinţa. O, veghează, fiule, iar Eu îţi voi da duhul veghii şi te voi dărui cu darul credinţei sfinte şi te voi păstori, căci păstorii tăi, puţini, puţini din ei veghează pentru viaţa ta ca să nu vină lupul să frângă din ea. O, stai cu candelele aprinse, popor român. În toate casele să se aprindă candele şi să ardă cu rugăciune în ele în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh pentru sfărâmarea lucrării lui satana. Amin.
Faceţi-vă cruce cu mâna dreaptă, cu cele trei degete strâns împreunate, fii români! Păstraţi-vă mâna ca să vă închinaţi cu ea lui Dumnezeu cu semnul sfintei cruci, şi închinaţivă cărările şi casele şi hrana şi apa şi duhul şi sufletul şi trupul, căci vremea lepădării de credinţă îşi ascunde faţa, dar Eu vin şi te învăţ faţa ei ca s-o cunoşti şi ca să te aşezi înaintea Mea să-Mi ceri izbăvirea ta, neam român, căci voiesc să fac din mijlocul tău cer nou şi pământ nou, şi de la acest început să-Mi aşez din loc în loc biruinţa Mea cea aşteptată de veacuri, şi cu ea fericirea omului şi apoi salvarea poporului Meu Israel, cel care M-a răstignit pe cruce acum două mii de ani ca să nu-i fiu Eu lui Dumnezeu, dar Eu îi sunt, după făgăduinţele făcute lui prin proorocii Mei şi ai lui, şi voiesc să-l trezesc pe el întru venirea Mea iarăşi de la Tatăl la om, căci cerul şi pământul pot trece, dar nu va trece nici un cuvânt al Meu fără să-i dau Eu toată împlinirea lui peste pământ şi peste om. Amin.
Pace ţie, poporul Meu! Eu sunt Păstorul Cel bun, Domnul Iisus Hristos! Eu sunt Păstorul tău, poporul Meu. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinţilor trei ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan, din 12-02-2009
***
O, citiţi cartea Evangheliei Mele celei de atunci, voi, cei de pe pământ! Nu luaţi să citiţi numai şi numai pe cele scrise de oameni. Luaţi şi cuvântul Evangheliei Mele şi veţi găsi în ea calea, adevărul şi viaţa, care vă vor face liberi. Închinaţi-vă cu semnul sfintei cruci şi cereţi înţelepciunea cea de la Dumnezeu şi apoi citiţi cartea Evangheliei Mele şi vă veţi vedea descoperiţi de
61