Cuvântul lui Dumnezeu despre chipul cioplit şi sem Cuvântul lui Dumnezeu despre chipul cioplit şi sem | Seite 49

Despre chipul cioplit şi semnul crucii
ei bătându-se unii cu alții pentru ea. Depărtați-vă, voi, poporul Meu, de unii ca aceștia. Fiți mari cu înțelepciunea voi, cei învățați de Dumnezeu, că Eu așa v-am spus: depărtați-vă de cei ce hulesc pe Dumnezeu prin viața lor cea deșartă, prin mândria lor cea lumească, prin cuvintele lor și prin lucrarea lor cea vicleană. Să se dea în lături iudele și irozii și să-Mi lase Mie calea liberă ca să vin. Amin, amin, amin.
Acum două mii de ani am spus apostolilor Mei așa: « Nu este nimeni care să vă vorbească de bine, și apoi îndată să vă vorbească de rău ». Dar acum vă spun așa: nu este nimeni care v-a vorbit pe voi de rău, și acum îndată să vă vorbească de bine; nu, fiilor, nu este. Stă scris în cer cu mâna lor vorbirea lor de rău asupra voastră. Stau pe trupul Meu ranele răstignitorilor Mei, și ele mărturisesc.
O, e omul trântit la pământ și nu-l ridică nimeni, căci cei ce-și zic „ teologi“ dau mână cu mână cu păgânii, cu cei ce nu sunt din oile Mele, că pe ei nu-i doare de oile Mele, și îi doare de ei, și ei nu știu ce e durerea, dar Eu știu, căci Eu sunt Omul durerii și n-am cu cine să-Mi duc crucea. Eu sunt Omul Cel de sub cruce, și toți cei ce-și zic „ teologi“ Mă vor numai pe cruce; fac cruci peste tot și Mă așează pe Mine pe ele răstignit, și se închină la crucile toate, dar la Mine nu. Care teolog se oprește din calea lui în fața sfintei cruci pe care Eu stau răstignit? Care din ei se oprește să plângă pentru Mine, Care stau pe cruce, și să plângă pentru el, care nu stă pe cruce ca să stau Eu pentru el? Tot omul care nu stă pe cruce Mă pune să stau Eu pe cruce în locul lui, pentru că omul care nu se răstignește pe cruce, acela păcătuiește mereu, iar Eu pentru păcatele lumii M- am așezat pe cruce cu trupul Meu cel curat. Care om se mai oprește în fața crucii pe care stau Eu răstignit ca să plângă pentru Mine că stau pe cruce pentru el, pentru viața lui cea plină de deșertăciuni și de pofte?
O, fii ai oamenilor, stă Dumnezeu pe cruce, și voi stați în păcate. De ce nu veniți la crucea Mea să plângeți pentru Mine și pentru păcatele voastre pentru care Eu stau pe cruce? De ce nu vă luați și voi crucea ca să urmați Mie? O, fii ai oamenilor, numai pe cruce Îl vreți voi pe Dumnezeu? Numai pe cruce vreți voi să stau Eu? Răspundeți-Mi!
O, nimeni, nimeni nu răspunde, nimeni. Nu știe nimeni să dea răspunsul acesta. Cei ce-și zic „ teologi“ fac cruci peste tot, și Mă așează pe Mine pe ele răstignit, și se închină la crucile toate, dar la Mine nu. Tot omul Mă ține pe cruce, tot omul păcătuiește, și nimeni nu mai poate fi apostol al Meu, căci apostolii trebuie să fie sfinți ca și Mine. Eu pe apostolii Mei i-am luat dintr-ale lor, din cele de dinainte ale lor, și i-am curățit și i-am învățat și i-am făcut sfinți, și nu s-au mai întors într-ale lor, ci au rămas întru ale Mele, și a cunoscut aceasta lumea, căci ei aveau puterea Mea prin lucrarea lor, și aceasta înseamnă apostoli cu har și cu Duh Sfânt prin lucrarea lor.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci, din 02-04-2000
***
O, cum să facem după ce omul s-a învăţat aşa de mult cu cele pe care le face el şi nu Eu? Cum să fim de frumoşi pe pământ ca să vadă omul această fericire a Mea în om şi să râvnească apoi la ea? Cum să facem, fiilor, să ştie omul dorul Meu după el şi ziua Mea care se apropie de om ca să-i dea din ea, şi el să ia? Eu ţi-am spus, poporul Meu, că te voi numi mai presus de ziua naşterii, mai presus de ziua învierii te voi numi. Ţi-am spus prin fiii prin care te păstoresc că tu trebuie să fii poporul cel nou care Mă are altfel decât a avut omul pe Domnul până acum. Omului
49