Despre chipul cioplit şi semnul crucii
Poporul Meu, să-ţi fie crucea masă şi aşternut, fiule, masă pe care să stai tu înaintea Mea ca jertfă plăcută şi umilită. Crucea pe care o serbez Eu cu tine azi este calea pe care am venit la oameni. Am făcut din ea cărare a omului spre Mine. Crucea Mea a fost din lemn, iar a ta este din duh şi din trup. Trupul tău să fie cruce, şi Duhul Meu să fie pe ea. Să porţi Duhul Meu în trupul tău şi să-Mi fii Mie jertfă, poporul Meu, căci crucea, fiule, a fost prima masă de jertfă pe care M-am aşezat spre hrană omului care voieşte să fie nou. Eu pentru naşterea omului nou M-am pus pe cruce, ca să vadă omul cărarea spre om nou, ca să vadă învierea prin cruce. Eu când am venit în calea apostolilor ca să fac din ei om nou, am început de unde i-am găsit pe ei. De la pescuit am început cu ei, de la peşte am început, căci din cuvânt am făcut peşte, ca să prindă ei peşte făcut prin cuvânt şi să Mă poată apoi lua şi pe Mine în năvodul lor, şi să fac din ei năvod şi pescari de oameni pentru împărăţia cerurilor, cea nevăzută de omul cel vechi, dar văzută de om nou, care se întoarce la chip şi la asemănare cu Hristos.
O, ortodoxie, fiică a credinţei cea dintâi, pe care am dat-o s-o poarte apostolii Mei cu care am cutreierat pământul lui Israel! La Israel am venit cu trupul, şi la tine sunt venit cu duhul, după cum am făgăduit că vin. O, fiică a credinţei cea de atunci! Ai dus solia Mea până azi, şi când să-ţi dau plata şi strălucirea ta, şi sfinţenia când să ţi-o dau, ai făcut şi tu ca jidovii. Nu M- ai primit, nu M-ai cunoscut, nu Mi-ai cunoscut glasul şi cuvântul care vine cu Mine pe nori. Te-ai îngâmfat şi nu M-ai primit, şi Mi-ai pus mâna la gură şi pândeşti pe ai tăi ca să nu-i laşi să creadă în Mine, în venirea Mea prin cuvânt, că Eu sunt Cuvântul. Iată, Mă goneşti, Mă dai afară din sinagoga ta, şi Eu am venit să-ţi fac ţie bine. Nimic nu ţi-am cerut decât să te laşi de păcatele tale şi să fii curată, biserică a Mea, dar tu nu vrei să fii a Mea. Eu de aceea M-am aplecat spre tine, ca să te rog să fii a Mea, ca să-ţi dau mană din cer. De aceea am venit, şi am venit pentru că era scris că vin. Deschide cartea Mea şi vezi că venirea Mea este scrisă în ea, şi vezi bine, ca să citeşti bine, şi vezi că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu,( Apoc: 19 / 13, n. r.) şi iată, Cuvântul a venit întru venirea cea proorocită, şi tu dormi. Cine nu ia să mănânce cuvântul Meu, acela doarme. Cine nu aude, acela doarme. Dar nu vei spune că nu ai auzit, că vor mărturisi morţii din morminte că au auzit acest cuvânt, şi nu vei şti atunci unde să intri de mânia Mea.
O, fiică de azi, am voit să-ţi dau inel de piatră scumpă, pe care este scris numele Meu, Cuvântul lui Dumnezeu. Am venit cu inel la tine, ca să te ştie toţi de mireasă peţită de Mirele Care vine. Şi tu, fiică a părinţilor tăi, nu-L ştii pe Cel ce vine, şi iată, El vine, vine mereu, şi tu stai închisă în calea Lui.
O, vie cu aguridă, M-am oprit în tine pe o colină şi am altoit o coardă din vie şi am pus-o la îngrijit şi la crescut şi la înmulţit şi am cules din ea struguri, struguri împliniţi şi buni de pus pe masă. Am luat din tine, şi tu trebuia să te bucuri că am venit la tine ca să fac în tine rod, şi am cuvântat din via Mea cea îngrijită şi ţi-am spus să te întorci spre rodire şi spre îngrijire. Deschide, ca să vezi cu ce am venit. Nu vreau să-ţi iau ce e al tău, şi vreau să te laşi spre înnoire, spre viaţă veşnică să te laşi cu Mine. Deschide-Mi Mie, că lumea cea păcătoasă a călcat peste tine şi peste rochiţa ta şi a făcut din tine babilon. Întoarce-te din robie, că au venit în palatele tale fiii babilonului şi te-ai pângărit cu ei, şi inima Mea văzând goliciunea ta s-a depărtat de tine, ca şi de sora ta,( Biserica Catolică, n. r.) că fiii străini ţi-au luat haina şi au vândut-o şi te-au lăsat goală, şi iată, bei paharul surorii tale şi suferi pentru nelegiuirea ta. Vin străinii în tine, şi tu te găteşti pentru ei, şi îţi faci ochii cu dresuri, şi Eu am venit să te strig, căci tu Mă înşeli aşa cum înşeală o femeie pe bărbatul ei. Eu nu vreau ca tu să fii judecată după pravila cea pentru desfrânate, şi de aceea te strig:
36