Despre chipul cioplit şi semnul crucii
la voi nu ca să vă fac necredincioşi, ci am venit cu o solie cerească, şi nu am zis: „ Eşti obligat să Mă urmezi ", ci am zis: „ Ia-ţi crucea şi urmează Mie ". Crucea e viaţa curată, fără păcate.
... Am spus mereu: nu faceţi rugăciune fără tămâie, şi am spus: faceţi cruce.
... Copilaşul Meu, oiţa Mea, de ce sunt crucile căzute şi şters numele Domnului de pe ele? Oare, nu mai e nici un pictor, nici un tâmplar? Iubitul Meu frate, acesta e semnul cu care vei birui şi cu care vei învinge. Şi vine vremea să te ascunzi de un câine şi te vei adăposti la cruce.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 15-06-1975 ***
... Această sfântă cruce este pecetea Duhului Sfânt. Cine s-a pecetluit cu aceasta, nu se mai ia în veac de pe faţa sa, şi la ziua de judecată se va arăta pe faţă şi nu vei putea ascunde semnul acesta, că este semn făcător de minuni.
... Poporul Meu, cuvântul acesta e al lui Dumnezeu. Întoarce-te de la plăcere, căci toate câte le petreci pe pământ, le petreci numai prin plăcere. Scrie această profeţie, căci toţi îngerii o scriu spre mărturie. A uitat omul că are asemănare cu Dumnezeu şi că e pecetluit prin Duhul Sfânt, şi de când e omul zidit, nu a fost plăcerea de azi. Aceasta e scrisă în Apocalipsă: o fiară fioroasă, cu multe capete, care atinge şi dărâmă toate stelele de pe cer,( Creştinii, n. r.) şi toate vor cădea. Plăcerea face aceasta. Ţine minte că plăcerea de astăzi aduce fulgerător judecata.
... Postiţi. Domnul Iisus Hristos a obligat pe poporul Său să postească, pentru că în vremea ce va veni, postul te va scoate. Lunea, miercurea şi vinerea să mănânci numai de post, dar post uscat.( Fără untdelemn, n. r.)
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 09-10-1975 ***
... În curând crucea se va aşeza pe cer. Tot ochiul care va vedea, va vărsa lacrimi amare. Crucea, ca şi Mine, e dispreţuită de lume.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 13-11-1975 ***
... Domnul Iisus când a coborât în iad a stat cu picioarele pe cruce. De aceea se spune: crucea este puntea. Prin cruce a scos afară din iad pe cei căzuţi. Copilaşii Mei, multora dintre voi le este ruşine de lume să-şi facă acest semn al crucii. Dacă ţi-e ruşine de cruce, ţi-e ruşine de Mine. Copilaşii Mei, înainte de sfânta cruce nu se făcea semnul acesta. Acesta este semnul între pământ şi cer, între Vechiul şi între Noul. În vechiul om nu a fost acest semn, şi mulţi când au căzut au crezut şi au trecut de la vechi la nou. Şi mulţi nu au crezut şi au rămas cu cei vechi. Şi de ce cei vechi urăsc pe cei noi? Domnul Iisus nu S-a supărat pe cel ce nu a crezut în venirea Sa. Fiule, cei din vechi cred în Domnul Iisus, dar nu cred în lucrurile ce le-a făcut El şi nu iubesc crucea şi socotesc crucea vrăjmaş al Domnului Iisus şi o urăsc, o scuipă, o batjocoresc, o bârfesc, şi aceasta Domnul învinuieşte. Aceştia din vechiul, pe Maica Domnului o socotesc o femeie ca toate femeile şi o învinuiesc de curvie. Deosebiţi pe aceia din voi şi cinstiţi cu cinste pe Maica Mea.
26