Cerul - scaunul de domnie , pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit
care se hrănesc pe pământ din hrana Mea de aici , cuvântul Meu , cuvântul lui Dumnezeu . Amin .
— La sfârșit ca și la început , Doamne Fiule al Tatălui , Tu ești Cuvântul , Cuvântul lui Dumnezeu . În vremea când eu mă sfințeam pentru Tine în inima pustiei , dragostea Ta mi-a arătat acest timp măreț al Tău și tot ce va însemna el peste pământ și peste oameni și tot ce va rodi venirea Ta în cuvânt , și-mi era duhul tot un dor pentru acest timp , și iată-ne cu el și în el , iar noi , cei din cer , îl prețuim înlănțuiți în dragoste și dor , în văpaie de dor , Doamne , căci vederea ne este cerească , nu trupească , iar frumosul Tău de azi nu poate fi cuprins în cuvinte , ci numai în vedere , Doamne , numai pentru cei ce văd acest frumos și meleagurile Tale de azi , în care ai așezat noua Ta țară , micuță pentru mintea și vederea unui om , dar mare cât Tine și oștirile cerești la un loc , cât cerul și pământul de mare această mică Românie , în mijlocul ei toată , căci Tu aici încapi cu toată suita cerească , cu toată taina Ta , Doamne , și prepari aici fericirea pentru cei credincioși , și pentru cei ce vor crede de acum înainte în venirea Ta de azi cuvânt pe pământ , iar cei credincioși , pentru care Tu pregătești atâta desfătare cerească pe pământ , o , trebuie aceștia să aibă credință ca sfinții Tăi , care prin credință au câștigat făgăduințele Tale pentru cei credincioși și sfinți cu credința și cu faptele ei , chiar dacă o vreme au fost și ei dintre cei păcătoși pe pământ , așa cum și eu am fost , dar de rang mare între cei ce trăiesc cu păcatul și pentru păcat , până ce Tu mi-ai schimbat calea și m-ai atras spre cele din cer cu inima și cu cele din ea , chinuitoare pentru mine până atunci .
… O , mi-am luat trupul meu cel păcătos și l-am purtat spre pustie , dincolo de tărâmul oamenilor , și am făcut pustia biserică a sfinților și au slujit cu mine sfinții și îngerii când au văzut ei văpaia dorului meu și dragostea mea cea nouă , în care Tu ardeai deplin , după ce eu am plecat din lume , și numai pe Tine Te-am iubit apoi , și cu așa iubire i-am plâns până la sfârșit pe cei prinși sub simțirea mea cea plină de păcat asupra mea și a lor în vremea mea de pe pământul oamenilor , iar apoi pământul cel nou a devenit pentru mine pustia în care am pătruns prin fuga mea de păcat și de oameni ca să pot sfârși cu slăbiciunea cea pentru păcat . Un om greșit și puțin înțelept cu duhul , unul ca acela , ca și cei de azi închinători , un așa om înțelege că numai unele locuri sunt sfinte și sunt pentru închinare și merge el acolo și se închină în ele sau la ele , iar alte locuri nu sunt așa pentru el . Dar un om cu duhul știutor și văzător și înțelegător știe acela , și are peste tot cu el pe Dumnezeu și pe îngerii Lui , în duh și în adevăr îi are , și așa se închină el , mereu cu el le are pe cele sfinte , pe care le lucrează , și nu trebuie să meargă după ele să le aibă , căci Doamne , Tu ai spus acum două mii de ani că vine vremea să nu se mai închine oamenii la Ierusalim sau în templul de acolo sau pe munte sfânt știut , ci în duh și adevăr va fi să le fie închinarea , adică mereu , mereu și peste tot cu viața închinată lui Dumnezeu , și pe nicăieri fără Dumnezeu , fără Ierusalim , fără templu , fără îngeri , fără cruce purtată . O , așa am făcut eu Ierusalim din locul meu din pustie și am strâns lângă mine sfinții și îngerii în slujire pentru Tine , Doamne , și Te iubeam arzând mereu în dragostea Ta și aveam cerul și pământul cu mine și vedeam în cer și pe pământ și vedeam înainte și înapoi și învățam tot ce este de la Tine așezat pe pământ spre știre din cer și știam Scriptura și știam istoria sfinților și știam mersul și starea oamenilor și ca la școală învățam și vedeam rând pe rând toate , până și viața mea cea cu păcat am văzut-o în vedere și am disprețuit-o de tot , după ce am văzut ce am iubit , păcatul meu văzându-l mușcând din duhul meu și din trupul meu viața mea pic cu pic mereu , mereu .
Am rămas fără veșmânt după atâta vreme grea din pustie , dar nu m-am mai gândit la mine nici un pic , nici o fărâmă de timp , ci numai la Tine , Doamne , și mi-ai fost veșmânt și slavă , și
31