Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do Cuvântul lui Dumnezeu despre cerul - scaunul de do | Page 2

Cerul - scaunul de domnie , pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit
trupului . Iată , trupul și inima celor din zilele acestea trebuie să se facă cer nou și pământ nou și pietre vii la temelia Noului Ierusalim cu care va ieși Domnul la suprafață în curând și spre care vor curge noroadele cele depărtate ca să vadă slava Ierusalimului cel nou . Vine vremea celei de a doua arătări , vine vremea Mea , iubiții Mei , dar nimeni nu înțelege și nimeni nu mai crede . Dar vor crede și cei care M-au împuns , căci vor vedea , iubiții Mei .
Extras din Cuvântul Domnului peste trâmbițele apocaliptice : preotul Ioan și maica Veronica de la Vladimirești , din 16-01-1991
***
Vreau să vin cu vremea cea bună , vreau să așez Edenul pe pământul României , și de la ea să-Mi lărgesc cortul pe tot pământul apoi , căci pământul a fost creat de Dumnezeu . Vreau , copilul Meu , să fac pământ nou și cer nou , căci creștinul este pământul așternutului picioarelor Mele , iar inima creștinului este cerul scaunului Meu de domnie , iar Eu sunt Împăratul acestei împărății .
Vreau să fac din copiii Mei început de cer nou și de pământ nou . Vreau să așez peste ei Edenul cel de la început când omul nu căzuse încă în neascultare . Vreau să fac stare îngerească pe pământ , și iată , lucrez și fac ceruri noi și pământ nou . Amin .
În curând acest munte se va ridica peste vârfurile munților , și vor curge spre el noroadele cele scăpate cu viață .
Extras din Cuvântul Domnului către preotul Ieronim , din 21-01-1991 ***
Iată , iubiții Mei , a venit și vremea când cei ce vor sta la masa aceasta să ia pe ei haina cu care se poate intra la masă cu Dumnezeu , căci Iisus Hristos este ușa , și peste porți nu se va putea sări în cetatea cea slăvită a mesei cerești . Vrea Dumnezeu să așeze iarăși Edenul pe pământ , și iată , Se ridică Domnul să facă ceruri noi și pământ nou , în care vor locui neprihănirea și pacea și iubirea cerească . Vrea Domnul să facă din creștinul Său Eden , așa cum a fost la începutul veacurilor , căci creștinul este pământul lui Dumnezeu , iar inima creștinului este cerul lui Dumnezeu . Iată , a venit vremea curățirii pământului lui Dumnezeu , ca să facă Domnul din el așternut picioarelor Sale , iar din cerul inimii copiilor Săi să facă scaun de odihnă și de domnie , măi copii , căci Domnul este Stăpânul și Împăratul cerului și al pământului . Iată , vine vremea să vă lăsați lucrați , ca să se împlinească cu voi Scriptura aceea care spune : « Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru ». Amin .
Iubiții Mei , am venit la voi să vă spun și vouă viața și trăirea cu care trebuie să fiți găsiți la datorie în zilele ce vin , că vreau să așez pe creștin în Edenul cel de la început . Vreau să fie creștinul de azi așa cum au fost cei de la început , mai înainte de a se atinge ei să guste din pomul cel oprit , căci vreau să fie din nou Eden și viață fără de moarte , ca să așez la mijloc pomul vieții , și să fie stare cerească și bucurie veșnică .
Extras din Trâmbițarea Domnului și a sfintei Virginia peste creștinii din cetatea Viișoara , din 24-01-1991
***
Pace vouă ! Eu sunt aici . Eu sunt Cuvântul , căci Cuvântul este Dumnezeu . Eu sunt Alfa și Omega , Eu sunt începutul și sfârșitul . Eu sunt începutul cel nou al celor ce cred în Mine , căci vin
2