Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?
Mele, fii și fiice dulci ale durerilor Mele amare? O, că amar mai este la Domnul și la sfinți păcatul care fierbe în oameni pe pământ acum, ca în toate timpurile de sub cer, și pentru care Dumnezeu a trebuit să moară pe cruce, să moară pentru fiecare păcătos.
O, binecuvântat să vă fie cuvântul sărbătorii voastre, cuvânt mărturisitor învierii Mele, fiilor, vremea durerilor și a bucuriilor învierii apoi, acum două mii de ani!
— Slava Ta, Doamne, marea și multa slavă a Ta acum două mii de ani, a fost ea mărirea noastră, căci ea ne-a mărit pe noi, Doamne, ca să-Ți fim mărturisitori Ție, Dumnezeule adevărat, Unul Dumnezeu Fiul, în Care Tatăl a locuit și locuiește și lucrează și grăiește, Doamne. O, dacă nu ne-ai fi dat în dar credință și iubire, răbdare și mângâiere în durerile așteptării, n- ar fi fost nimic de noi, ca și de ceilalți din vremea aceea. Dar Tu ne-ai mărit și ne-ai gătit nume mare lângă Tine, iar Tu ai fost biruitor mare peste toți cei care nu Te-au cunoscut și nu Te-au primit și nu Ți-au dorit mărirea, pe care chiar ei Ți-au lucrat-o, o, că Te-au dat crucii și Ți-au scris fără să știe biruința Ta prin cruce asupra lor, marea Ta zi de biruință asupra morții și asupra celor ce Ți-au lucrat moartea, Doamne.
Noi însă, păcătoși cum eram toți, ca și cei de dinaintea noastră și de după noi, ca și cei de azi, noi toți Ți-am lucrat toată durerea, noi am fost cei pentru care Tu ai plătit cu chin și moarte pe cruce păcatele noastre, care ne țineau în moarte, și ne-ai miluit pe noi pe toți. Numai să poată crede toți păcătoșii că mila Ta de noi Te-a dat crucii și răstignirii și morții, și apoi ai înviat, ca să avem și noi parte de înviere, Doamne, căci omul a fost luat din pământ, că Tu pământ ai luat când l-ai zidit pe om, și apoi din mormânt ai înviat Tu, după ce ai suferit moarte, Doamne, ca și noi să ne ridicăm tot așa la glasul Tău în ziua slavei Tale, o, și fericiți sunt cei ce cred și stăruiesc așa pe pământ! Dar cât de nefericiți sunt și vor fi cei ce n-au putut și nu pot să creadă și să se statornicească ei pentru viitorul lor, pentru veșnicia lor lângă Tine, Doamne!
Strigăm la cei de pe pământ, strigăm cu durere la ei și-i rugăm să părăsească viața cea cu desfrâu în toată vremea, și le spunem lor așa:
Voi, cei care nu mai știți, decât să iubiți desfrâul în care a căzut omul încă de la început, luați aminte la cei din cer, care strigă la voi! O, doare trecutul, doare mult la Dumnezeu și la noi, și la voi. E dureros trecutul cel atât de mult, și care așa de urât a lovit în Dumnezeu din fiecare om, și din noi, cei de atunci, dar ne-am tras de partea Domnului și am mers cu El și lângă El apoi, iar El este începătura învierii noastre a tuturor, numai să vrea fiecare aceasta așa cum noi am voit atunci.
Își caută oamenii unii altora trupurile pentru păcătuire, pentru gustul cel păcătos al cărnii, de parcă de asta a făcut Dumnezeu omul, și doare aceasta la Dumnezeu, și doare mereu. O, nu, căci Dumnezeu a făcut omul să Se bucure Domnul de el, să-I slujească lui Dumnezeu cu toate binefacerile pe care le lasă Domnul peste pământ pentru viața celor de pe pământ, oameni și animale, păsări și gâze, iarbă și flori, pomi și frumuseți.
Duhul desfrâului a fost în toată vremea pe pământ față în față cu Dumnezeu, căci omul a iubit desfrâul. Dar acum vine Domnul pe pământ cuvânt, căci cine să-i mai spună omului că duhul desfrâului este de la diavol, că diavolul îl păcălește pe tot omul cu acest amar păcat?
O, nu mai stârniți păcatul în voi și în cei din jurul vostru, o, oamenilor neînfrânați! Înfrânați-vă! Schimbați iubirea cea pentru păcat cu iubirea de Dumnezeu, că vin suferințe pe
78