Ce spurcă pe om , ce intră sau ce iese din el ?
ce împlinești legea căsătoriei de-l pui pe om să se căsătorească și apoi să-l faci preot slujitor pentru cele sfinte ale Mele și să-l pui păstor peste oameni ? Ce înseamnă căsătorie ? Oare , legea căsătoriei este pentru ca omul să se supună poftei trupului așa cum este astăzi căsătoria care a ajuns lege a desfrâului și a adulterului pe pământ ? Oare , prin legea căsătoriei puteți să-L înșelați pe Dumnezeu , Care a spus : « Fiți sfinți , precum Eu sunt sfânt .»? Oare , toți oamenii sfinți care au lăsat familii și pe femeile lor și s-au dat legii sfințeniei au oprit ei căsătoriile ? Și dacă nu le-au oprit , de ce ziceți voi că fiii cuvântului Meu opresc căsătoriile ? Iată , vă tălmăcesc ce înseamnă Scriptura aceasta . ( Vezi selecția tematică : „ Taina omului și a femeii ”, - și pe jumpshare ; Google Drive ; Scribd ; pubhtml5 ; joomag ; archive , n . r .) Ea a fost rostită pentru poporul Israel care nu avea voie după legea iudeilor la unirea cu alte neamuri de pe pământ . Dar Eu am venit de la Tatăl și am spus că nu sunt părtinitor și că nici un om care slujește dreptății nu este spurcat sau necurat , ci este primit de Dumnezeu , și este creștin cel ce se teme de Domnul și face dreptate înaintea lui Dumnezeu . Oare , Eu dacă i-am făcut sfinți pe cei doi miri din Cana Galileii , am oprit căsătoriile și nașterea de fii ? Ba au născut mulți fii pentru Dumnezeu cei doi miri din Cana .
Dar ce înseamnă căsătoria pentru om ? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu ? Căsătoria pentru om e una , și căsătoria pentru Dumnezeu e alta . Pentru om , căsătoria este naștere de fii ai oamenilor , iar pentru Dumnezeu este naștere de fii ai lui Dumnezeu . Folosirea bucatelor , pentru om e una , și pentru Dumnezeu e alta , că scris este : « Cine mănâncă , pentru Domnul mănâncă , și cine nu mănâncă , pentru Domnul nu mănâncă , dar toate să se facă pentru Dumnezeu , nu pentru om », și când am spus așa , am vorbit despre creștini , nu despre păgânii care nu fac voia lui Dumnezeu . Scripturile sunt rostite pentru cei credincioși , nu pentru cei necredincioși când este vorba despre o astfel de Scriptură a căsătoriei și a folosirii bucatelor . Ba mai mult vă spun vouă : cel ce oprește azi căsătoria , este acela care calcă peste legea ei . Și cine nu calcă azi peste această lege ? Nici un om nu mai este curat în căsătoria lui . Nici măcar preoții n-au voit să nu calce peste legea căsătoriei lor . Ba , mai mult , prin căsătoria lor calcă legea lui Dumnezeu , legea sfințeniei unui slujitor al cerului . Și iată că biserica ta , omule al bisericii , nu este biserica Mea , ci este a ta ; nu este turma Mea , ci este a ta , că dacă ar fi a Mea , ar face voia Mea , nu a ta . Eu nu i-am despărțit pe cei căsătoriți , dar i-am unit pe amândoi cu Mine , i-am făcut un trup cu Mine pe cei doi , și le-am spus să nu fie despărțiți de Trupul și Sângele Meu , căci scris este : « Cine nu mănâncă și nu bea Trupul și Sângele Meu , nu are viață în el ».
O , câte dai tu să zici , omule al bisericii care te-ai sculat să stai împotriva adevărului , care este cuvântul Meu și care s-a făcut cuvânt înaintea ta ! Zici că fiii cei născuți din cuvântul Meu care vine azi cu Mine pe pământ , zici că ei sunt prooroci mincinoși . Dar ce este proorocul mincinos ? Iar și iar vă spun ceea ce v-am mai spus , oameni ai bisericii . Proorocul mincinos este acela care vorbește în numele lui Dumnezeu și nu face faptele dreptății Domnului , ci ajută mâinile făcătorilor de rele ca nimeni să nu se întoarcă de la necredința lor . Întrebați Scripturile și vedeți din ele ce înseamnă proorocul mincinos care povestește închipuirile inimii lui și nimic din cele ale Domnului , ducând pe poporul Meu cu minciuna . Și iată ce vă mai spun : proorocul mincinos este acela care nu voiește să vin așa cum scrie în Scripturi că voi veni ; este acela care minte și ascunde adevărul Scripturilor despre Fiul Omului Care va veni iar , căci Eu așa am spus : « Vin curând , fiți gata , vin curând ! Privegheați întru venirea Mea !». ( Vezi selecția tematică : „ Proorocul mincinos și ecumenismul ”, - și pe jumpshare ; pubhtml5 ; joomag ; Archive ; Google Drive ; Scribd , n . r .)
Eu sunt Cel ce sunt . Amin , amin , amin .
33