Cuvântul lui Dumnezeu despre ce spurcă pe om, ce i Cuvântul lui Dumnezeu despre ce spurcă pe om, ce i

Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?
„ Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce?
Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate.”( Marcu. 7 / 18-19.) * „ Apoi a zis Dumnezeu: " Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana( bucatele) voastră.”( Gen. 1 / 29.) * „ Și a binecuvântat Dumnezeu pe Noe și pe fiii lui și le-a zis: " Nașteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți!”( Gen. 9 / 1.) „ Tot ce se mișcă și ce trăiește să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca și iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viața ei, să nu mâncați.”( Gen. 9 / 3-4.)
Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?
Selecție de texte din Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă.
... Iată, florile Mele, acum vin și vă cântă sfintele mironosițe, sfinții mucenici, cetele îngerești, sfintele fecioare martire. Măi copii, măi copii cu suflet plin de bucurii, o, măi florile Mele! Mă bucur și Eu de voi și de bucuria voastră, căci în această noapte a urgiilor și a destrăbălărilor numai voi M-ați bucurat. O, stau și plâng, că este plin pământul de păcate grele ce s- au făcut în această noapte, desfrânări mai rău ca în Sodoma și Gomora, beții, crime, avorturi. Nu Mă pot uita pe pământul Meu, nu Mă pot uita, de groaza fărădelegilor. Trupul a pus cu desăvârșire stăpânire pe suflet, căci un trup desfrânat și îmbuibat este un suflet mort. O, iubiților, mâncarea și neînfrânarea l-au scos pe omul Adam din Eden. Mâncarea și neascultarea și desfrânarea vor umple iadul.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 31-12-1955 ***
Iată ce vă spun: M-am dus într-un salon de dans și am găsit un drac dormind; nu mai avea de lucru cu nimeni, că erau toți ai lui. Iată, M-am dus și într-o biserică, și de la ușă până la altar erau mulțime de draci cu toate răutățile: cu vrăjmășie, cu mândrie, chefuire, gânduri de desfrânare, tutun. Am găsit și preotul fumând în altar. Dar voi, copii, nu judecați, că are cine să-i judece.
... O, măi copiii Mei, n-am venit să stric și să vă spun minciuni. Am venit să vă spun să vă iubiți unii pe alții. O, Tatăl Se uită la voi și nu găsește între voi suflete plăcute să împlinească locul în împărăția cerurilor. Iată, locurile așteaptă și nu are cine să le ocupe. Iată, un creștin zice că nu poate să nu mănânce carne.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 14-05-1957 ***
... Vine ziua când pentru o mâncare să rămâneți afară din grădină, că Adam pentru o mâncare a fost scos afară. Vedeți cu mâncărurile în zilele oprite. De ce mâncați pește în zilele oprite? Ce ziceți, că nu ce intră în trup spurcă pe om, ci aceea ce iese din gură? O, cum veți plânge cu amar! Dar va fi târziu.
1