Cartea Mielului – Cartea Vieții
făcut pe tine și tot ce se vede și ce nu se vede. Eu sunt mai presus decât felul vostru de vorbiri și de legături dintre voi. Crede și în Mine, măi creștine îndoielnic. Crede, tată, și cercetează, ca să vezi că Eu sunt Creatorul acestei cărți cerești. Crede, măi creștine, că doar Eu te-am înfiat pe tine, și tu nu ești mai deștept și mai iscusit ca Mine. Crede și în Mine, nu numai în tine. Crede și în Dumnezeu, Care vorbește din cer cu tine, Care vorbește pentru tine de deasupra ta, Care are putere să vorbească cu glasul Său peste tine. Aștept, tată, încredințarea ta, ca să ajungi să ai și tu firul cel din cer în casa ta, telefonul cel din cer, ca să auzi și tu, creștine. Eu sunt glasul care umple cerul și pământul, de la o margine la alta, și nu am nevoie de fire și de știința oamenilor și a meșterilor deștepți, ci am nevoie de tine și de credința ta și de casa ta curată și cerească, și ca să te cunosc că ești servul Meu, și ca să pot să vin spre urechea ta și să ți-o destup, ca să auzi glasul cuvântului Meu. Eu sunt Cuvântul, și am putere să vorbesc peste tine și să Mă fac auzit de tine.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților împărați Constantin și Elena, din 03-06-1994
***
O, Israele, nu cumva să te iei după omul care lungește suferința, care lungește veacul cel rău, care nu vrea să vină Domnul cu împărăția Sa cea fără de veac, cea fără de sfârșit. Uită-te tu, că dacă pui zece dascăli să-ți arate drumul și Scriptura, nu se potrivesc unul cu altul. Și cum mai vine asta? Și iată, lumea nu se trezește ca să vadă că străjerii ei nu străjuiesc de la Domnul, și străjuiesc de la ei. Să nu mai zică lumea că este cu Mine, că mai mare păcat are dacă zice așa. Și iar vă zic vouă: una este să zici biserică cu slujitori, și alta este să zici biserică a lui Iisus Hristos, cu slujitori ca Iisus Hristos, ca Învățătorul ei, Iisus Hristos.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului, din 09-06-1994 ***
Împărăția Mea Eu am asemănat-o și cu pildele cele firești, dar pildele firești nu sunt veșnice, tată, sunt doar închipuirea celor veșnice. Ați văzut ce a făcut prințul lumii, că l-a lipit pe om de cele văzute ale sale, ale prințului lumii, măi copii. Și acum, la sfârșitul său, prințul lumii șia făcut o mașinărie și a deschis o fereastră a celor văzute și a încântat cu ea toată făptura,( Televiziunea, computerul și internetul, n. r.) și se uită omul la această fereastră și uită de cer omul, și se uită la încurcarea limbilor de pe pământ, care se văd prin această fereastră. Dar Eu îl voi păcăli și voi întoarce această armă împotriva lui, că Mă voi folosi de arma lui și de fereastra lui, și voi strecura prin ea lucrarea Duhului Sfânt și vederea vieții cerești pe care o lucrez peste tine și o întocmesc peste tine, Israele, poporul Meu de azi. Iată, am venit să-ți arăt prin fereastra aceasta, să-ți arăt mărturia sărbătorii tale cu Mine la praznicul Înălțării, la praznicul lui Verginica și al satului lui Verginica. Eu am de întors pe toate spre cele ce nu se vor mai strica în veac, dar stai la școala Duhului Sfânt, măi poporul Meu, stai, fiule, și învață bine, ca să iei coroniță și dar și premiu de mântuire, Israele.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 19-06-1994 ***
Deschide iarăși cartea acestei profeții, căci cum a rămas cartea lui Moise, a lui Isaia, a lui Ieremia, a lui Matei, a lui Pavel, așa a rămas și rămâne cartea lui Verginica, Israele, cartea Mea prin ea, căci Eu am fost în trupul ei, așa cum într-un sâmbure este miez.( Vezi selecția tematică: „ Trâmbițele apocaliptice”,- și pe jumpshare; joomag; archive; Google Drive; Scribd; pubhtml5, n. r.) Cine vrea să mănânce miezul dintr-un sâmbure, acela trebuie să desfacă sâmburele și să mănânce miezul. Așa trebuia să crezi tu în Duhul Meu Cel Sfânt, acoperit de trupul lui Verginica.
5