Cartea Mielului – Cartea Vieții
să creadă în cuvântul Meu, și se face piatră omul și își dă viață și crește de piatră, iar Eu nu pot să- Mi las în el sămânța cuvântului Meu.
*
Acest cuvânt sunt Eu. Tot cuvântul care iese de la Mine Eu sunt. Am venit cu el ca să adun în fața lui toate neamurile pământului. Amin. Vor, nu vor ele, Eu pe tronul slavei Mele, stau înaintea lor cu cuvântul Meu, cu cartea venirii Mele căci scris este în cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, și așa am zis atunci: « Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale, și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, și îi va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre, și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele, de-a stânga ». Amin, amin, amin.
Mi-a fost dor de venirea Mea cea de după două mii de ani. Am așteptat cu mare dor să vin și să adun neamurile înaintea Mea. Am venit să-i dau omului viață fără de păcat dacă vrea omul. Nu-l împilez pe om ca să vrea, dar așez pe pământ cuvântul dreptății, cartea judecății, scrisă înăuntru și pe afară, așa cum a văzut-o Ioan, apostolul Meu cel viu, și a zis: « Am văzut în mâna Celui ce șade pe tron o carte scrisă înăuntru și pe afară, pecetluită cu șapte peceți ».
Mi-a fost atât de dor să vin să Mă așez pe tronul slavei Mele și să adun neamurile la cuvântul Meu și să le dau viață fără de păcat dacă vor. Cuvântul Meu este minune fără de asemănare, căci scris este: « Înaintea Lui înțelepciunea înțelepților se pierde și istețimea celor isteți piere », precum a proorocit proorocul care zice: « În vremea aceea cei surzi vor auzi cuvintele cărții, și ochii celor ce nu văd vor vedea fără umbră și fără întuneric, iar cei smeriți și săraci se vor veseli de Domnul. Cei rătăciți cu duhul vor căpăta înțelepciune, iar cei cârtitori, învățătură ». Amin.
Numai omul nebun mai zice că acest cuvânt nu este Dumnezeu. David așa a zis: « Nebunul zice în inima lui: „ Nu este Dumnezeu“». Dar Eu zic așa: acest cuvânt sunt Eu, și am venit cu el ca să adun în fața lui neamurile pământului. Amin. Le adun și le spun venirea Mea și le arăt cărarea Mea pe care vin, ca s-o știe și să vină să-Mi aducă slavă, și să-Mi aducă duh de credință și să ia de la Mine viață fără de păcat și să intre sub crucea Mea, de sub care Eu vestesc vestea venirii Mele. Întâi aduc crucea, greul Meu sub care trudesc fără ajutor trudind să vin, căci sunt mici cei ce Mă ajută să vin, și cu ei trudesc din greu. Întâi aduc crucea și chem sub ea pe cei ce vor să deschidă venirii Mele ca să pot veni tot mai mult, ca să chem tot mai mult omul, și cu cuvântul să-l chem. Și pe câți vor veni să Mă ajute să vin, și pe câți Mă vor cerceta întru venirea Mea, Eu le voi spune apoi: « Veniți și fiți binecuvântații Tatălui Meu, căci am fost străin și gol și însetat și flămând și apăsat, iar voi M-ați cercetat ». Iar dacă ei vor zice: « Când, Doamne?», Eu le voi răspunde: « Când i-ați ajutat pe cei mai mici ai Mei, pe cei ce Mă ajută să vin, pe cei de sub greul crucii venirii Mele ». Amin.
Venirea Mea de acum e cruce grea pentru cei ce s-au pus punte ca să vin. Evanghelia venirii Mele este cruce, este semnul Fiului Omului, după cum este scris când am zis: « Se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui ». Amin.
19