Cuvântul lui Dumnezeu despre cartea Mielului Cuvântul lui Dumnezeu despre cartea Mielului | Seite 17

Cartea Mielului – Cartea Vieții
Extras din Cuvântul ui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 16-04-2000
***
O, aud minți fără de pricepere, inimi răzvrătite împotriva venirii Mele cuvânt pe pământ, împotriva cărții venirii Mele, carte pe care o scriu Eu cu voi, căci venirea Mea este cuvântul, iar numele Meu acesta este: Cuvântul lui Dumnezeu.( Apoc: 19 / 13) Dar n-am făcut Eu lumea cu cuvântul? N-am scris Eu Scripturile Mele cu cuvântul? Și dacă Eu sunt Cuvântul, să tac? Să nu mai vorbesc? Să nu mai vin? Aud pe oameni fără de credință și fără de pricepere răzvrătindu-se împotriva cărții Mele din zilele acestea. Ei zic: „ Ce ne trebuie nouă altă Scriptură în afară de cea pe care o avem? Nu mai trebuie adăugată alta“. Iată, așa zic cei răzvrătiți împotriva venirii Mele la voi, așa zic cei ce zic că stau peste ale Mele. Dar Eu am zis că cei puși de Mine peste ale Mele sunt cei sfinți, nu sunt cei păcătoși. Eu nu Mă bizui pe cei păcătoși pentru cele ce sunt ale Mele, și de aceea am zis pentru cei ce vor cu Mine: fiți credincioși, le-am zis, fiți ochi și urechi pentru cele din cer, care vin acum peste voi ca să vă înțelepțească auzul și văzul, căci cei mari de pe pământ vă țin departe de venirea Mea, dar voi veniți, veniți aproape, căci iată-Mă ca să-l învăț pe tot omul taina venirii Mele după două mii de ani.
Le spun și celor ce sunt împotriva cărții Mele de azi, cu care pregătesc omul pentru venirea Mea, și le spun așa: dacă vă este de ajuns Scriptura care este, de ce nu împliniți ce scrie în ea? De ce nu vă uitați ce scrie în ea? În ea scrie despre venirea Mea, despre cuvântul Meu cel de azi, cu care vin în grădina aceasta. Am spus atunci prin Evanghelie: « Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați, iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăța tot adevărul, căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi, și cele viitoare vesti-vă-va vouă. El Mă va preamări pe Mine, căci din ce este al Meu va lua ca să vă vestească vouă ». Iată, voi, cei necredincioși cuvântului cărții pe care o aduc Eu în vremea aceasta, nu aveți cuvânt de dezvinovățire pentru necredința voastră, că vă stă înainte cuvântul Scripturilor Mele de atunci. Amin. Răzvrătirea este arma împotriva adevărului cel curat, ca să-l umbrească, dar el iese la lumină și se așează față în față cu omul cel fără de minte. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua a treia, din 28-08-2000
***
O, copii deșteptători peste pământ, cuvântul Meu de peste voi răvășește lumea îngerilor, și vin îngerii cu venirea Mea la voi și văd cu voi tronul cuvântului Meu, cartea judecății făpturii, și din care iau cei vii și cei morți, fiecare după faptele lor. Eu până să plec la Tatăl am spus așa: « Când Fiul Omului va veni întru a Sa slavă, și toți îngerii cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și îi va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre, și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele, de-a stânga, și va zice celor de-a dreapta Sa: „ Veniți și moșteniți împărăția cea pregătită vouă de Tatăl de la întemeierea lumii!“, iar celor de-a stânga va zice: „ Duceți-vă de la Mine în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui!“. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții, la viață veșnică ».
O, fiilor, sună îngerul Domnului, sună din trâmbița venirii Mele peste cei vii și peste cei morți. Îngerul Meu, dimpreună cu toată oastea îngerească, vede la voi tronul cuvântului Meu, cartea judecății făpturii, calea venirii Mele pentru judecată. Se clatină cerul și pământul sub pașii venirii Mele, că a venit judecata de apoi. Amin. Ioan, apostolul Meu, a văzut-o venind și a spus:
17